MAILURI. “Trebuie mers pe o variantă medium term de izolare/excludere a lui Zoltan.” “Am decis că vrem să oprim cancerul şi conversaţia a evouluat către faptul că ari fi bines ă tratăm o răceală”. Sunt doar câteva fragmente din mailurile schimbate de reprezentanţii agenţiilor de media amendate de Consiliul Concurenţei.
Zoltan Szigeti (The Group) este caracterizat, în repetate rânduri, în schimbul de mesaje dintre publicitari, ca un personaj lipsit de etică. La fel mijloacele folosite de The Group în licitaţiile la care participă. Mailurile vorbesc şi de lipsa de transparenţă a The Group: “este ca o cutie neagra, fara pic de transparenta, neavand nici macar o lista publica a clientilor”.
“Vorbim despre un player care joaca cu alte instrumente decat cele care ne permit sa facem profit si pe care vrem sa-l lasam in urma”, se spune într-unul din mailuri. “Este nevoie de acţiuni imediate pentru a ataca practicile de business ale lui Zoltan Sigeti”, se scrie într-un mail schimbat între agenţiile amendate (Zenith, Starcom, BPN, Initiative, Optimedia, McCann Erickson, Group M, Mediacom, Mindshare, United Media).
După ce The Group a achiziţionat acţiuni la OMD, agenţiile şi-au exprimat îngrijorarea că le vor fi “atacaţi” clienţii: “Asta e foarte nasol pentru noi. Nu era de ajuns ca crescuse Zoltan precum cozonacul... acu s-a unit si cu OMD-ul.”
Paginademedia.ro vă prezintă fragmente din mailurile schimbate de agenţiile de publicitate, aşa cum au fost prezentate în decizia oficială de amendare a acestora de către Consiliul Concurenţei. Este vorba de companiile Zenith, Starcom, OptiMedia, McCann, Initiative, BPN, Mediaedge, MediaCom, United Media şi Group M.
Consiliul Concurenţei a amendat companiile cu sume care totalizează 3,2 milioane de euro, pentru “comportament coordonat în vederea eliminării concurentului The Group.”
În schimbul de mailuri pe care Paginademedia.ro îl publică în continuare, agenţiile vorbeau de principalele măsuri, printre care refuzul de a participa la licitaţiile unde The Group era invitat, dar şi scrisori către proprietarii marilor posturi TV pentru “a denunţa practicile de afaceri folosite de către Zoltan şi echipa sa”.
În e-mailuri, agenţiile amendate îşi puneau problema interpretării acţiunilor ca anticoncurenţiale (“Verificam cu avocatii daca nu picam in probleme legate de cartel”), dar “Suntem constienti de posibilele implicaţii, dar industria trebuie sa aiba o reactie”).
26 martie 2012 – prima întâlnire: „Toata lumea considera ca este nevoie sa se adopte masuri imediate in vederea atacarii practicilor de afaceri ale lui Zoltan”
Prima întâlnire a agenţiilor de media amendate a avut loc la 26 martie 2012. Reprezentantul Group M (Decizia Consiliului Concurenţei nu face publice şi numele), a sintetizat într-un mail concluziile:
“Ieri am avut o intalnire cu Publicis si Magna (Directorii generali ai Zenith, STARCOM, Optimedia, McCann si Initiative); am participat eu si in numele GroupM, si xxx neputand participa chiar daca au fost invitate. Intalnirea a fost non-formala si oarecum sub umbrela UAPR (autoritatea ce reprezinta agentiile de publicitate din Romania);
Toata lumea considera ca este nevoie sa se adopte masuri imediate in vederea atacarii practicilor de afaceri ale lui Zoltan;Au fost abordate si agreate 4 directii principale de actiune:
- A nu se participa la niciun pitch unde Zoltan este invitat. Clientilor li se vor comunica in detaliu motivele.
- A nu se participa la nicio conferinta unde Zoltan sau altcineva din echipa sa este invitat.
- Scrisoare oficiala din partea Romanian Media Club, semnata de catre Directorii Generali ai tuturor celor 8 agentii, ce se va trimite tuturor clientilor Media Investment si OMD, pentru a denunta practicile de afaceri folosite de catre Zoltan si echipa sa; [...]
