
Pro TV lansează de săptămâna viitoare noua grilă de programe, cu emisiuni de divertisment aproape în fiecare zi, cu excepţia duminicilor care vor rămâne ale filmelor.
Pro TV menţine politica de a difuza aceeaşi emisiune timp de aproape o săptămână, lansată odată cu Sunt celebru, scoate-mă de aici. Ferma Vedetelor, un nou reality show, va avea difuzări pe tot parcursul săptămânii, cu excepţia zilelor de vineri şi duminică.
Vinerea rămâne ziua Românii au talent, iar duminica ziua blockbusterelor.
Paginademedia prezintă în continuare grila de programe a Pro TV din această primăvară:
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.roLUNI este seara Ferma Vedetelor. Săptămâna viitoare va debuta un nou reality cu vedete. Show-ul îi va trimite „la ţară” pe Ştefan Stan, Vica Blochina, Augustin Viziru, Oana Radu, Dima Trofim, Tudorel Filimon, Dan Helciug, Mioara Velicu, Doiniţa Oancea, Corina Drăgulescu, Cristina Cioran şi Ionuţ Iftimoaie.
Cele 12 vedete vor trebui să locuiască, timp de 3 luni, izolate la o fermă dezafectată, în condiţiile de trai de acum 100 de ani: fără electricitate, fară apă caldă, fără gaze.
MARŢI. Pro TV a programat Ferma Vedetelor, timp de o oră, de la 20.30, la 21.30, urmată de Vine Cheful!, un nou cooking show care va debuta săptămâna viitoare, pe 10 martie. Gazda emisiuni este Chef Victor Melian, care va încerca să repună pe picioare restaurante cu probleme.
MIERCURI. Postul va avea din nou o oră de Ferma Vedetelor, urmată de serialul de comedie Las Ferbinţi.
JOI. Ferma Vedetelor din nou şi un nou episod din Las Fierbinţi.
VINERI va fi ziua Românii au talent. Show-ul va debuta pe 13 martie la Pro TV, cu noul juriu în care au intrat Mihaela Rădulescu şi Bebe Cotimanis.
SÂMBĂTĂ. Pro TV va difuza producţia Ferma Vedetelor şi în seara de sâmbătă, timp de două ore. Reality show-ul este urmat de un film artistic.
DUMINICA rămâne seara filmelor la Pro TV.
Legat de seriale suntem in urma tare , nu cred ca vom avea niciodata o grila asemanatoare cu a americanilor , pentru simplul fapt ca numai daca te uiti un pic in urma , observi ca in anii 80' ei deja produceau seriale de succes , iar noi la vremea aia aveam emisie de 2 ore pe zi la TV.