Skip to main content

Beldie despre restructurarea la Sport.ro: Nu-mi sunt clare aceste schimbări, dar, cum ar spune americanii -”must be the money“

 
stefan beldie
stefan beldie

Captura: Fanatik.ro
Captura: Fanatik.ro

Publicitate

Ştefan Beldie, realizator la Sport.ro, scrie pe blogul personal, 3surse.ro, despre concedierea sa de la postul de ştiri, despre care paginademedia.ro a anunţat în exclusivitate AICI.

„Americanii au o sintagmă aproape amuzantă atunci când concediază pe cineva: “I have to let you go…”. Sună ca naiba dacă nu înţelegi spiritul expresiei. De ce te lasă să pleci dacă tu ai vrea să rămâi? :) Din fericire, eu n-am avut parte de această nelămurire atunci când am fost anunţat că sport.ro mă “lasă” să plec”, îşi începe el povestea.

„De altfel, discuţia a fost simplă şi fără termeni corporatişti. Ideea este că acolo se schimbă nişte lucruri. Nu-mi sunt clare aceste schimbări, dar, cum ar spune tot americanii -„must be the money“.”, mai spune el.

Ce mai spune jurnalistul în postarea de pe blog:

  • Despre relaţia cu Sport.ro: „Nu am avut niciodată vreo nemulţumire legată de experienţa mea acolo. Am fost bine plătit, am fost bine tratat.”
  • Despre concediere: „Nu am întrebat care au fost criteriile exacte pentru care s-a întrerupt colaborarea cu mine, dar din exterior mi s-a părut o alegere logică să plec eu şi să rămână oameni care făceau acolo mai mult decât mine. Concret, eu făceam emisiunea aceea şi atat. Veneam, făceam emisiunea, plecam. Ceilalţi colegi mai făceau şi muncă de redacţie pe lângă emisiunile lor.”
  • ”Prin urmare, deşi-mi pare rău că nu mai sunt eu acolo, n-am niciun soi de acuză-n minte.”
  • La 30 de minute după ce-am aflat că nu mai colaborez cu sport.ro , am mers la un restaurant bun şi-am sărbătorit. Nu m-am bucurat că am fost dat afară, dar am sărbătorit aceşti ani în care am făcut una dintre cele mai plăcute munci posibile.”
  • Am văzut în aceste zile tot felul de reacţii pe site-urile care dădeau amănunte legate de concedierea noastră sau despre închiderea postului. Un fel de “de bine le face” că-i dă afară. Unora le va face bine această concediere. Altora, nu. Spre deosebire de mine, care n-am copii de întreţinut, n-am credite, n-am probleme financiare, alţii nu-s la fel de norocoşi. Faţă de aceştia din urmă ar trebui să existe măcar o uşoară abţinere. Nu de alta, dar îi asigur pe cei care au simţit nevoia să se bucure de răul altora că nu le este de vreun ajutor real această bucurie.

Citeşte articolul integral, AICI

Reamintim că Sport.ro trece printr-o serie de restructurări, după cum paginademedia.ro a anunţat în exclusivitate AICI.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, cea mai mare parte a echipei de ştiri de la Sport.ro (inclusiv coordonatorul Bogdan Pasăre) va pleca. La fel două din cele trei prezentatoare de ştiri. Pentru că vor fi mai puţine emisiuni în direct, pleacă şi cei mai mulţi dintre moderatori.

Restructurările de la Sport.ro sunt parte a procesului început în grupul Pro TV în urmă cu o săptămână. Atunci a fost desfiinţat întregul departament de PR (zece oameni), 20 de oameni de la departamentul promo au fost restructuraţi, plus aproximativ 30 de oameni din zona tehnică. La acestea se adaugă alte 30 de persoane restructurate de la Acasă TV

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Protevist Protevist
    Nu il cunosc pe dl Beldie dar are in postul sau o abordare foarte frumoasa legata de fostul sau loc de munca.

    Asa e, legat de concedieri trist e pentru cei care un presiuni financiare deasupra capului. Cu copii, credite samd e greu spre foarte greu.

