Reacţie ActiveWatch după investigaţia jurnalistică pornită de echipa lui Cătălin Tolontan de la Gazeta sporturilor.
Organizaţia condusă de Mircea Toma cere Comisiei pentru controlul parlamentar al activităţii SRI să verifice dacă există vreo legătură între Serviciul Român de Informaţii şi Hexi Pharma (compania aflată în centrul anchetei dezinfectanţilor diluaţi).
Scrisoarea Active Watch:
În atenţia
Comisiei comune permanente a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activităţii SRI
Stimaţi senatori şi deputaţi, membri ai Comisiei
Vă solicităm ca,
în virtutea informaţiilor puse la dispoziţia publicului de către jurnalişti de investigaţie[1] privind activitatea unui grup de societăţi comerciale - între care cea mai frecvent menţionată este Hexi – Pharma - activitate care este suspectată de mai multe fapte penale şi care pare să fi expus unui grav risc sănătatea populaţiei din 40 de judeţe ale ţării, timp de mai mulţi ani de zile
constatând volumul uriaş de contracte cu cvasitotalitatea instituţiilor publice de sănătate, derulate pe parcursul mai multor ani,
având în vedere că parte dintre faptele sesizate au făcut obiectul unor investigaţii ale DNA, Parchete şi DIICOT[2] dar şi că investigaţiile s-au încheiat fără consecinţe şi
observând ineficienţa oricărei forme de control privind legalitatea activităţii acestui sistem de societăţi comerciale
ţinând cont de caracterul vag al art. 41 al Legii nr. 14 din 24 februarie 1992 (*actualizată*) privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii (SRI) – care face referire la sursele de venituri ale SRI[3]
să verificaţi dacă
1. Serviciul Român de Informaţii a deschis, în ultimii 5 ani, vreo investigaţie cu privire la faptele Hexi-Pharma şi a grupului de societăţi conexate
2. şi, dacă răspunsul la întrebarea 1 este pozitiv, dacă SRI a informat vreuna dintre autorităţile competente cu privire la faptele constatate;
3. Dacă există vreo legătură economică între activitatea SRI şi societăţile comerciale Hexi-Pharma sau cu vreuna dintre societăţile comerciale care funcţionează în conexiune cu Hexi-Pharma
Mircea Toma, Preşedinte ActiveWatch
[1] Gazeta Sporturilor, Tolo.ro, Euractiv.ro, Rise Project si altii
[3] Fondurile băneşti necesare pentru desfăşurarea activităţilor în Serviciul Român de Informaţii se asigura astfel: de la bugetul de stat, din venituri extrabugetare, din credite externe şi din alte surse legal constituite.
Veniturile extrabugetare se constituie din: contravaloarea bunurilor valorificate potrivit legislaţiei specifice sectorului de apărare naţională, ordine publica şi siguranţa naţională, din sumele încasate din prestări de servicii executate la cererea persoanelor fizice şi juridice, prin unităţile Serviciului Român de Informaţii, în domeniile şi în condiţiile stabilite prin ordin al directorului Serviciului Român de Informaţii, şi din alte venituri realizate în condiţiile prezentei legi.
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii