Compania Best Advertsing SRL va vinde, de la 1 ianuarie 2015, publicitatea de pe posturile Societăţii Române de Radiodifuziune. Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Best a câştigat licitaţia organizată de Radioul Public. În prezent, publicitatea Radioului public este administrată tot de Best Advertising.
Oficialii Best Advertising au confirmat că au primit înştiinţarea că au câştigat licitaţia, dar contractul nu a fost încă semnat. Contactat de Paginademedia.ro, Marian Străchinescu, director general Best Advertising, a declarat:
"Am primit un anunţ că am câştigat licitaţia, dar contractele nu sunt încă semnate. Procedura se va finaliza în perioada imediat următoare".
La licitaţia pentru vânzarea spaţiului publicitar au participat două companii, potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP). Este vorba de Best Advertising şi de Expresiv Consulting.
Minim garantat de 700.000 de euro pe an
Potrivit datelor SEAP, venitul minim garantat anual este de 3.150.000 de lei fără TVA (circa 700.000 de euro fără TVA), respectiv 6.300.000 de lei fără TVA (circa 1.400.000 de euro fără TVA), pe 2 ani.
Spaţiul publicitar al SRR oferit spre gestionare şi vânzare este de maximum 8 minute/oră, aferent fiecăruia dintre posturile Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Antena Satelor, Radio România 3 Net “Florin Pittiş” şi Radio România Regional.
Începând din anul în 2012, regia Best Advertising & Consult SRL se ocupă şi de vânzarea spaţiului publicitar aferent posturilor din portofoliul Societăţii Române de Radiodifuziune.
Valabilitatea contractului de gestionare şi vânzare a spaţiului publicitar al SRR încheiat cu SC Best Advertising & Consult SRL a încetat pe 8 mai 2014.
În aprilie 2014, Radioul Public a iniţiat procedura de achiziţie de la regia Best Advertising & Consult SRL a unor servicii de vânzare a spaţiului publicitar aferent posturilor din portofoliul său, în perioada 8 mai – 31 decembrie, valoarea contractului fiind de 29.400 de euro (exclusiv TVA).
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.roÎn 2013, SRR a avut venituri din publicitate de 3,6 milioane lei (820.000 de euro), potrivit raportului de activitate pe anul trecut al Radioului Public.
Trimite un comentariu