Skip to main content

Pro TV a obţinut licenţe de emisie prin cablu pentru 13 staţii locale, printre care Braşov, Cluj şi Constanţa

 
Televizor
Televizor

Consiliul Naţional al Audiovizualului a aprobat acordarea a 13 licenţe prin cablu pentru staţiile locale ale Pro TV. Solicitarea Pro TV vine în contextul în care emisia analogică terestră va fi oprită la data de 17 iulie.

Publicitate

Staţiile locale care au primit licenţă prin comunicaţii electronice sunt: Bucureşti, Alba Iulia, Arad, Braşov, Cluj-Napoca, Constanţa, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Sibiu, Timişoara şi Tg. Mureş.

Peste 20 de societăţi din cele 55 care care deţin licenţe cu difuzare terestră au solicitat Consiliului Naţional al Audiovizualului licenţe de cablu, pentru a-şi putea continua activitatea şi după data de 17 iulie, când va înceta emisia analogică terestră în România, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

„Nu e solicitare de licenţă nouă, dar e încă un tip de semnal pe care să-l putem furniza, pentru a putea să păstrăm şi semnalul HD pe care până acum l-am transmis în baza unei licenţe experimentale”, a declarat în faţa membrilor CNA Adriana Păpureanu, reprezentanta postului. „Pentru staţiile locale încercăm să păstrăm oamenii pe care îi avem pe staţiile locale.”, a mai adăugat aceasta.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • geo geo
    Să fim serioși...ce stații locale funcționale mai are Pro TVul ...la Galați...mă cam îndoiesc...mai au un corespondent și un cameraman acolo, care transmit catre stația regionala Constanța...Pro tv Galați este și acum în variantă non HD în pachetul de bază Digi Cablu...deci despre ce vorbim ?

Trimite un comentariu

sus