Mircea Badea, realizatorul emisiunii În gura presei, a fost categoric în ce-i priveşte pe cei care au avut anumite opţiuni la vot neagreate de el. „Deci nu ai cum să votezi cu... sau cu ... sau cu... decât dacă eşti grav bolnav mintal. Adică nu există altă variantă”, a spus el duminică seara într-o ediţie specială organizată de Antena 3 cu ocazia primului tur al prezidenţialelor. El nu a dat numele candidaţilor care nu-i conveneau.
Declaraţia lui Mircea Badea, în continuare:
„Vom mai afla şi câtă lume, cu valoare statistică foarte importantă ştiinţifică, câtă lume e avariată grav la mansardă. Adică, văzând care sunt rezultatele alegerilor ne vom da seama cam ce procent dintre noi sunt absolut irecuperabili mintal. Deci nu ai cum să votezi cu... sau cu ... sau cu... decât dacă eşti grav bolnav mintal. Adică nu există altă variantă. Mi se pare că vom afla, iată, sociologic exact cam care-i rata de dileală. (...)”
Înregistrarea a fost postată de reprezentanţii ActiveWatch - Agenţia de Monitorizare a Presei.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii