Florin Călinescu va fi din sezonul următor jurat al show-ului Românii au talent. Actorul va veni în locul lui Bebe Cotimanis. Călinescu a fost anunţat ca jurat al show-ului în Ştirile Pro TV de astăzi.
„Mi-e dor de oamenii carora ma adresam, ma intreaba mereu pe strada "unde esti, ce faci?". Nu stiu de ce acum, exista situatii, timpi, timpuri, lucruri personale. La 20 de ani, nu aveam atatea lucruri personale de tinut in mana. M-am intors la o viata mai simpla si am realizat ca mai exista timp pentru oameni.”, a declarat Călinescu.
Florin Călinescu va juriza alături de Andi Moisescu, Mihaela Rădulescu şi Andra show-ul de talente.
UPDATE. Pro TV a anunţat oficial revenirea lui Florin Călinescu la Pro TV.
„Pentru că aparţin acestui popor, sunt convins că nu sunt singurul care a fost bântuit de talent şi cred cu tărie că oamenii din această ţară sunt mai dăruiţi în comparaţie cu multe alte popoare. Acum, sper că, dacă cei care decid soarta acestui show au hotărât să scoată elefantul din magazinul de porţelanuri, să îi pot deosebi pe cei cu adevărat talentaţi, care merită lumina reflectoarelor. Văzând şi făcând!”, a declarat acesta.
Ce spune Pro TV despre Bebe Cotimanis. „A contribuit din plin la descoperirea talentelor şi a mizat de fiecare dată pe emoţia pe care concurenţii au reuşit să o transmită. În perioada următoare, actorul se va dedica proiectelor de televiziune şi teatru în care este implicat.”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii