Proprietarul Mediafax, Adrian Sârbu, a fost astăzi trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare şi spălare de bani. Prejudiciul în dosar ar ajunge la 14 milioane de euro.
Publicitate
În acelaşi dosar au fost trimişi şi Orlando Nicoară, fost director general al Mediafax, Cosmina Noaghea, fost director general la Publimedia, pentru evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani, dar şi societatea Mediafax Group, aflată în insolvenţă.
În vederea recuperării prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunilor, în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor Sârbu Adrian, Nicoară Ilie Orlando, Petrovici Liana, Chiş Gheorghe Dragoş, se arată în comunicatul instituţiei. În cazul lui Sârbu, s-a dispus instituirea sechestrului asupra unor imobile aflate în Franţa.
Urmărirea penală împotriva lui Adrian Sârbu a început anul trecut, când omul de afaceri a fost arestat preventiv la începutul lunii februarie 2015, sub acuzaţiile de evaziune fiscală, spălare de bani şi instigare la delapidare. La sfârşitul lunii mai, măsura arestului preventiv a fost înlocuită cu arestul la domiciliu, iar ulterior acesta a fost eliberat şi pus sub control judiciar.
Lista trimişilor în judecată în dosarul Mediafax:
Adrian Sârbu sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare şi spălare de bani;
Mediafax Group (în insolvenţă) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală;
Roxana Dorina Grigoruţă (fost administrator al SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare;
Eurgenia Bălan (fost administrator al SC Mediafax Group SA), Cosmina Noaghea (fost director general în cadrul SC Publimedia International SA), Orlando Nicoară (fost director general în cadrul SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL), Sorin Nicolae Dinu (fost director financiar în cadrul SC Publimedia International SA şi SC Mediafax Group SA), Reghina Daniela Cozac (fost director financiar în cadrul SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani;
Gheorghe Grădinaru (director general în cadrul SC Teleferic Prahova SA) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani;
Liana Petrovici (avocat) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani;
Dragoş Gheorghe Chiş (avocat) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.
Comunicatul Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie:
Nr. 643/VIII-3/2016 1 aprilie 2016
COMUNICAT
Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
Procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au finalizat cercetările şi au dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor:
·SÂRBU ADRIAN sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, instigare la evaziune fiscală, instigare la delapidare şi spălare de bani;
·SC MEDIAFAX GROUP SA (în insolvenţă) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală;
·GRIGORUŢĂ ROXANA DORINA (fost administrator al SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală şi delapidare;
·BĂLAN EUGENIA (fost administrator al SC Mediafax Group SA), NOAGHEA COSMINA IOANA (fost director general în cadrul SC Publimedia International SA), NICOARĂ ILIE ORLANDO (fost director general în cadrul SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL), DINU SORIN NICOLAE (fost director financiar în cadrul SC Publimedia International SA şi SC Mediafax Group SA), COZAC DANIELA REGHINA (fost director financiar în cadrul SC Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SRL), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală, delapidare şi spălare de bani;
·GRĂDINARU GHEORGHE (director general în cadrul SC Teleferic Prahova SA) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de delapidare şi spălare de bani;
PETROVICI LIANA (avocat) sub aspectul săvârşirii infracţiunii de spălare de bani;
·CHIŞ GHEORGHE DRAGOŞ (avocat) sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală şi spălare de bani.
În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:
I. În perioada 2006 - 2014, în cadrul societăţilor din grupul Mediafax, deţinute direct sau indirect de inculpatul Sârbu Adrian, a fost utilizat un sistem de salarizare, ce presupunea plata drepturilor salariale parţial în baza unui contract de muncă, şi parţial în baza unui contract de cesiune de drepturi de autor, acesta constituind eşafodajul unui mecanism de eludare a taxelor datorate bugetului de stat.
În concret, mecanismul de eludare a taxelor presupunea:
1. Utilizarea, pentru facturarea drepturilor de autor, a unor societăţi în care calitatea de asociat şi administrator era deţinută de colaboratori sau angajaţi ai societăţilor din grup sau înfiinţate pe numele unor persoane cu un nivel educaţional scăzut şi lipsite de cunoştinţe în domeniul media şi de venituri.
