Skip to main content

CNA. RCS vrea să transforme licenţa naţională InfoPro în Digi FM. Pro FM va rămâne neschimbat

 
cosmin prelipceanu
cosmin prelipceanu

UPDATE. CNA a aprobat cu unanimitate de voturi preluarea posturilor Pro FM, InfoPro, Pro Clasic, Dance FM şi Music FM de către RCS&RDS.

Publicitate

Reprezentanţi ai RCS&RDS au explicat membrilor CNA cum plănuiesc să gestioneze Pro FM şi InfoPro în cazul în care vor primi acordul forului de a prelua licenţele radio de la Pro TV SA.

Licenţa naţională InfoPro va deveni Digi FM, un post de radio informativ, cu redacţie proprie. Digi Fm ar urma să fie lansat peste aproximativ trei luni dacă CNA va vota cedarea licenţelor.

În plus, posturile Pro FM, Pro Clasic şi Music FM şi Dance FM vor rămâne neschimbate, au mai spus aceştia.

Cosmin Prelipceanu, reprezentant al RCS&RDS – Noi am înţeles din licenţa InfoPro că este un radio de informaţii. Ne dorim să facem un radio de informaţii. Licenţa InfoPro pentru noi este nevoia de a avea un radio naţional de informare. Vă propunem să preluăm această licenţă şi să o transformăm în Digi FM. Credem că există această nevoie. Vom avea o redacţie proprie care va produce conţinut de radio şi pentru radio. Ne propunem ca seara să-l preluăm pe Emil Hurezeanu (de la Digi24 - n.r.). Niciun alt program al Digi24 nu se pretează radioului. Vrem să facem radio pe Digi fm. Vom avea jurnalişti de radio care să producă conţinut pentru radio.

În prima parte a şedinţei, membrii CNA i-au audiat pe reprezentanţii RCS&RDS, urmând ca după pauza de masă aceştia să dezbată şi să voteze cedarea licenţelor radio de la Pro TV SA, către RCS&RDS.

Reamintim că RCS a bătut palma cu Pro TV pentru preluarea posturilor de radio, după cum paginademedia.ro a anunţat în exclusivitate, AICI, în luna decembrie.

Discuţiile pentru reţeaua Pro FM au început în primăvara anului trecut, cu mai mulţi ofertanţi, însă Digi 24 avea cele mai multe şanse, după cum paginademedia.ro a scris aici.

Cine a mai fost interesat de reţeaua de frecvenţe?

Iniţial, când CME şi-a anunţat intenţia de a vinde operaţiunile de radio din România, mai multe companii s-au uitat către portofoliul Pro.
Pe lângă RCS şi Sorin Enache (cu Sebastian Ghiţă printre finanţatori), de divizia de radio au mai fost interesaţi Ringier şi Kanal D.

Potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, preţul de pornire a fost de un milion de dolari. Ulterior, tot în primele faze ale discutiilor, s-a ajuns la două milioane de dolari.

În discuţiile finale au rămas Digi 24/RCS şi compania lui Sorin Enache, dar nu se cunoaşte nivelul financiar la care au ajuns ofertele celor doi.

Citeşte şi:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alin panaitescu alin panaitescu
    ma bucur ca prima decizie a celor de la digi a fost sa-l dea afara pe dobre, incompetentul care a dus pro fm-ul de rapa. cred ca nu-i vine sa creada, tocmai lui, care spunea ca cei de la digi sunt niste idioti care nu-si vor permite sa cumpere radioul.
  • abudhabi abudhabi
    offtopic : chiar nu se putea titra versiunea editata a Galei Oscar pe Digi24 ? De ce era nevoie sa auzim din nou o voce imposibila cu o traducere slaba si intonatie nefericita ,amuzanta in primele 5 minute doar ? Nu e suficient sa achizitionezi drepturile de transmisie ca sa arati ca poti face ceva mai bun decat HBO . Probabil din acest motiv HBO it's not TV ca sa parafrazez un vechi slogan de-al lor
  • sergiu sergiu
    Asteptam lansarea nouluo radio, probabil va fi un hot ac. Pacat ca nu transforma Profm in Radio U.

Trimite un comentariu

sus