Din culisele Masterchef. Adrian Hădean, despre rolul de jurat: „Prima mea întrebare s-a referit la aruncarea farfuriilor după candidaţi şi la limbaj”

Adrian Hădean, unul dintre cei trei juraţi ai show-ului MasterChef, a povestit pe blogul personal despre experienţa în cadrul show-ului.

Hădean a povestit cum a ajuns el în postura de jurat, ce condiţii a pus pentru a accepta propunerea, dar şi despre selecţia candidaţilor, durata filmărilor sau indicaţiile pe care le primeşte prin cască, de la producători.

Cum a ajuns jurat la MasterChef: 

„Am primit un mesaj în care eram întrebat dacă sunt interesat să particip la un casting pentru poziţia de jurat Masterchef (televiziunile normale funcţionează pe bază de casting, adică de selecţie pe baza unor criterii stabilite de formatul emisiunii). Prima mea întrebare s-a referit la aruncarea farfuriilor după candidaţi şi la limbaj, lucruri care m-au deranjat în sezoanele anterioare. Am fost asigurat că nu va fi cazul. M-am prezentat la casting, care a avut mai multe etape. În cele din urmă a venit telefonul care m-a anunţat că am fost ales şi că putem discuta şi despre condiţiile participării mele la emisiune. Am adus în discuţie din nou povestea cu farfuriile aruncate. S-a stabilit că nu voi fi nevoit să fac asta, ba mai mult, am fost asigurat că nu voi fi nevoit să fac lucruri împotriva conştiinţei mele, împotriva firii mele. (...)A trecut un sezon fără să arunc vreo farfurie, fără să mi se ceară să comit vreun abuz emoţional şi implicit verbal asupra cuiva. E posibil ca unii dintre concurenţi să simtă altfel, dar asta ţine mai degrabă de ei şi de felul în care percep presiunea concursului decât de prestaţia mea.”

Despre juriu:

„La prima întâlnire după casting am fost întrebat cu cine mă văd funcţionând cel mai bine în juriu. Apucasem să văd o parte din candidaţii la această poziţie, îmi făcusem o impresie. Am spus fără ezitare că mă văd lucrând bine împreună cu Patrizia şi Foa, deşi pe Patrizia nu o cunoşteam, iar pe Foa îl întâlnisem de două ori în ultimii ani. A fost chimie.”

Despre filmări:

„Programul de filmare seamănă destul de mult cu programul de lucru într-o bucătărie activă. Trezirea la 7, plecarea spre platou la 8, echiparea (îmbrăcăminte, machiaj, păr) la 9, şedinţă cu planul zilei la 10, motor şi acţiune la 10.30 -11, pauză de masă la 16, încheirea zilei de filmare la 24.00, uneori la 1. Rareori la 22.30-23.

Filmările pentru un episod durează aproximativ o zi şi jumătate, cu ruperi de ritm obositoare, cu pauze neaşteptate, cu mulţi oameni care-ţi spun multe lucruri, cu multe glume şi mici farse care te ajută să te deconectezi, cu emoţii care te ajută să te reconectezi.”

Despre audiţii:

„La audiţiile pentru acest sezon au participat peste 200 de oameni, fiecare dintre ei dorind să plece din faţa noastră cu un şorţ, fiecare dintre ei având o poveste de viaţă suficient de atractivă pentru televiziune. Totuşi, povestea de viaţă e doar un ingredient din reţetă şi nu poate să acopere capacitatea omului de a face mâncare. La finalul audiţiilor, 70 de candidaţi s-au ales cu şorţul Masterchef, ceilalţi doar cu experienţa, eventual cu confirmarea nivelului la care se află.

„Cele cinci minute de la televizor, care uneori în emisiune sunt doar 2, arată altfel în audiţii. Adică sunt cele 5 minute acordate pentru finalizarea preparatului şi alte 15-20-25 de minute de interviu în care încercăm să scoatem de la candidat cât mai multe lucruri despre pasiunea lui şi despre motivele pentru care a ales să vină la Masterchef. Audiţiile Masterchef sunt un maraton al resurselor umane. Am pierdut şase kilograme până am dat cele 70 de şorţuri.”

Despre căştile purtate de juraţi: 

„Căştile sunt dispozitivele prin care producătorii ne spun unde să stăm, spre ce cameră să privim, când să ne apropiem de concurenţi, care dintre ei a scăpat lingura pe jos şi a pus-o apoi la loc în cratiţă (da, ei sunt 24, răspândiţi pe o jumătate de hectar, noi suntem doar trei, avem nevoie de ochi suplimentari), cum să intonăm textele din intro-urile probelor (da, suntem tot la televiziune, poveştile se spun cu imagini, dar şi cu cuvinte, scenele trebuie să se lege între ele şi e nevoie de un fir narativ pe care nu-i treaba mea să-l ţin minte, e treaba producătorului, după cum e treaba lui să mi-l amintească atunci când e vremea să spun ceva în sensul acesta)”

Finala

„Semifinala şi finala au fost momentele mele preferate din acest sezon. Mai puţini concurenţi, mai multă tensiune, mai multă adrenalină, mâncare mult mai bună decât am văzut în tot sezonul, şi trebuie să recunosc, am văzut câteva farfurii foarte bune. Lambrino l-a pus în dificultate pe Tudor, care, chiar dacă e (după mine) cel mai talentat concurent din acest sezon, s-a târât până în finală. Lui îi lipsesc experienţa şi încrederea în sine, dar cea sănătoasă, bazată pe muncă multă, nu pe valul de simpatie din public. De fapt, cred că asta l-a pierdut în finală, unde a decis să prezinte un preparat complicat, dar a cărui piesă de rezistenţă, carnea, a fost aleasă neglijent (muşchi de vită argentiniană, decent, nimic spectaculos însă) şi gătită aproape bine. Dacă Tudor a socotit că poate să defileze pe lângă colegii săi mai slab cotaţi, a socotit greşit. Poate n-aţi fost atenţi, eu l-am văzut la tv spunând că a ştiut că s-a încheiat în momentul în care a văzut farfuriile celorlalţi doi concurenţi. Uneori ţestoasa învinge iepurele, şi asta-i o lecţie pe care a mai primit-o în acest concurs. Şi da, a fost preferatul meu, din multe motive (e serios, e foarte talentat, e extrem de civilizat şi de decent), dar nu-mi favorizez niciodată preferaţii, rudele sau prietenii (probabil de asta am atât de puţini), pentru că nu-mi pasă decât de obiectivul meu, în cazul acesta obiectivul fiind să jurizez extrem de corect până la sfârşit.”

Găsiţi textul integral, AICI.