2. Persoanelor beneficiare ale drepturilor de autor, din care o parte semnificativă erau angajate cu contracte individuale de muncă ale societăţilor din grupul de presă Mediafax (SC Publimedia International SA, SC Mediafax SA, SC Mediafax Group SA, SC Apropo Media SRL), li se solicita ca, odată cu semnarea contractului de muncă, să semneze şi un contract de cesiune drepturi de autor cu aceste societăţi, în baza căruia urmau să primească cea mai mare parte a drepturilor salariale.
3. Încheierea de către societăţile din grupul de presă, cu societăţile de drepturi de autor, a unor contracte având ca obiect asigurarea de către aceste din urmă societăţi (denumite ”Agenţi”), a serviciilor Autorilor scrierilor publicistice, în baza cărora ”Agenţii” emiteau facturi fiscale pe seama societăţilor din grupul de presă.
4. Prin înregistrarea în evidenţele contabile ale societăţilor din grupul de presă a facturilor fiscale astfel emise, acestea beneficiau de diminuarea bazei impozabile cu sumele aferente facturilor, precum şi de deducerea de TVA.
În cadrul acestui sistem, utilizat iniţial în cadrul societăţii Publimedia International SA şi continuat în cadrul societăţii Mediafax Group SA (ce a preluat activitatea Publimedia International SA), ce a fost extins şi la societăţile Mediafax SA şi Apropo Media SRL, rolul inculpatului Chiş Gheorghe Dragoş, avocat în cadrul cabinetului de avocatură ce asigura asistenţa juridică a societăţilor din grupul Mediafax, a fost acela de a înfiinţa şi controla o parte din societăţile de drepturi de autor (S. P. I. SRL, D.A.I. SRL, P.C.M. SRL) dar şi pe cele utilizate în dezvoltarea de circuite comerciale fictive, prin care sumele rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală se întorceau în casieria societăţii.
Ca urmare a înregistrării în contabilitatea societăţilor Publimedia International SA, Mediafax Group SA, Mediafax SA, Apropo Media SRL a facturilor fiscale fictive generate de relaţiile comerciale astfel create, s-a produs un prejudiciu bugetului de stat în valoare totală de 27.908.783,25 lei.
Întrucât, prin folosirea sistemului evazionist se urmărea şi obţinerea unor sume de bani pentru a acoperi cheltuielile personale ale inculpatului Sârbu Adrian sau pentru a efectua plata ”la negru” a salariilor angajaţilor societăţii, în paralel cu implementarea acestuia, inculpaţii au dezvoltat circuite comerciale fictive prin care sumele rezultate din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală să se întoarcă în casieria societăţii.
În cursul urmăririi penale au fost identificate mai multe tipuri de circuite financiare create în scopul disimulării adevăratei naturi şi provenienţe a sumelor ce erau returnate în casieria societăţii. Prin aceste circuite comerciale şi financiare fictive, a fost supusă spălării de bani suma totală de 22.424.284,7 lei.
Din probele administrate în cauză a rezultat că administratorii, directorii generali şi directorii financiari ai societăţilor Publimedia International SA, Mediafax Group SA, Mediafax SA şi Apropo Media SA, au acţionat ca urmare a solicitărilor permanente ale inculpatului Sârbu Adrian, proprietar al acestor societăţi, de identificare a unor modalităţi concrete de evitare a plăţii taxelor datorate statului, solicitări adresate în contextul în care ”legea nescrisă” a grupului a fost aceea de a nu se plăti taxe. Totodată, acţiunile acestora au fost determinate de necesitatea asigurării sumelor de bani solicitate în permanenţă de inculpatul Sârbu Adrian pentru acoperirea cheltuielile personale.
În acest scop, în perioada 17.12.2012 – 7.01.2014, la cererea inculpatului Sârbu Adrian, inculpatul Grădinaru Gheorghe, director general al societăţii SC Teleferic Prahova SA, a ridicat din casieria societăţii diverse sume, în total suma de 2.105.000 lei, pe care i-a trimis-o inculpatului Sârbu Adrian, deşi nu avea nicio justificare.
