Skip to main content

Noul sezon Game of Thrones, lansat în România în acelaşi timp cu premiera din SUA

 
Noul sezon Game of Thrones, lansat în România în acelaşi timp cu premiera din SUA

Noul sezon al celebrului serial Urzeala tronurilor/Game of thrones va avea premiera pe 25 aprilie la HBO, de la ora 4.00 dimineaţa, în acelaşi timp cu premiera din Statele Unite. Primul episod va fi disponibil fără abonament şi pe HBO GO (www.hbogo.ro).

Publicitate

Sezonul şase din Game of Thrones a fost filmat în Irlanda de Nord, Spania, Islanda şi Croaţia.

Pentru prima dată, acţiunea serialului nu este bazată pe una din cărţile din seria A Song of Ice and Fire.

Despre sezonul şase din Game of Thrones

După evenimentele şocante de la finalul sezonului trecut, inclusiv soarta sângeroasă a lui Jon Snow, faptul că Daenerys a fost la un pas de moarte şi umilirea publică a lui Cersei pe străzile din Debarcaderul Regelui, supravieţuitorii din Westeros şi Essos se regrupează pentru a merge înainte. Personaje familiare vor lega alianţe noi pentru a-şi mări şansele de supravieţuire, în timp ce personaje noi vor apărea şi vor zgudui balanţa puterii în est, vest, nord şi sud.

Printre actorii care se întorc în acest nou sezon se numără:

  • Peter Dinklage (Tyrion Lannister), câştigător al premiului Emmy şi al Globului de Aur,
  • Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister),
  • Lena Headey (Cersei Lannister),
  • Emilia Clarke (Daenerys Targaryen),
  • Aidan Gillen (Petyr “Littlefinger” Baelish),
  • Diana Rigg (Lady Olenna Tyrell),
  • Sophie Turner (Sansa Stark),
  • Maisie Williams (Arya Stark)
  • Jonathan Pryce (High Sparrow).

Noii actori care apar în sezonul 6 sunt:

  • Max Von Sydow (“Exorcistul”) care îl interpretează pe Corbul cu Trei Ochi;
  • Freddie Stroma (filmele “Harry Potter”) în rolul lui Dickon Tarly, fratele mai mic al lui Samwell Tarly;
  • James Faulkner (“Downton Abbey”) este Randyll Tarly, tatăl lui Samwell şi al lui Dickon;
  • Pilou Asbaek (“Borgen”) îl joacă pe Euron Greyjoy, unchiul lui Theon şi fratele mai mic al lui Balon Greyjoy din Insulele de Fier.
  • Richard E. Grant (“Downton Abbey”),
  • Essie Davis (“Omul negru”),
  • Souad Faress (“În misiune”)
  • Ian McShane (“Deadwood”).

Din 2011, serialul a primit 86 de nominalizări la premiile Emmy, inclusiv 5 consecutive pentru „Cel mai bun serial dramatic“ şi a câştigat în total 26 de trofee. Numai în 2015 a câştigat 12 premii Emmy, inclusiv la categoriile „Cel mai bun serial de dramă“, „Cel mai bun scenariu “(David Benioff şi Dan Weiss), „Cea mai bună regie“ (David Nutter) şi „Cel mai bun actor într-un rol secundar“ (Peter Dinklage).

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • A3 A3
    Pe bune? De ce Antena 3, castiga premii doar la acel festival? Mai exista si altele. La acel festival, fiecare participant a luat cel putin un premiu. Si da, se plateste pentru participare.
    In timp ce unii se plimba prin sua, altii semneaza taierea de salariu. Rusine!
  • tbancu tbancu
    @Radu: Atunci cand vi cu o asemenea insinuare pe post de acuzatie, ar fi deontologic sa arati o proba ceva. Altfel... nu arati decat ca esti malitios..
  • Radu Radu
    @tbancu Probabil ca deontologia nu implica premiile cumparate :))
  • tbancu tbancu
    Ca orice pagina de media care se respecta, nimic despre un eveniment media pozitiv care implica Intact-ul
    http://www.antena3.ro/actualitate/media/premii-new-york-2016-352463.html
    Deontologia e boala grea

Trimite un comentariu

sus