Într-o declaraţie de presă susţinută ieri la Palatul Cotroceni, preşedintele Traian Băsescu a ţinut să-i amintească senatoarei PSD Gabriela Vrânceanu Firea de amenda primită de la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie pentru şantaj la adresa membrului CNA Narcisa Iorga.
"Am să-i transmit un mic mesaj şi senatoarei şantajiste Firea, aducându-i aminte că a fost condamnată la plata unei amenzi de 1.000 de lei pentru şantaj împotriva unui membru CNA", a declarat ieri Traian Băsescu.
La începutul acestei luni, Narcisa Iorga a anunţat pe blogul său, cutiapandorei.net că Gabriela Vrânceanu Firea a pierdut definitiv un proces deschis împotriva sa.
Fosta realizatoare de emisiuni, în prezent senator din partea PSD, a contestat la Înalta Curte ordonanţa procurorului care a fost emisă în octombrie 2013, prin care i se aplică amenda administrativă de 1.000 de lei, pentru ultraj şi şantaj la adresa Narcisei Iorga.
Despre ce proces este vorba?
CONTEXT. În octombrie 2013, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a dat o amendă de 1.000 de lei Gabrielei Vrânceanu Firea pentru ameninţările fostei jurnaliste la adresa Narcisei Iorga, membru CNA, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
„Dacă mai îndrăzneşte să pronunţe numele meu în anumite contexte peiorative şi să facă aprecieri la persoana mea voi spune şi eu pe post cu martori cum era scoasă din toaleta Jurnalului Naţional când lucra acolo”, spunea Gabriela Firea în emisiunea sa, Ştirea zilei, din 9 decembrie 2009.
Derapajul jurnalistei a fost atunci sancţionat de CNA cu o amendă de 100.000 de lei, după cum paginademedia.ro a scris AICI, dar a devenit şi plângere penală. Narcisa Iorga a sesizat atunci Parchetul de pe lângă judecătoria Sectorului 1 pentru posibile infracţiuni de şantaj şi ultraj.
Ce a reclamat Narcisa Iorga?
Reprezentantul CNA a precizat în document că Gabriela Vrânceanu Firea a ameninţat cu dezvăluirea unor aspecte şi fapte ce ţin de viaţa sa profesională, dinaintea numirii sale în calitate de membru CNA.
În plus, Narcisa Iorga a primit în aceeaşi perioadă şi un sms cu ameninţări de la Gabriela Firea: „Nu am nimic personal cu tine, dar voi spune public tot ce ştiu despre tine dacă mai îndrăzneşti să vorbeşti la CNA denigrator în legătură cu persoana mea privată. Am şi eu „urechi” acolo”, se arată în rezoluţia Parchetului.
Fragmente din emisiunea vizată:
Gabriela Vrânceanu Firea – Am luat o amendă de la CNA din cauza asta. Mă aştept la una şi săptămâna asta.
Corneliu Vadim Tudor – Cine-i CNA-ul ăsta, e Dumnezeu pe pământ? Cine-i Narcisa Iorga asta de terorizează presa? Că acum mă ocup de ea.
Gabriela Vrânceanu Firea – Se va dovedi cine este. Eu îi transmit doar că dacă mai îndrăzneşte să pronunţe numele meu în anumite contexte peiorative şi să facă aprecieri la persoana mea voi spune şi eu pe post cu martori cum era scoasă din toaleta Jurnalului Naţional când lucra acolo.
Corneliu Vadim Tudor: Dar cum trăia cu soldaţii sârbi din Kosovo? Când făcea pe corespondenta în Kosovo?
Gabriela Vrânceanu Firea: Voi veni şi eu şi voi spune ceea ce ştiu şi nu cred că-i va fi foarte moale. Că se plângea că are copil şi că-i pare rău să afle despre ea anumite lucruri.
Corneliu Vadim Tudor: Cu cine a făcut copilul ăla?
Gabriela Vrânceanu Firea: Eu nu spun deocamdat nimic. Dacă mai îndrăzneşte... Va regreta tpate aceste amende pe care le propune şi le provoacă. Toate aceste amenzi (...). Pentru că doamna Iorga nu are altă ocupaţie (..). Eu o avertizez că ar fi bine să se abţină(...).
Ce a spus Gabriela Firea:
Gabriela Vrânceanu Firea a fost audiată în acest dosar pe 23 mai 2013. Aceasta a declarat că în condiţiile în care postul Antena 3 fusese sancţionat de nenumărate ori la sesizarea persoanei vătămate, care în cadru şedinţelor consiliului acea o atitudine extrem de agresivă la adresa sa, de multe ori adresându-i jigniri, a avut acea reacţie în emisiune, cerându-i nu să se abţină de la exercitarea atribuţiilor de membru CNA, ci să înceteze comportamentul jignitor şi abuziv la adresa sa şi a echipei sale, atât în timpul difuzării emisiunii, cât şi în cadrul audierilor în cadrul şedinţelor consiliului.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roPotrivit documentului de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, Gabriela Vrânceanu Firea a susţinut că nu a avut intenţia de a-i produce vreun prejudiciu de imagine, vreo pagubă sau alarmare persoanei vătămate, ci a dorit ca aceasta să înceteze comportamentul jignitor şi abuziv la adresa sa în timpul emisiunilor şi în cadrul audierilor CNA, cunoscând de altfel că singura cale de urmat era contestarea sancţiunilor la instanţa de judecată şi nu o reacţie la adresa funcţionarului.
Comentarii