    Va urez succes!
  • boro boro
    O mare pierdere pentru sport.ro. Totusi exista si o parte buna. Isi va demonstra profesionalismul, alaturi de niste profesionisti. Probabil la Dolce. Mult succes, Stefan.
  • mihaita mihaita
    nu cred ca il stiu pe acest domn, poate si pentru ca nu ma uit la sport.ro.
    Din punctul meu de vedere nu e un post de sport, e un post de barfa, vorbarie si putin catfteala seara.

    Trebuie insa sa apreciez adordarea sa din postare, nu multi putem sa plecam cu o astfel de atitudine dupa ce suntem concediati.

    Succes pe viitor!
  • geo geo
    Se confirma dar sa vedem cine ii va prelua...ptr ca marii cablisti nu se lasa convinsi...si termenul de 15 mai a trecut, de ceva vreme...
  • Stefan Beldie Stefan Beldie
    @ all: multumesc pentru apreciere.
    @ Andrei: voi vedea in urmatoarele saptamani unde voi merge.
  • Andrei Andrei
    Poate te vedem la Look TV in caz ca se confirma ca ei vor transmite Liga 1...
  • geo geo
    Daca a ramas Ioana Cosma este bine..ba chiar foarte bine...
  • Arde-i Arde-i
    Cand ii vad pe unii dintre anti-stelistii care comenteaza pe internet, imi vine sa vomit. Steaua e o echipa pe care o uraste tot prostul si daca te duci pe strada si-i intrebi pe oamenii care n-au nici o treaba cu fotbalul, tot pe Steaua o urasc, pentru ca e cea mai mediatizata echipa. Daca esti intreg la minte n-ai cum sa urasti Steaua, decat daca e vreo traditie de familie, unde si tatal sau bunicul urau Steaua, de pe vremea cand echipa insemna ceva.
  • Cata Cata
    Beldie e un moderator foarte bun. E printre putinii care nu a atacat pe nimeni dupa concediere. Felicitari.
  • Stefan Beldie Stefan Beldie
    Nu-i o rusine sa fii cel mai slab moderator de la sport.ro atat timp cat toti erau buni :) Te-asigur ca n-am avut nicio discutie cu Popescu si ca n-am discutii cu nimeni din fotbal in afara celor din emisiune.
  • Andrei Andrei
    Cand ii vad pe unii dintre stelistii care comenteaza pe internet, imi vine sa vomit. Steaua e o echipa pe care o sustine tot prostul si daca te duci pe strada si-i intrebi pe oamenii care n-au nici o treaba cu fotbalul, tot cu Steaua tin, pentru ca e cea mai mediatizata echipa. Daca esti intreg la minte n-ai cum sa tii cu Steaua, decat daca e vreo traditie de familie, unde si tatal sau bunicul tineau cu Steaua, de pe vremea cand echipa insemna ceva.
  • Ciprian Ciprian
    În maximum o lună de zile Beldie va fi angajat la un alt post de sport....pentru că merită!!! Îi urez numai bine și să nu își schimbe stilul, e singurul moderator de sport care știe să pună întrebări și să te țină la tv, cred că asta contează cel mai mult la un om de media nu cu ce echipă ține!!! Succesuri :)))
  • Adu Adu
    Din pacate sunt unii infantili care apreciaza un jurnalist sau un comentator in functie de simpatiile sau antipatiile lor fata de o echipa. Asta e tara si astia sunt oamenii! Se vede si dupa cum se voteaza la alegeri. Nu conteaza ce scrie , ce spune d,aca simpatizeaza echipa care trebuie e bun. Daca e cu cealalata e prost. La asa public asa fotbal avem!
  • Alex is Alex is
    O sa mearga la Dolce sau la Digi... Oamenii buni au loc oriunde. Succes domnule Beldie!
  • qwerty qwerty
    asta este problema ta, de fapt, ca era rapidist. daca tinea cu steaua, atunci era cel mai bun, cel mai frumos, cel mai destept.

Trimite un comentariu

sus