EVALUARE. Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a decis, în şedinţa de marţi, să demareze procedurile pentru evaluarea personalului de management şi a personalului de execuţie din Televiziunea Română, au declarat, pentru Mediafax, surse din instituţie.
Publicitate Potrivit surselor citate, CA al TVR va decide în şedinţa următoare, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, modul în care se vor face aceste evaluări şi cine va face parte din comisiile de evaluare.
Într-o primă etapă ar urma să fie evaluaţi directorii din TVR, iar într-o a doua etapă, restul angajaţilor.
Evaluările ar urma să fie realizate anual în TVR, ca urmare a procesului de restructurare de personal care s-a desfăşurat anul trecut în Televiziunea Română.
Conducerea TVR a demarat procedurile pentru evaluarea angajaţilor Televiziunii Române
REACŢIE. Directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, a declarat, marţi, pentru Mediafax că solicitarea publică privind demiterea sa făcută de trei membri ai CA al SRTv nu este întemeiată, precizând că emisiunea "Viaţa satului", de la TVR 1, a respectat legislaţia audiovizualului în campania electorală.
Andrei Muraru, Radu Carp şi Romina Surugiu, membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), au solicitat public, marţi, demiterea lui Gabriel Gherghescu de la conducerea TVR 1, din cauză că ar fi deturnat în scopuri electorale formatul unei emisiuni informative, "Viaţa satului".
Gabriel Gherghescu, directorul TVR 1: Solicitarea privind demiterea mea nu este întemeiată
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.roFINANŢARE. Societăţile europene de producţie audiovizuală independente vor putea primi sprijin financiar pentru dezvoltarea producţiilor de televiziune europene (ficţiune, animaţie, documentar creativ), în cadrul unui program al cărui buget total este de 11,8 milioane de euro, relatează Mediafax.
Sprijinul financiar va fi acordat în cadrul subprogramului MEDIA, în baza Regulamentului (UE) numărului 1295/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului "Europa creativă" (2014-2020), potrivit unui anunţ postat pe site-ul dedicat acestui program.
Sprijin de 11,8 milioane de euro pentru dezvoltarea producţiilor de televiziune europene
Comentarii