AUDIENŢE. Las Fierbinţi s-a "bătut" din nou aseară cu un meci de fotbal: Poli Timişoara - Steaua, dat de Digi Sport, după ce săptămâna trecută s-a intersectat cu o repriză din partida naţionalei cu Finlanda. Rezultatul: la nivelul întregii ţări, cifrele serialului de pe Pro TV au fost peste săptămâna trecută, cu vârfuri de două milioane şi jumătate de telespectatori pe post.
Surpriza serii a fost aseară DigiSport, postul care a difuzat meciul Poli Timişoara - Steaua, din Cupa Ligii. La oraşe, canalul de sport al RCS, intrat de curând în măsurători, a fost pe locul patru, înaintea Antenei 3. Aceeaşi poziţie - patru - şi pe segmentul comercial.
Meciul Stelei a început cu o jumătate de oră mai târziu decât Las Fierbinţi. Pe intervalul întregii partide, cifrele DigiSport au fost puţin mai mari decât pe intersecţia cu Las Fierbinţi, dar postul a fost pe aceeaşi poziţie.
Antena 1, cu Am ceva să-ţi spun, a fost pe locul al treilea şi la nivel naţional, dar şi la oraşe. Un loc secund pe targetul 18-49 de ani.
Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţele posturilor TV pe intervalul Las Fierbinţi:
NAŢIONAL. Aproape 2,1 milioane de telespectatori (cu aproape 100.000 peste săptămâna trecută) s-au uitat în fiecare minut la Las Fierbinţi, în episodul în care invitat special a fost actorul Mihai Gruia - Sandu.
Locul doi pentru Kanal D, cu peste un milion de oameni. Antena 1, cu Am ceva să-ţi spun, a avut 880.000 de telespectatori.
La nivelul întregii ţări, meciul de fotbal de pe Digi Sport nu a intrat în top cinci, dar a fost aproape: o medie în jur de 300.000 de telespectatori.
Vârf naţional Las Fierbinţi: 2.490.000 de telespectatori, la 21.16 (rating 13,5 şi 26 cotă de piaţă).
URBAN. O audienţă de peste 1,1 milioane de telespectatori pentru serialul de pe Pro TV la oraşe, uşor peste săptămâmna trecută (un plus de 20.000 de telespectatori). Locurile doi-trei pentru Kanal D şi Antena 1.
Cu meciul Poli Timişoara - Steaua pe interval, Digi Sport a fost pe locul patru, cu 250.000 de telespectatori la oraşe, peste Antena 3 (locul cinci). Cum meciul a început mai târziu decât Las Fierbinţi şi s-a terminat la 23.00, media pe toată partida a fost ceva mai mare.
Vârf urban Las Fierbinţi: 1.372.000 de telespectatori, la 21.41 (rating 13.6 şi 26,8 cotă de piaţă).
COMERCIAL. Şi pe targetul comercial, cifrele Las Fierbinţi au fost uşor peste săptămâna trecută: 730.000 de telespectatori între 18-49 de ani, cu 30.000 peste episodul trecut. Antena 1 a fost pe acest target pe poziţia a doua, cu 230.000 de telespectatori.
Locul patru pe acest target pentru Digi Sport, cu meciul Stelei: aproape 200.000 de telespectatori între 18 şi 49 de ani pe minut.
Vârf comercial Las Fierbinţi: 875.000 de telespectatori, la 21.36 (rating 17.3 şi 39,2 cotă de piaţă).
Audienţa posturilor TV joi, 15 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), la nivel NAŢIONAL:
NATIONAL | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Pro TV | 2.095.000 | 11.4 | 22.8 |
2 | Kanal D | 1.065.000 | 5.8 | 11.6 |
3 | Antena 1 | 879.000 | 4.8 | 9.6 |
4 | Antena 3 | 402.000 | 2.2 | 4.4 |
5 | Romania TV | 338.000 | 1.8 | 3.7 |
Audienţa posturilor TV joi, 15 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), la nivel URBAN:
URBAN | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Pro TV | 1.137.000 | 11.3 | 22.7 |
2 | Kanal D | 578.000 | 5.7 | 11.5 |
3 | Antena 1 | 501.000 | 5 | 10 |
4 | DigiSport 1 | 250.000 | 2.5 | 5 |
5 | Antena 3 | 236.000 | 2.3 | 4.7 |
Audienţa posturilor TV joi, 15 octombrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 22.30), pe publicul COMERCIAL:
COMERCIAL | Nr. persoane | Rtg% | Share% | |
1 | Pro TV | 728.000 | 14.4 | 33.9 |
2 | Antena 1 | 227.000 | 4.5 | 10.6 |
3 | Kanal D | 198.000 | 3.9 | 9.2 |
4 | DigiSport 1 | 96.000 | 1.9 | 4.5 |
5 | Acasa | 55.000 | 1.1 | 2.6 |
Citeşte şi:
Comentarii
Posturile Look și Dolce Sport mai bine ar renunța la măsurare, ptr că se fac de râs, zi de zi...