- Scrisoarea oficiala catre detinatorii CME, Antena Group, Prima, KanalD; mai exact este vorba de Time Warner si Ronald Lauder pentru CME, Familia Voiculescu pentru Antena Group, sediul Pro7 pentru Prima, sediul Dogan pentru KanalD; O SINGURA LOVITURA (un singur email catre toate cele 4 companii), solicitand o verificare detaliata a relatiei de afaceri cu Zoltan;obiectivul cheie de aici este CME, dat fiind ca am convenit cu totii ca in ultimii ani s-a dezvoltat o relatie apropiata intre Sarbu si Zoltan.
Următoarea întâlnire a întreprinderilor implicate a avut loc în data de 5 aprilie 2012 la sediul Zenith. Subiectele propuse a fi discutate cu această ocazie au fost transmise printr-un e-mail, în ziua întâlnirii, la ora 16.40, de către reprezentantul Group M:
“Salutari, Cateva idei noi de discutat astazi:
- Trebuie revizitate/reevaluate regulile si principiile de business, care conditioneaza prezenta unei agentii in Clubul Roman de Media;
- TRANSPARENTA trebuie sa fie obligatoriu in capul listei, mai ales ca Zoltan a trimis mesaj catre UAPR ca nu e interesat sa lucreze asa, asta fiind motivul pentru care nu vrea sa fie membru UAPR.
Intr-un cuvant, e nevoie sa construim/imbunatatim STATUT-ul organizatiei.
- Dat fiind ca Omnicom e membru UAPR/Clubul Roman de Media, se impune o scrisoare oficiala catre Omnicom (Collin Gottlieb, CEO Omnicom Media Group EMEA si Ian Clarke, CEO Omnicom Media Group CEE), prin care sa li se solicite pozitia legat de situatia de conflict in care se afla: pe de o parte agentia e membru UAPR, pe de alta parte au intrat intr-o alianta cu un grup care joaca dupa alte reguli (alianta care implica atat cedare de actiuni, cat si management Zoltan si echipa lui);
- lipsa unui raspuns dinspre Omnicom va genera automat excluderea din UAPR/Clubul Roman de Media.
- “Plantarea” de mesaje la blogeri (adplayers, paginademedia), de tipul Clubul Roman de Media este “preocupat” de lipsa de transparenta a unui jucator mare din piata de media, jucator care a ales sa nu fie parte a organizatiei; eventual, se poate sugera in articol faptul ca s-au descoperit mark-up-uri mari la clienti care au trecut de la MI84 la alte agentii;
- ulterior, de pe o adresa fictiva, articolul (link-ul de adplayers/paginademedia) va fi trimis la toata lista de adrese clienti MI si Omnicom.
Nota redacţiei Paginademedia.ro: Până la declanşarea anchetei Consiliului Concurenţei, site-ul Paginademedia.ro are o singură referire la Clubul Român de Media, o ştire legată de înfiinţarea asociaţiei, publicată în întreaga presă de specialitate. Ştirea, aici.
"Verificam cu avocatii daca nu picăm în probleme legate de cartel"
Într-un alt mail, reprezentantul Starcom vorbeşte despre aceeaşi întâlnire, din 5 aprilie 2012. Starcom, agenţie condusă de Roxana Buha, era parte a grupului Leo Burnett, în care acţionar era Ştefan Iordache. Ca şi în celelalte mailuri prezentate de Consiliul Concurenţei, numele proprii sunt protejate. În mesaj, se pune problema posibilităţii interpretării acţiunii drept “cartel”
Am ajuns la urmatoarele puncte: UAPR Clarificari cu presedintele organizatiei, . Verificam statutul cum priveste problemele de etica si posibilitatea excluderii unui membru ce are pb cu etica.
Ne inscriem in UAPR. Formam Clubul de media in UAPR. Realizare si aprobare Pitch Guidelines document in UAPR (care sa statuteze ca trebuie sa fie publica lista participantilor si existenta criterii evaluare).
Letter UAPR catre OMD HQ in care mentionam ingrjorarea vs riscul ca OMD Ro sa se molipseasca cu problemele de etica ale noului lor partener local.Conferinta de presa Prezentare Pitch Guidelines. Prezentarea pozitiei ca nu participam la pitchurile unde este invitata orice companie controlata de el (clarificam exprimarea din jurul motivului etica).
Campanie bloguri care sa determine ca orice search pe cuvantul Z duce la un articol negativ. Organizatii ale industriei (ARMA, ARA, BRAT, IAB, RECMA) Daca ei au membru in board, noi ne retragem din board si cerem alegeri.Legat de RECMA sa nu le mai dam date pana nu mai folosesc perspective umflate de la ei.
