Skip to main content

Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei, contract de 28.000 de euro pentru patru articole pe blogurile Adevărul

 
Bogdan Oprea JN.ro
Bogdan Oprea JN.ro

Sursa foto: Jurnalul.ro
Sursa foto: Jurnalul.ro

Publicitate

Bogdan Oprea, purtătorul de cuvânt al Preşedinţiei, a încasat anul trecut de la grupul Adevărul drepturi de autor în valoare de aproape 28.000 de euro. Suma – în lei 123.600 - figurează în declaraţia de avere a lui Bogdan Oprea, după cum observă site-ul Lumea justiţieiluju.ro.

Bogdan Oprea este unul dintre blogerii Adevărul. Potrivit arhivei ziarului, Oprea apare cu patru articole publicate pe site-ul grupului de presă deţinut în prezent de Cristian Burci.

Contactat de Paginademedia.ro, Bogdan Oprea a declarat că suma reprezintă “activităţi de drepturi de autor, pe care eu le-am trecut în declaraţia de avere, aşa cum cere legea”. "Contractul încheiat de mine este perfect legal", a adăugat Bogdan Oprea.

Bogdan Oprea a refuzat să răspundă la alte întrebări legate de acest subiect, precum ce reprezintă exact drepturile de autor pentru care a fost remunerat de grupul Adevărul cu aproape 28.000 de euro şi dacă cele patru articole publicate pe blog sunt singurele activităţi prestate în contul contractului.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, contractul cu Adevărul continuă şi în prezent.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Aurel ION Aurel ION
    Dl OPREA CAND ERA LA MINISTERUL LUI UDREA .....CE AERE ISI DADEA!

Trimite un comentariu

sus