Skip to main content

Cum au „spălat” cei 11 reţinuţi în dosarul MediaPro 15 milioane de lei. Ce spune Parchetul

 
foto-mediafax
foto-mediafax

foto-mediafax

Publicitate

Cei 11 inculpaţi reţinuţi joi în dosarul MediaPro au „spălat” 15 milioane de lei (aproape 3,4 milioane de euro), aducând statului un prejudiciu de 6 milioane de lei (în jur de 2,6 milioane de euro) în perioada 2009 - 2014, arată un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

„În vederea acoperirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, precum şi a confiscării sumelor “spălate”, procurorii au instituit sechestre asiguratorii cu privire la mai multe bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.”, au anunţat oficialii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

Cei vizaţi de anchetă sunt inculpaţii Vîju Silviu Relu, Ion Cosmin Andrei, Bălan Eugenia, şi Medeleanu Corina, „în calitate de persoane cu funcţii de conducere/administrare în cadrul a 3 societăţi comerciale de profil “media”, cu complicitatea inculpaţilor Calapereanu Elena, Stănculeanu Andreea - Cornelia, Toderiuc Mihai - Valentin, Puiu Dănuţ, Adăscăliţei Elena-Lucia, Niţă Elena şi Dinu George Laurenţiu, anunţaţi în premieră de paginademedia.ro, AICI.

MECANISMUL. Aceştia au dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a unor societăţi şi declararea fiscală a numeroase facturi care nu au la bază operarţiuni reale de achiziţie, provenind de la un număr mare de societăţi comerciale (care, la rândul lor, fie nu-şi declară livrările corelative organelor fiscale, fie înregistrează achiziţii fictive de la societăţi comerciale cu comportament de tip “fantomă”), arată comunicatul instituţiei.

O parte din sumele înscrise în facturile sus-menţionate erau transferate în conturile bancare ale societăţilor emitente (reprezentând “comisionul” pentru “serviciile de facturare prestate de aceste societăţi” şi, eventual, TVA-ul - de unde erau retrase în numerar de reprezentanţii acestora), iar pentru restul sumelor erau întocmite chitanţe fictive, fără ca sumele înscrise în acestea să fie ridicate efectiv din casieria celor 3 societăţi comerciale de profil media, servind, în realitate, la remunerarea suplimentară a unor angajaţi din cadrul acestora.

Cei 11 inculpaţi reţinuţi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

Comunicatul integral, în continuare:

În urma acţiunilor din data de 04.12.2014, derulate de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi poliţiştii din cadrul D.G.P.M.B. – Grupul de Lucru „Evaziune Fiscală şi Spălarea Banilor”, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea, în formă continuată, a infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor.

De asemenea, s-a dispus reţinerea a 11 inculpaţi, după cum urmează:

1. VÎJU SILVIU RELU - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

2. ION COSMIN ANDREI - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

3. BĂLAN EUGENIA - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

4. STĂNCULEANU ANDREEA –CORNELIA - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

5. TODERIUC MIHAI- VALENTIN - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală;

6. PUIU DĂNUŢ - pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi spălare a banilor;

7. ADĂSCĂLIŢEI ELENA-LUCIA - pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

8. NIŢĂ ELENA - pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

9. DINU GEORGE - LAURENŢIU - pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

10. CALAPEREANU ELENA - pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la infracţiunea de evaziune fiscală;

11. MEDELEANU CORINA - pentru săvârşirea infracţiunilor de evaziune fiscală şi spălare a banilor;

În cauză s-a reţinut că există date şi probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă conform căreia, în perioada 2009 – 2014, inculpaţii VÎJU SILVIU RELU, ION COSMIN - ANDREI, BĂLAN EUGENIA şi MEDELEANU CORINA, în calitate de persoane cu funcţii de conducere/administrare în cadrul a 3 societăţi comerciale de profil “media”, cu complicitatea inculpaţilor CALAPEREANU ELENA, STĂNCULEANU ANDREEA – CORNELIA, TODERIUC MIHAI- VALENTIN, PUIU DĂNUŢ, ADĂSCĂLIŢEI ELENA-LUCIA, NIŢĂ ELENA şi DINU GEORGE LAURENŢIU, au dispus înregistrarea în evidenţa contabilă a acestor societăţi şi declararea fiscală a numeroase facturi care nu au la bază opearţiuni reale de achiziţie, provenind de la un număr mare de societăţi comerciale (care, la rândul lor, fie nu-şi declară livrările corelative organelor fiscale, fie înregistrează achiziţii fictive de la societăţi comerciale cu comportament de tip “fantomă”).

O parte din sumele înscrise în facturile sus-menţionate erau transferate în conturile bancare ale societăţilor emitente (reprezentând “comisionul” pentru “serviciile de facturare prestate de aceste societăţi” şi, eventual, TVA-ul - de unde erau retrase în numerar de reprezentanţii acestora), iar pentru restul sumelor erau întocmite chitanţe fictive, fără ca sumele înscrise în acestea să fie ridicate efectiv din casieria celor 3 societăţi comerciale de profil media, servind, în realitate, la remunerarea suplimentară a unor angajaţi din cadrul acestora.

Prejudiciul produs bugetului de stat se ridică la suma de aproximativ 6.000.000 lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit.

Suma totală spălată prin circuitul evazionist se ridică la aproximativ 15.000.000 lei.

În vederea acoperirii prejudiciului cauzat bugetului de stat, precum şi a confiscării sumelor “spălate”, procurorii au instituit sechestre asiguratorii cu privire la mai multe bunuri mobile şi imobile aparţinând inculpaţilor.

Cei 11 inculpaţi reţinuţi vor fi prezentaţi Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă.

În prezenta cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

COMPARTIMENTUL DE INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE DIN CADRUL PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREŞTI

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus