Serialul Tânăr şi neliniştit va ajunge la final la sfârşitul acestui an. Acasă TV, postul care a difuzat serialul în ultimul an după ce a fost preluat de la Pro TV, va fi oprit de la difuzare la sârşitul acestei luni după aproape 20 de ani.
Ultimul episod, cel cu numărul 5.201, va fi difuzat de Acasă TV pe 30 decembrie, la ora 14.00.
Practic, deşi au trecut 20 de ani, scenariul Tânăr şi neliniştit se opreşte în România la ...jumătate. În SUA, serialul se filmează şi în prezent, depăşind 10.000 de episoade.
Reamintim că Pro TV a decis să renunţe la difuzarea în ţara noastră a serialului după aproape 20 ani, după cum Paginademedia.ro a anunţat în premieră. Tânăr şi neliniştit a fost în primă fază pe Pro TV până în 2014, fiind mutat apoi la Acasă TV.
PRO TV transmitea episoade la o distanţă de cinci ani de Statele Unite, potrivit paginii de Wikipedia a producţiei.
În România nu au fost difuzate episoade din perioada 1973-1991 decât în cadrul unei recapitulări transmise pentru a prezenta telespectatorilor trecutul serialului. Astfel, din vara lui 1996 şi până în toamna anului 2014 au fost difuzate episoade din perioada 1991-2009.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Iudita trifon
Pacat , niciun alt serial nu m-a acaparat asa de mult. Nu stiu carui public vreti sa-i faceti pe plac ? Serialele siropoase nu ma intereseaza .Cred , totusi ca nu o sa ne dezamagiti, si o sa gasiti o cale de a dfuza serialul.
Un an nou fericit, si cu ........Tinar si nelinistit!