SECŢIUNE SPONSORIZATĂ. Atacul de panica reprezinta o stare de frica sau de anxietate intensa, aparuta brusc, in situatii in care viata nu este amenintata, determinand accelerarea ritmului cardiac, respiraţii rapide si scurte, sentimentul de pierdere al controlului, frica inexplicabila de moarte, boala grava sau nebunie.
Atacurile de panică incep de obicei din senin, ating punctul maxim după aproximativ 10 minute si au durata variabila, de la cateva zeci de minute pana la cateva ore.
Conform DSM-IV-TR, atacul de panica este definit ca o perioada distincta de frica intensa sau de discomfort in care 4 sau mai multe din urmatoarele simptome apar brusc si ating culmea in decurs de 10 min.:
1. palpitatii, batai puternice ale inimii sau puls accelerat;
2. transpiratii;
3. tremuraturi sau tremur al intregului corp;
4. senzatie de lipsa de aer sau de sufocare;
5. senzatia de a se innabusi;
6. durere sau discomfort toracic;
7. greata sau discomfort abdominal;
8. senzatia de ameteala, de instabilitate sau de lesin;
9. derealizare sau depersonalizare;
10. teama de a nu-si pierde controlul sau de a nu innebuni;
11. teama ca va muri;
12. parestezii (senzatii de amorteala sau intepaturi);
13. valuri de frig sau caldura.
Modalitati de manifestare
Atacurile de panica incep de obicei dintr-o data si fara avertisment. Acestea pot aparea oricand, atat in timpul starii de veghe, cat si in timpul somnului.
Atacurile de panica pot avea loc:
- neasteptat; adica fara avertisment si fara motiv aparent, nefiind asociate imediat cu un declansator situational.
- situational; adica intr-un set anume de circumstante. Declansatorii situationali pot include stimuli care sunt fie externi (de ex. un obiect sau o situatie fobica), fie interni (de ex. o excitatie fiziologica).
- predispuse situational; adica in situatii in care persoana manifesta atacuri de panica si altele in care nu se intampla acest lucru.
Frecventa si severitatea atacurilor de panica variaza in functie de individ, de context, de situatie.
Atacurile de panica aduc cu ele somatizari puternice care-l fac pe pacient sa-si orienteze atentia mai degraba asupra reactiilor corporale si fiziologice si prea putin pe semnificatiile psihologice ale acestora.
Intrucat simptomele care insotesc atacurile de panica sunt fizice, majoritatea persoanelor care le manifesta trec de la un cabinet medical la altul, unde incearca sa descopere o boala organica. Unii se tem ca atacurile de panica indica prezenta unei maladii nediagnosticate care le pericliteaza viata. In ciuda testarilor medicale repetate si a reasigurarilor, ei raman tematori si sceptici. Altii se tem ca atacurile de panica sunt un indiciu ca vor inebuni.
Atacul de panica poate altera grav viata familiala, sociala si profesionala a bolnavului. Sunt persoane care din cauza atacurilor de panica ajung sa evite situatiile pe care le asociaza cu aparitia acestora si chiar sa-si modifice semnificativ comportamentul.
Din cauza anxietatii crescute, pot renunta la serviciu, la iesitul din casa, la frecventarea locurilor publice, la socializare.
Evitarea persoanelor sau situatiilor care trezesc nesiguranta, teama sau anxietate, le afecteaza negativ calitatea vietii. Toate acestea pot conduce la izolare, la cresterea riscului de depresie, abuz de substante sau chiar suicid.
Ce declanseaza un atac de panica
O serie de studii psihodinamice arata ca declansarea atacurilor de panica este asociata in primul rand cu aparitia si manifestarea factorilor stresori din viata persoanei respective.
Stresul trait la un nivel intens in diferite situatii din viata poate sa induca instalarea simptomelor si manifestarilor atacurilor de panica.
Aceste persoane suporta cu mare dificultate evenimentele stresante cu care se confrunta (cum ar fi pierderea unor persoane apropiate, o critica, un examen important etc.). De asemenea greu de gestionat sunt trairile intense de furie si agresivitate pe care persoanele cu atacuri de panica nu si le pot exprima.
O persoana cu atacuri de panica trebuie sa stie ca nu va muri, nu va innebuni, nu i se va intampla absolut nimic grav.
Este foarte important sa constientizeze ca atacul de panica este pornit din interior, ca este o stare accentuata de frica, ale carei neintelesuri odata dezvaluite poate fi stapanita. Cu cat frica este mai mare, cu atat va deveni simptomul mai puternic.
Cu cat simptomul este mai puternic, ca atat frica se accentueaza. Mai exact, persoana in cauza are simptome fizice care creeaza starea de panica, stare care la randul ei accentueaza simptomele fizice, astfel incat se intra intr-un cerc vicios.
Tendinta de a exagera in astfel de momente ne face sa nu percepem in mod real timpul si dimensiunea tulburarii.
Tratamentul atacurilor de panica
Persoanele care au un atac de panica, nu trebuie sa-l ignore. Acestea trebuie sa apeleze cu incredere la specialist, adica la medicul psihiatru pentru un tratament medicamentos, daca este cazul, si/sau la psihoterapeut pentru o interventie psihoterapeutica.
In cadrul unei interventii psihoterapeutice specialistul isi poate ajuta pacientul sa constientizeze aparitia unor pericole imaginare, care isi au originea de multe ori in traume anterioare si care nu pot fi diferentiate de amenintari reale.
Pacientii au nevoie sa-si constientizeze anxietatea fata de exprimarea furiei si nevoia de a se apara permanent de aceasta din urma. Este important ca pacientul sa reuseasca sa inteleaga si sa faca legaturi intre evenimentele critice si stresante din viata reala de zi cu zi si anxietatea puternic traita la perceperea unei situatii ca fiind amenintatoare.
Atacul de panica si familia
Atacul de panica nu este un stigmat, dar nici o conditie inofensiva. Ca bolnav, nu trebuie sa tergiversati sa apelati la ajutorul unui specialist. Ca apartinator, trebuie sa incurajati pacientul sa consulte specialistul, ajutandu-l sa-si depaseasca temerile si reticentele.
Cand o persoana are un atac de panica, intreaga familie sufera. Ceilalti membri se simt frustrati, obositi (pentru ca preiau unele responsabilitati) sau izolati din punct de vedere social pentru ca persoana bolnava restrictioneaza activitatile familiei.
Membrii familiei nu trebuie sa intareasca comportamentul persoanei cu atac de panica, prin preluarea activitatilor desfasurate pana atunci de persoana in cauza. Aceasta va conduce la intensificarea gradului de dependenta fata de persoanele apropiate, la o izolare a bolanavului in simptomatologia lui, si chiar intarirea simptomelor.
Silvia CIOBANU,
Psiholog clinician, psihoterapeut, Centrul de Psihiatrie si Psihoterapie „MindCare”
Trimite un comentariu