Invitatii la conferinte, sales event: Nu acceptam invitatii fara sa stim daca sunt invitati. Daca sunt invitati, nu participam.
Probleme legale Verificam cu avocatii daca nu picam in pb legate de cartel.
Verificam cu un specialist ce posibile intrebari si riscuri avem. S-a atins si problema sa nu angajam pe nimeni de la ei."
Mediaedge: "Sper ca motoarele voastre nu s-au relaxat dupa 2,3 pasi timizi"
LA 19 aprilie, mailul trimis de reprezentantul Mediaedge (în acea perioadă compania era condusă de Bogdan Prăjişteanu) vorbea despre o “îndepărtare de scopul discuţiei”
Eu zic ca incepem sa ne departam de scopul discutiei suntem iar vagi cand vorbim despre un player care joaca cu alte instrumente decat cele care ne permit sa facem profit si pe care vrem sa-l lasam in urma. Cu ultimile propuneri nu reusim toate acestea ci facem un lobby vad despre normele pietii? Putem face si asta insa scopul poate este atins in vreo 6-9 luni!
Va propun sa ne revedem la inceputul saptamanii viitoare sa reluam cu pasi concreti cum ne atingem scopul pentru care ne-am intalnit. Sper ca motoarele voastre nu s-au relaxat dupa 2,3 pasi timizi. Hai sa actionam ca un Club unit care are un interes comun sa faca curatenie si putem incepe face banii in viitor mai ales ca vremurile se anunta iar tulburi.
Acţiunile propuse de reprezentantul Mediaedge:
“1. Fiecarui client care ne invita la pitch intrebam cine participa si care sunt criteriile de evaluare. Daca nu raspunde cine participa nu acceptam invitatia. Daca aflam ca participa Zoltan atunci in mod fatis refuzam pe motiv ca stim ca are o politica de cumparare de cota de piata implicit investeste in dealurile clientilor ceea ce nu genereaza win win;
2. Acelasi lucru l-as expune fara jena in presa si asa ar trebui sa faca absolut toti care isi pierd clientii in favoarea lui.
3. Apoi as merge mai departe cu clubul de media unde ii invitam pe toti cei care pot juca dupa regulile de etica si de pitch ale organizatiei si daca nu accepta sa lucreze asa atunci iar m-as duce in presa cu aceasta informatie. Iar acest embargo trebuie tinut un an, doi pana cand clientii internationali care ii invita nu ii mai invita ;-).
Mindshare: "Eu nu cred că Zoltan căştigă toate pitchurile pe şpagă"
Cu o întârziere de câteva zile, notează raportul detaliat al Consiliului Concurenţei, în data de 23 aprilie 2012, răspunde si reprezentantul Mindshare:
“Eu sunt de acord cu Clubul de Media si cu o abordare in care sa subliniem in piata faptul ca noi actionam dupa niste principii etice. Nu cred ca ne ajuta sa aruncam in Zoltan cu acuzatii, pentru ca sunt de parere ca nu convingem si vom fi cainii latra, caravana trece.
Eu nu cred ca Zoltan castiga toate pitchurile pe spaga. Are o echipa foarte buna, sunt foarte entuziasti, activi, engaged, si nu ar trebui sa neglijam asta. Are un networking extraordinar, e cu adevarat talentat si nu suntem credibili in fata clientilor lui daca ignoram toate aceste calitati pe care ei le vad si le recunosc lucrand cu el.
Ce e cert este ca nu e transparent, cu marea parte din clienti, insa chiar si asa preturile pe care le da la client sunt mai bune decat ale noastre.
Clientii nu au motive suficiente sa plece, sau sa il respinga, pentru ca impresia pe care o face echipa lui in prezentari este foarte buna!
Am vorbit clienti ai lui - nu imi imaginez lucrurile astea, ci le stiu.
Cred ca avem nevoie de mai mult de o acuzatie ca sa castigam pitchuri in fata lui ca ar trebui sa il tratam ca atare, sa avem prezentari mai bune, servicii mai bune,echipe mai active si mai pregatite ca ale lui. [...]
Actiuni concrete: retragere din organizatii ale industriei, RECMA, conferinte, pitchuri — sunt de acord. Cu conferinta de presa nu sunt de acord, Ne vedem maine.
Citeşte pe larg explicaţiile date de Consiliul Concurenţei pentru amendă, aici.
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii