Skip to main content

Burtierele dezbaterii. Digi 24 a scos sigla Realitatea TV de pe post. Realitatea, burtiere suplimentare publicitare. Romania TV, un sondaj "în timp real"

 
Dezbatere Digi 24
Dezbatere Digi 24

Dezbatere Digi 24

UPDATE. Oficialii Digi24 au declarat pentru paginademedia.ro că au preluat emisia direct din regia de emisie a Realitatea TV, de aceea lipseşte sigla postului de pe ecran.

Realitatea TV este, în această seară, cel mai preluat post de ştiri. Dezbaterea dintre cei doi candidaţi, Klaus Iohannis şi Victor Ponta, difuzată de Realitatea TV, este difuzată în acelaşi timp de toate celelalte canale: România TV, Antena 3, Digi 24 şi B1.

Ce a pus fiecare post pe ecran?

- Cu excepţia Digi 24, toate celelalte posturi de ştiri au preluat imaginea de pe Realitatea TV cu tot cu sigla postului.

- Digi 24 a fost singurul canal de ştiri care a mărit imaginea până când sigla Realitatea TV a ieşit de pe ecran şi nu mai era vizibilă. Postul de ştiri al RCS a preferat să menţioneze doar pe ecran “Preluare Realitatea TV”, fără a lăsa şi sigla canalului care a organizat dezbaterea. Burtiera de pe Digi era, în general, Confruntarea pentru Cotroceni.

- Realitatea TV a rulat, din când în când, peste burtiera postului, o bandă suplimentară pe care scria, mare, Realitatea TV, prima ta sursă de ştiri.

- România TV a prezentat, pe burtieră, “un sondaj CSCI, în timp real”. Sondajul “Cine domină dezbaterea electorală” nota rezultate mult în favoarea lui Victor Ponta: 70% Ponta faţă de 30% Iohannis.

- Pe Antena 3, cele mai multe burtiere preluau declaraţiile celor doi, mai mult din partea lui Victor Ponta.

Din burtierele dezbaterii:

Bezbatere Antena 3 - 2

Bezbatere Realitatea Burtiera suplimentara

Dezbatere Antena 3 - 1

Dezbatere Romania TV

Dezbatere B1

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Mihai
    Păi dacă a primit semnal direct din regia Realitatea TV, cum de apărea burtiera, sigla emisiunii(în stânga jos) și eticheta DIRECT a Realității din stânga ecranului?
  • Cristi Cristi
    Corect!
  • B0B B0B
    Dupa o ora de emisiune nu am aflat nimic nou, fiecare candidat si-a spus lozincile de campanie. Organizarea slaba, realizatorii nu au idee ce inseamna functia de presedinte si ce atributii are un presedinte. Un motiv in plus pentru care o aemenea dezbatere nu trebuie sa aiba loc in studiorile unei televiziuni, cu moderatori care cauta senzationalul cu orice pret.
  • audiente audiente
    Salut Petrisor. Daca se poate, vrem si noi audientele de la confruntarea de aseara. Cu multumiri.
  • geo geo
    Citeste presa de astazi - si cea on line - si vei vedea ce au zis majoritatea analistilor media si politici - si aici vorbim de oameni echilibrati - care au fost de parere ca KI a aparut nepregatit, nedocumentat ori prost sfatuit de consilierii lui...Sau poate asa a decis el, ca va pierde pe mina lui...
  • Denis Denis
    Cea mai mare ţeapă. Praf în ochi pentru popor. Până când mai trebuie să îndurăm această batjocoră?
    Această confruntare trebuia să aibă loc la postul public de televiziune, adică TVR. Că doar plătim abonament. De exemplu, eu nu am acces la Realitatea TV.
    Sunt toţi hoţi şi poartă aceeaşi haină, ceea a corupţiei şi bătaiei de joc.
    Ne-au adus exact acolo unde au vrut. Noi rămânem cu comentariile, iar ei cu banii şi bătaia de joc la adresa poporului.
  • eee1` eee1`
    CARE VIITOR?
  • noName noName
    Like!
  • Nelu Nelu
    Ce am ramas eu dupa seara aceasta : Ponta continua aceeasi placa cu Basescu (cum face de cand e premier, de altfel), cu acelasi discurs populist si infect pe care il repeta ca o moara stricata.Iohannis a dovedit ca poate face fata unei confruntari, dar cu multe momente in care ar fi avut nevoie de mai multa spontaneitate, plus ca s-a vazut de la o posta ca a venit "cu tema nefacuta" la dezbatere, ca sa spunem asa.
    Dupa parerea mea, nimeni nu a iesit invingator. A fost pur si simplu o dezbatere pe lozinci, nimic concret.
  • Baldur Baldur
    @geo: de la cine ai inteles tu asta? Sustinatorii lui Ponta o sa se jure ca papagalul lor a dat de pamant cu celalalt. Ailalti o sa zica ba ca al lor a fost mai tare in clont (ca tot e cu gaini in campania asta). Tot ce conteaza e ce cred aia care erau fie nehotarati fie prea scarbiti: au fost convinsi de unu sau altu sa vina la vot si sa i-l dea? Atat. Asa ca tu geo ori esti deja rosu, ori nu poti gandi cu capul tau. In fond, unii ar zice ca e cam unul si acelasi lucru...
  • adriandave adriandave
    Digi24 nu a facut zoom la imagine cred ca primit semnal direct de la Realitatea, se vedea mult prea bine si clar (in comparatie cu restul televiziunilor) ca sa fie doar o preluare. Pe Digi24 se vedea mai bine decat pe Realitatea. In urmatoarea imagine se vede clar ca sigla lipseste http://oi58.tinypic.com/4j5ph5.jpg deci nu au marit imaginea.
  • geo geo
    Din cite am inteles, Klaus Iohannis a iesit destul de sifonat din aceasta ”confruntare” televizata...asa cum se astepta multa lume. Stafful de campanie a lui Klaus Iohannis ar trebui sa evite asemenea ”intilniri”, pe viitor, ptr ca Klaus Iohannis va pierde, in continuare...
  • Raul Raul
    Digi24 a incadrat imaginea la 16:9 conform formatului, ceea ce inseamna sa dai zoom.

Trimite un comentariu

sus