Skip to main content

SURPRIZA LUNII. Te cunosc de undeva, cea mai urmărită emisiune de divertisment. Acces Direct, cifre mai mari decât Vocea României

 
copyright Gabriela Arsenie-Antena1_300914_Ed 12_0044
copyright Gabriela Arsenie-Antena1_300914_Ed 12_0044

copyright Gabriela Arsenie-Antena1_300914_Ed 12_0044
copyright Gabriela Arsenie - Antena1

Publicitate

AUDIENŢE DIVERTISMENT. Show-ul Te cunosc de undeva a condus topul divertismentului în luna noiembrie, o premieră pentru Antena 1, când în plin sezon de toamnă, lider era Vocea României. Emisiunea de pe Antena 1 a fost aproape la egalitate cu producţia de miercuri difuzată de Pro TV, Visuri la cheie.

În schimb, show-ul Pro TV Vocea României a ajuns pe locul cinci în topul audienţelor la categoria emisiuni de divertisment, în luna noiembrie.

Paginademedia.ro prezintă topul audienţelor emisiunilor de divertisment în luna noiembrie:

Te cunosc de undeva, emisiunea difuzată sâmbăta de Antena 1, a fost cea mai urmărită producţie de divertisment a lunii noiembrie, având o audienţă medie de 915.000 de persoane pe ediţie, la nivel urban.

Producţia este urmată la mică distanţă de Visuri la cheie, de pe Pro TV, urmărită de 911.000 de orăşeni, pe ediţie.

De remarcat că, faţă de luna octombrie, audienţa Te cunosc de undeva a rămas aproape aceeaşi, însă Vocea României a avut o scădere puternică. Dacă în octombrie show-ul a înregistrat 1,1 milioane de telespectatori pe ediţie, în noiembrie show-ul a coborât pe locul cinci, cu o medie de 758.000 de telespectatori. Scăderea s-a produs după încheierea audiţiilor şi începerea duelurilor şi a show-urilor live.

Nici X Factor nu a stat mai bine în audienţe. Show-ul de pe Antena 1 a ajuns pe locul şapte în audienţe, cu o medie de 681.000 de persoane. Emisiunea a pierdut 170.000 de telespectatori faţă de octombrie.

O lovitură puternică în audienţa celor două emisiuni difuzate vinerea, Vocea şi X Factor, a dat-o meciul României cu Irlanda de Nord, difuzat pe 15 noiembrie, care a făcut din TVR 1 lider de audienţă, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Tabloidele, la putere. Acces Direct, ascensiune puternică

Acces Direct, emisiunea-tabloid a Antenei 1, a avut o creştere puternică în luna noiembrie. Producţia prezentată de Simona Gherghe a urcat pe locul patru în topul general al divertismentului, depăşind Vocea României (aflată pe locul cinci) şi chiar NextStar şi X Factor, de pe Antena 1.

Acces Direct, emisiune cu o durată de două ore, a avut o medie de 787.000 de telespectatori pe ediţie, o creştere de 130.000 de persoane faţă de octombrie. Emisiunea prezentată de Simona Gherghe a înregistrat spre sfârşitul lunii trecute şi un record de audienţă, aproape două milioane de telespectatori din întreaga ţară, dintre care puţin peste un milion erau de la oraşe, după cum paginademedia.ro a scris AICI.

Creşteri în audienţă s-au simţit şi la emisiunea lui Măruţă, de pe Pro TV. Emisiunea La Măruţă a avut luna trecută o medie de 661.000 de persoane pe ediţie. Producţia a câştigat aproape 140.000 de persoane faţă de luna octombrie.

Pe segmentul tabloidelor de noapte, Wow Biz a avut audienţe medii pe ediţie mai mari decât Un show păcătos. Emisiunea lui Mădălin Ionescu de pe Kanal D a atras luna trecută o medie de 276.000 de persoane pe ediţie. Pe de altă parte, Un show păcătos a avut o medie de 267.000 de privitori. De menţionat că cele două emisiuni concurente nu se intersectează pe întreaga durată.

Cifre sub media staţiei la Hell`s Kitchen, Dansează printre stele şi  Serviciul Român de Comedie

Cele două emisiuni produse de Mona Segall la Antena 1, Hell`s Kitchen şi Dansează printre stele, precum şi Serviciul Român de Comedie s-au clasat sub media staţiei, în prime-time (cifrele lunii noiembrie, AICI).

Hell`s Kitchen a avut o medie de 466.000 de orăşeni pe ediţie, în timp ce Dansează printre stele, ajuns la final în noiembrie, a avut o medie de 400.000 de persoane, din mediul urban.

Serviciul Român de Comedie, emisiune scoasă de asemenea din grila Antenei 1, a avut o medie de 375.000 de privitori (de menţionat că ultima ediţie a emisiunii Servicul Român de Comedie a fost difuzată de la ora 22.00).

Audienţa emisiunilor de divertisment în luna NOIEMBRIE, la nivel urban:

Emisiune Post TV Nr persoane RTG%
1 Te cunosc de undeva (sezon VI) Antena 1 915.000 9,1
2 Visuri la cheie Pro TV 911.000 9,1
3 MasterChef Pro TV 852.000 8,5
4 Acces Direct Antena 1 787.000 7,8
5 Vocea Romniei Pro TV 758.000 7,5
6 Next Star (sezonul VI) Antena 1 735.000 7,3
7 X Factor Antena 1 681.000 6,7
8 La Maruta Pro TV 661.000 6,6
9 Ochii din umbra Kanal D 585.000 5,8
10 Mireasa pentru fiul meu - exit show Antena 1 467.000 4,6
11 Hell’`s Kitchen - Iadul Bucatarilor Antena 1 466.000 4,6
12 Danseaza printre stele Antena 1 403.000 4,0
13 Schimb de mame Prima TV 395.000 4,0
14 Superbingo Metropolis Antena 1 380.000 3,8
15 SRC: Fun Factory Antena 1 375.000 3,7
16 Te vreau langa mine Kanal D 330.000 3,3
17 Wow Biz Kanal D 276.000 2,7
18 Paparazzi Kanal D 276.000 2,7
19 Mireasa pentru fiul meu - dupa amiaza Antena 1 268.000 2,7
20 Un show pacatos Antena 1 267.000 2,7
21 O data-n viata TVR 1 249.000 2,5
22 Mireasa pentru fiul meu - dimineata Antena 1 226.000 2,3
23 Iubire interzisa National TV 217.000 2,2
24 Norocul bate la usa Kanal D 215.000 2,1
25 Cireasa de pe tort Prima TV 211.000 2,1
26 Neatza cu Razvan si Dani Antena 1 208.000 2,1
27 Teo Show Kanal D 202.000 2,0
28 Gala Umorului TVR 1 186.000 1,9
29 Cronica Carcotasilor Prima TV 181.000 1,8
30 Fosta mea iubire National TV 171.000 1,7
31 KidSing Romania Kanal D 141.000 1,4
32 Times New Roman TV Prima TV 129.000 1,3
33 Cusurgiii Prima TV 111.000 1,1
34 Rai da buni Antena Stars 107.000 1,1
35 Opriti timpul National TV 105.000 1,0

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • andrei-constantin andrei-constantin
    ce rapizi sunteti,multumim !

Trimite un comentariu

sus