UPDATE. Televiziunea M4 Sport, din Ungaria, a intrat şi la UPC. UPC are această televiziune în pachetul Panonia, cel dedicat minorităţilor, pachet din care mai fac parte şi alte canale ungureşti.
Post nou în reţeaua RCS. Canalul are în grilă meciuri de fotbal fără licenţă de difuzare în România. Detalii, în continuare:
Noua televiziune care a intrat în reţeaua RCS este M4 Sport, din Ungaria. Canalul a fost pus în locul MTV, care a ieşit din grila operatorului, potrivit HD Satelit. Ce este însă interesant este că televiziunea din Ungaria deţine drepturi de televizare pentru o serie de competiţii sportive, printre care UEFA Champions League. Drepturile pentru România sunt însă deţinute în exclusivitate de DolceSport şi, pentru o opţiune, de Pro TV.
Potrivit reprezentanţilor companiei RCS, televiziunea de sport a intrat în pachetul digital al cablistului, oferit minorităţilor. Ei spun că acest pachet este disponibil în zonele cu minorităţi, precum Braşov, Harghita sau Covasna.
Potrivit monitorizărilor Paginademedia.ro, dar şi sesizărilor cititorilor, postul M4 era disponibil, cel puţin ieri şi azi, şi pentru abonaţii RCS din Bucureşti. Captura de la finalul articolului a fost realizată de Paginademedia.ro la un abonat TV din sectorul 1, în jurul orei 19.00.
Potrivit site-ului HD Satelit, care ilustrează informaţia cu capturi de pe TV, M4 Sport a difuzat deja, miercuri seara, o partidă de fotbal din UEFA Champions League - Zenit - Benfica - deşi canalul nu deţine drepturile pentru România. În mod normal, potrivit specialiştilor consultaţi de Paginademedia.ro, în timpul difuzării competiţiilor pentru care nu deţine drepturi, un post TV trebuie să codeze emisia.
Televiziunea M4 Sport este deţinută de MTVA, o asociere a serviciilor media publice de televiziune şi radio din Ungaria, ce a fost lansată în vara anului trecut.
Paginademedia.ro a adresat companiei RCS&RDS întrebări legate de modul în care se va face transmisia postului TV atunci când sunt meciurile de Champions League, însă până la ora publicării acestui articol nu a primit un răspuns.
LA INDIGO. Un caz asemănător s-a întâmplat tot cablistului RCS&RDS în 2013, când difuza pe teritoriul României varianta ungurească a canalului Digi Sport, care avea drepturi pentru Premier League pentru ţări din regiune, dar nu şi pentru România. În aceeaşi perioadă, drepturile exclusive pentru România ale campionatului englezesc erau la Eurosport. Ulterior, postul a fost codat.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Titlu: Pe Romania, Dolce are drepturi exclusive.
In text: PRO TV are si ea optiune.
A dreacu exclusivitate.