Explicaţii halucinante. Julio Iglesias Jr. ar fi principalul vinovat pentru că a ajuns să spună "Jos Băsescu", la îndemnul lui Mihai Gâdea. Cel puţin aşa reiese din explicaţia halucinantă dată de avocatul Antena 3 în faţa CNA: „Atunci când te numeşti aşa cum s-a numit domnul şi vii şi faci furori mondial şi te prezinţi într-o emisiune în halul ăsta, ţi-o meriţi”.
Consiliul Naţional al Audiovizualului a discutat abia astăzi, după patru luni, cazul lui Julio Iglesias, învăţat de Mihai Gâdea să spună „Jos Băsescu” într-un interviu la Antena 3. Avocatul Daniel Ionaşcu, cel care reprezintă Antena Group şi Antena 3 în faţa membrilor CNA, spune că Julio Iglesias Jr a fost de vină pentru felul în care s-a expus. „Atunci când te numeşti aşa cum s-a numit domnul şi vii şi faci furori mondial şi te prezinţi într-o emisiune în halul ăsta, ţi-o meriţi”, a explicat avocatul Antenei.
Întrebat despre cine vorbeşte mai exact, acesta a răspuns că Julio Iglesias. „Ştiţi comunicatul dat de trustul dumnealui de presă? Că nu ştia cine e domnul Traian Băsescu. Domne, după 10 ani de zile în Europa şi nu ştii cine e Traian Băsescu. Atunci înseamnă că nu cunoşti nici capitala. Am mai întâlnit pe unii care spuneau că sunt la Budapesta în Bucureşti”, a mai adăugat acesta.
Din schimbul de replici, Daniel Ionaşcu - Valentin Jucan:
Daniel Ionaşcu: Atunci când te numeşti aşa cum s-a numit domul şi vii şi faci furori mondial şi te prezinţi într-o emisiune în halul ăsta, ţi-o meriţi. „Vreau să vă spun că atunci când dvs aţi fi într-o emisiune de televiziune din Togo nu cred că aţi spune orice chiar dacă ăla vă spune să vă înjuraţi mama”
Valentin Jucan - „Da, dar porneşte de la prezumţia şi eu pornesc de la prezumţia că dvs sunteţi un om de bun simţ. Că mă înşel, într-adevăr, mi-o merit.”
Daniel Ionaşcu - Ştiţi comunicatul dat de trustul dumnealui de presă? Că nu ştia cine e domnul Traian Băsescu. Domne, după 10 ani de zile în Europa şi nu ştii cine e Traian Băsescu. Atunci înseamnă că nu cunoşti nici capitala. Am mai întâlnit pe unii care spuneau că sunt la Budapesta în Bucureşti.
Valentin Juncan: Ce obligaţie are Julio Iglesias cine este Traian Băsescu? Dar nu contează. Julio Iglesiai nu s-a dus la TV Gârla, unde îţi pui nişte semne de întrebare. Ai fost primit fastuos, unde? Probabil la cel mai mare trust de presă. Când te duci în studiourile celui mai mare trust de presă din ţară, nu te aştepţi la golănii din astea. Eu, când mă duc în club, mă aştept să aud înjurături, când mă duc în biserică, cu siguranţă nu. Când ţi se prezintă că e cel mai mare trust, seriozitate, că e cea mai mare audienţă, nu ai cum să te gândeşti că poţi fi indus în eroare şi mai ales să fii pregătit în legătură cu cine a fost preşedintele României. Este ridicol. Este un artist. Ce trebuia să ştie el în studio cine e Traian Băsescu.
Daniel Ionaşcu: Vreau să vă spun un lucru. Dreptul meu la opinie personală mi-l păstrez şi mi-l voi păstra. Cu atât mai mult cu cât este o discuţie extra lucrări. Daţi-mi voie să vă spun că atunci când tu mergi într-un studio de televiziune, eu, personal, eu, care sunt un brusture pe lângă stejarul de Iglesias, mă duc şi întreb subiectul şi nu mă fac de râs acolo oricum. Dacă tu îţi îndrăzneşti să intri într-o emisiune de televiziune în halul acesta, daţi-mi voie să vă spun foarte, foarte sincer că înţeleg că toată industria aceasta muzicală este o prosteală efectivă a noastră, a tuturor.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Singur ai declarat: "Comentariul meu nu are legatura ce ce a declarat avocatul Intact in sedinta CNA – nici nu ma intereseaza subiectul. "
Daca tu esti/ nu esti fan "Pagina de media", nu vad ce legatura are sa iti exprimi parerea fata de site-ul pe care scrii.....