Skip to main content

Instanţa a aprobat insolvenţa Prima TV. Până când se pot înscrie la masa credală cei care au de primit bani de la postul lui Cristian Burci

 
burci-qmagazine
burci-qmagazine

Postul Prima TV este oficial în insolvenţă. Procesul era iniţial programat pentru 3 septembrie, dar a fost devansat.

Publicitate

Programat penttru data de 3 septembrie, primul termen referitor la cererea debitoarei Prima Broadcasting group de deschidere a insolvenţei a fost devansat pentru data de 19 august, când Tribunalul Bucureşti a hotărât deschiderea procedurii generale, scrie site-ul supervizor.ro.

Administrator judiciat, scrie sursa citată, a fost desemnat SMDA Insolvency SPRL. Termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor a fost stabilit pentru 5 octombrie 2015, mai scrie supervizor.ro.

La finalul lui 2014, Prima Broadcasting Group avea datorii totale de 14,5 milioane de euro şi creanţe de 5,5 milioane de euro.

Prima Broadcasting Group - compania deţinută de omul de afaceri Cristian Burci - a făcut o solicitare în acest sens la Tribunalul Bucureşti, la data de 6 august, după cum Paginademedia.ro a scris aici.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti mai există o solicitare de intrare în insolvenţă pentru Prima Broadcasting, din partea companiei OMV Petrom Marketing.

Insolvenţă vine într-o perioadă dificilă pentru Prima TV, cu întârzieri de salarii, dar şi cu trimiterea unor angajaţi în concediu din cauza situaţiei delicate a canalului TV.

  • În ultimul an, mai multe vedete au părăsit postul deţinut de Cristian Burci sau au încercat prin tribunal să îşi încaseze banii. Mihai Găinuşă şi-a întrerupt anul trecut emisiunea Cusurgiii şi chiar a cerut insolvenţa Prima TV în instanţă. A renunţat la cerere după ce a obţinut o eşalonare a banilor.
  • Firma care produce Trăsniţii - Grig Chiroiu Media Company - încearcă rpin instanţă să îşi recupereze banii. Cererea a fost depusă deja la instanţă, în luna iunie, şi urmează să fie judecată.
  • Andreea Raicu a părăsit şi ea Prima TV, fără a da însă detalii despre motivele plecării.
  • Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România - Asociaţia pentru Drepturi de Autor (UCMR - ADA) are un proces deschis împotriva postului TV. Procesul are ca obiect "drepturi de autor şi drepturi conexe", fără a preciza suma exactă.

Prima TV a fost lansat de Cristian Burci în decembrie 1997, pe licenţa postului Amerom. În 2005, omul de afaceri a vândut postul către SBS Broadcasting. Burci mai deţine şi ziarele Adevărul şi Click, pe care le-a preluat de la omul de afaceri Dinu Patriciu.

Prima TV nu este singura companie deţinută de Cristian Burci care şi-a cerut insolvenţa.

  • După preluarea de la Dinu Patriciu, compania Adevărul Holding a intrat în insolvenţă, în toamna lui 2012. Principalul creditor ai companiei este o firmă controlate de Cristian Burci, Elida Media.
  • Agenţia de publicitate Media Direction şi-a cerut insolvanţa în cursul anului trecut. Oficialii grupului BBDO, din care face parte agenţia, declarau atunci pentru Paginademedia.ro că situaţia are o cauză mai veche: cazul Bigger Group – Marcel Străuţ, în urma căruia Media Direction a rămas cu o “gaură” de peste două milioane de euro.

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Spectator Spectator
    Îmi e milă de sărăcii ăia care mai lucreaza acolo. Fugiți cât mai repede.
  • abdu rehab abdu rehab
    Baby Broker is BROKE, no more $$$$$$

    eu unul sunt sigur ca prima tv se inchide in curand.
  • buzdugan buzdugan
    atatea greseli gramaticale intr-un singur articol !!!

Trimite un comentariu

sus