S-a terminat cu glumele cu numele său de familie, Mazăre. Ziarele de astăzi tratează pe prima pagină cazul de şpagă în care a fost implicat primarul Constanţei şi cine l-a ajutat să intermedieze acea sumă.
Jurnalul Naţional scrie despre duşmanul libertăţii de opinie. „Antena 3 şi Trustul Intact au devenit ţintele favorite ale preşedintelui Traian Băsescu”, anunţă publicaţia pe prima pagină.
Paginademedia.ro prezintă în continuare o radiografie a primelor pagini ale ziarelor de astăzi:
Evenimentul zilei: Mazăre a primit 95.000 de euro printr-o firmă a lui Elan Schwartzenberg.
Adevărul: Şpaga lui Mazăre, intermediată de Schwartzenberg. Omul de afaceri Elan Scwartzenberg e suspectat că ar fi intermediarul mitei de 175.000 de euro pe care Radu Mazăre a primit-o.
România liberă se ocupă de cazul Mircea Diaconu. Decizia finală în cazul Mircea Diaconu, un precedent periculos, anunţă publicaţia. Întrebarea care se naşte este dacă validarea candidaturii ar putea permite şi altor politicieni incompatibili să concureze în alegeri, folosind un articol interpretabil din Legea ANI. Singura condiţie: să opteze pentru altă funcţie faţă de cea în care au fost declaraţi incompatibili.
Ziarul Click! se ocupă de divorţul Pelinel - Boureanu: Pelinel, „tunată” de Boureanu din cap până-n picioare.
Libertatea publică pe prima pagină un interviu cu Adrian Mutu. „Mi-e dor de prinţesele mele”, a declarat fotbalistul despre soţia sa şi cele două fiice.
Jurnalul Naţional, nicio zi fără Traian Băsescu. Astăzi subiectul este libertatea de expresie.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Multumim pentru interes