Ziarul România liberă îşi deschide ediţia de astăzi cu un articol despre omul de afaceri Tiberiu Urdăreanu, patron al UTI, care este suspectat de corupţie. Cotidianul editat de Medien Holding scrie că Urdăreanu este unul dintre campionii contractelor cu statul.
„Doar în ultimii trei ani, ar fi încheiat contracte cu instituţii ale statului de peste 300 de milioane de euro", mai scrie România liberă. "Imperiul lui Urdăreanu anchetat de DNA", titrează România liberă pe prima pagină.
Paginademedia.ro prezintă, în continuare, titlurile şi subiectele presei de astăzi.
Adevărul de weekend: „Irina Margareta Nistor, critic de film: 'Oamenii sperau să vină Rambo să schimbe regimul'". În articolul de deschidere al cotidianului Adevărul Irina Margareta Nistor, fosta traducătoare de film din perioada de dinainte de Revoluţie, povesteşte despre industria subterană a casetelor VHS, dar şi despre impactul pe care îl aveau peliculele de acţiune asupra publicului din România.
Evenimentul zilei: "Familia lui Bercea Mondial a cerut 280.000 de euro şi a primit 25 de ani de puşcărie". Ziarul scrie că după un proces zgomotos, membrii familiei lui Sandu Anghel, aflat după gratii pentru tentativă de omor, şi-au aflat, ieri, pedepsele. Cea mai dură pedeapsă, 12 ani şi 11 luni, a primit-o Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial.
Jurnalul Naţional: "Marile eşecuri ale DNA în lupta cu Parlamentul". Cotidianul grupului Intact scrie că "Elena Udrea a reuşit să se alăture unui şir lung de politicieni, salvaţi de braţul justiţiei sau de arestul preventiv în perioada ultimelor două legislaturi, 2008 - 2015: Victor Ponta, Varujan Vosganian, Borbely Laszlo, Daniel Chi'oiu, Miron Mitrea, Dan Şova sau Ion Stan".
Puterea: "Clientela PSD şi PNL construieşte locuinţe sociale în Odobeşti". Ziarul scrie că o asociere formată din trei firme cu susţinere politică vor construi un ansamblu format din două blocuri, cu şaizeci de spaţii locative în oraşul Odobeşti, Vrancea.
Libertatea: "Roxana Ionescu aşteaptă încă inelul de la Tinu. S-ar mărita, dar el nu-i pregătit s-o ia".
Click!: "Traian Băsescu îl ia la mişto pe consilierul lui Klaus Iohannis. 'Somnorosul' îl încaieră pe preşedinţi". Fostul preşedinte de stat a declarat că atunci când a văzut poza cu Dan Mihalache a crezut că şeful Cancelariei Prezidenţiale a făcut infarct, mai scrie tabloidul.
Gazeta Sporturilor: "Ratări în serie". Ziarul de sport scrie despre eliminarea Simonei Halep de la Turneul Campioanelor şi despre faptul că sportiva nu s-a apropiat de niciun titlu important în 2015.
Rubrica Presta de azi este realizată cu susţinerea companiei de monitorizare Media Image.
GALERIE FOTO. Primele pagini ale ziarelor de azi, 30 octombrie:
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu