
Partida dintre Steaua şi Astra din finala Cupei României a ţinut în faţa televizoarelor trei milioane de români în cele aproape trei ore de difuzare (cu tot cu prelungiri). Pro TV a fost aseară primul în audienţe, cu cifre de aproape patru ori mai mari faţă de cel de-al doilea clasat.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa posturilor TV de aseară, pe intervalul meciului Steaua - Astra:
NAŢIONAL. Pe publicul din întreaga ţară, Pro TV a fost urmărit de puţin peste trei milioane de persoane în fiecare minut de difuzare. Locul al doilea a fost al postului Kanal D, urmărit de 857.000 de persoane. Antena 1, care a difuzat o dramă, a fost urmărită de 581.000 de persoane, la egalitate cu TVR 1, care a difuzat show-ul O dată-n viaţă, al Iulianei Tudor.
URBAN. Meciul a fost urmărit, la oraşe, de 1,6 milioane de privitori, de patru ori mai mulţi decât Kanal D, care a fost pe locul al doilea, cu o medie de 455.000 de persoane.
COMERCIAL. Pro TV a fost urmărit, pe intervalul meciului, de 860.000 de persoane pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani. Cel de-al doilea clasat, Antena 1, a fost urmărit de 241.000 de persoane.
Audienţa posturilor TV, de vineri, 23 mai, pe intervalul meciului Steaua - Astra, la nivel NAŢIONAL:
Post | Nr persoane | Rtg% | Share |
---|---|---|---|
Pro TV | 3.063.000 | 16,6 | 35,3 |
Kanal D | 857.000 | 4,6 | 9,9 |
Antena 1 | 581.000 | 3,1 | 6,7 |
TVR 1 | 581.000 | 3,1 | 6,7 |
Antena 3 | 305.000 | 1,6 | 3,5 |
Audienţa posturilor TV, de vineri, 23 mai, pe intervalul meciului Steaua - Astra, la nivel URBAN:
Nr persoane | RTG% | Share | |
---|---|---|---|
Pro TV | 1.655.000 | 16,4 | 34,2 |
Kanal D | 455.000 | 4,5 | 9,4 |
Antena 1 | 411.000 | 4,1 | 8,5 |
TVR 1 | 279.000 | 2,8 | 5,8 |
Antena 3 | 197.000 | 1,9 | 4,1 |
Audienţa posturilor TV, de vineri, 23 mai, pe intervalul meciului Steaua - Astra,pe publicul COMERCIAL:
Post | Nr persoane | RTG% | Share |
---|---|---|---|
Pro TV | 860.000 | 16,9 | 40,8 |
Antena 1 | 241.000 | 4,7 | 11,4 |
Kanal D | 151.000 | 3,0 | 7,2 |
Prima TV | 82.000 | 1,6 | 3,9 |
Acasa | 76.000 | 1,5 | 3,6 |
Comentarii