În cursul lunii aprilie 2014, în contextul pregătirii pentru eventuale controale din partea autorităţilor fiscale, în scopul disimulării modului în care a fost utilizată suma de 2.105.000 lei, la cererea inculpatului Sârbu Adrian, inculpatul Grădinaru Gheorghe a semnat, în calitate de reprezentant al SC SC Teleferic Prahova SA o serie de contracte fictive (contractul de consultanţă dintre A.B.C. SRL şi SC Teleferic Prahova SA, cel dintre persoana fizică autorizată Sârbu Adrian şi SC Teleferic Prahova SA, contractele de împrumut dintre societate şi angajaţii P.C. şi P.E.), prin intermediul cărora era simulată aparenţa unor relaţii contractuale ce creau posibilitatea transferului unor sume de bani din contul SC Teleferic Prahova SA către societăţi cu care inculpatul Sârbu Adrian avea relaţii contractuale, în calitate de furnizor al unor servicii iar ulterior, după ce inculpatul Sârbu Adrian a pus la dispoziţie o sumă de bani ce a fost depusă in contul SC SC Teleferic Prahova SA, a procedat la transferul acestor sume de bani cu titlu de plata a serviciilor prestate conform contractelor fictive semnate, operaţiunile de depunere de numerar/transfer în contul unei societăţi cu care inculpatul Sârbu Adrian avea relaţii contractuale/plată a serviciilor acestuia fiind repetate până la acoperirea întregii sume.
Contractele fictive astfel semnate au fost avizate de inculpata Petrovici Liliana, avocat titular al cabinetului ce asigura consultanţa juridică a societăţilor din grup şi a inculpatului Sârbu Adrian, participantă la şedinţa în cadrul căreia au fost stabilite metodele prin care va fi acoperit soldul din casieria societăţii SC Teleferic Prahova SA.
Tot în scopul asigurării sumelor de bani necesare inculpatului Sârbu Adrian pentru acoperirea cheltuielile personale, respectiv pentru a-i asigura inculpatului sumele de bani necesare pentru achitarea ratelor aferente unui împrumut de nevoi personale contractat de la o bancă, inculpaţii Grigoruţă Roxana Dorina şi Nicoară Ilie Orlando, administratorul şi, respectiv, directorul general al societăţii Mediafax SA, au fost determinaţi să încheie cu persoana fizică autorizată Sârbu Adrian un contract fictiv de consultanţă şi un act adiţional la acesta în baza cărora, fără ca în realitate să presteze vreun serviciu, în perioada 01.11.2012 - 22.08.2014 inculpatului Sârbu Adrian i-a fost achitată suma de 1.356.095, 75 lei.
II. În perioada 9.12.2009 - 23.06.2014, inculpatul Sârbu Adrian a ascuns obţinerea, în calitate de persoană fizică, a unor venituri realizate în urma unor tranzacţii cu grupul CME, sustrăgându-se astfel de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale, bugetul consolidat al statului fiind prejudiciat cu suma totală de 11.255.092 lei.
În vederea recuperării prejudiciului produs prin săvârşirea infracţiunilor, în cauză s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra unor bunuri imobile aparţinând inculpaţilor Sârbu Adrian, Nicoară Ilie Orlando, Petrovici Liana, Chiş Gheorghe Dragoş.
În cazul inculpatului Sârbu Adrian, sechestrul a fost aplicat asupra unor imobile situate în Franţa, identificarea acestora făcându-se cu sprijinul Oficiului Naţional de Prevenire a Criminalităţii şi Cooperare pentru Recuperarea Creanţelor provenite din Infracţiuni din cadrul Ministerului Justiţiei.
În consecinţă, prin întreaga activitate infracţională derulată de inculpatul Sârbu Adrian în nume individual dar şi prin intermediul firmelor pe care le controla şi, totodată, în contextul reciclării unor sume de bani prin circuitele create, prejudiciul total cauzat bugetului consolidat al statului se cifrează la valoarea de 61.588.159 lei, reprezentând cca. 14 milioane de euro.
Dosarul a fost trimis, spre competentă soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.
Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în niciun fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Fara niciun dubiu, escroci. Se impun in regim de urgenta 3 lucruri: confiscarea bunurilor, plata daunelor (morale si materiale) catre angajatii inselati si, in sir indian, absolut toti la pivnitza.
sa ne amintim de dosarul transferurilor:
aceleasi acuzatii, acelasi prejudiciu
Comentarii
aceleasi acuzatii, acelasi prejudiciu