Antena 1 face schimbări în program din acest weekend. Postul va avea pe tronsonul 20.00 - 20.30, ocupat până acum de episoade din Mr Bean, un program cu ştiri din show-biz, Star News.
Emisiunea, care va debuta de la 31 ianuarie, va fi prezentată de Liviu Vârciu, anunţă postul de televiziune.
Programul Star News este pus la bătaie cu ştirile din Sport şi Meteo, de la Pro TV.
Liviu Vârciu va invita vedetele să încerce pentru o zi sa intre in pielea unui paparazzo, să vadă dacă şi-ar putea câştiga existenţa astfel, să vadă dacă sunt în stare să descopere un subiect despre personajul care le va fi indicat chiar de el (Liviu Vârciu).
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro„De ani de zile sunt în vizorul pararazzi-lor şi al presei mondene, dar acum a venit rândul meu să fiu cu ochii pe tot ce se întâmplă în lumea mondena. Cine cu cine, de ce, cum, unde, când, în ce fel, vom răspunde la toate aceste întrebări şi vom vedea împreună ce se întâmplă în viaţa persoanelor publice”, a declarat Liviu Vârciu.
Maine poimaine se bate si asta cu pumnul in piept ca el are o cariera in televiziune... Singurul plus din „cariera” sa este piesa aceea (Ochii tai) de pe urma careia a ciugulit vreo 10-15 ani...