„A fost o greşeală neintenţionată. Am vrut să facem glume despre echipa noastră“, a explicat Daniel Buzdugan pentru ziarul Adevărul despre scandalul în care el şi Morar sunt implicaţi.
Realizatorul Radio ZU a mai spus pentru sursa citată că a luat legătura cu artistul Kamara pentru a-şi prezenta personal scuze: „Am discutat chiar în această dimineaţă cu Kamara, pe care îl ştiu de peste 12 ani, şi ne-am cerut scuze. A fost o greşeală neintenţionată a noastră, noi în emisiunea respectivă am vrut să facem glume despre echipa noastră, care joacă prost în ultima vreme. Din una în alta am făcut o greşeală.“
Buzdugan a ţinut să sublinieze faptul că nu sunt rasişti, dând un exemplu din care reiese cu atunci când au avut şansa au luptat pentru drepturile minorităţilor: „Facem emisiunea asta de peste zece ani şi niciodată nu am fost acuzaţi de aşa ceva. Ba dimpotrivă, a fost recent o situaţie în care nişte cetăţeni de etnie romă au fost daţi afară de la o piscină. Noi am vorbit cu reprezentantul etniei rome, care a povestit situaţia respectivă, şi am spus în emisiune că este inuman să aplici o asemenea măsură unor oameni pe astfel de considerente şi nu pentru nerespectarea regulilor.“
Daniel Buzdugan: „Promit că nu se va mai repeta“
De asemenea, realizatorul Radio ZU a subliniat că are prieteni de alte etnii şi prieteni care sunt de o altă orientare sexuală, pe care îi respectă şi niciodată, nici măcar în glumă, nu ar putea să îi jignească.
Buzdugan: „A fost o neatenţie pe care o vom plăti. Normal că vom plăti. Ne cerem scuze faţă de cei care s-au simţit lezaţi. Regretăm sincer. Este o greşeală pe care am făcut-o, dar care nu a fost intenţionată, noi nu suntem rasişti, nu avem nicio legătură cu rasismul. Niciodată în atâţia ani nu am fost acuzaţi de aşa ceva. Nu interesează pe nimeni probabil, dar trec prin nişte momente pe care nu le-aş dori nimănui şi promit că nu se va mai repeta. Îmi pare rău. Ne-am cerut scuze în emisiunile noastre şi promitem că niciodată nu se va mai întâmpla aşa ceva. Suntem cu toţii oameni pe planeta asta“, a încheiat Buzdugan.
“Glumele” făcute „din greşeală” timp de mai bine de 10 minute, în emisiunea Morning Zu din 26 mai, de Buzdugan şi Morar:
- Noi îl avem pe Father Chicken, ei îl au pe Father Monkey.
- Cei din Congo au venit cu 8.000 de maimuţe, au fost susţinuţi de 8.000 de maimuţe. Zicem de maimuţe pentru că pregătim ceva cu maimuţe la Radio ZU.
- Galeria lui Congo se cheamă Coadă de maimuţă. La intrările în stadionul unde s-a ţinut meciul cică era o coadă de maimuţe, n-ai văzut aşa ceva.
- Care e diferenţa între antrenorul nostru şi cel din Congo: Tata Puiu crede în Dumnezeu, antrenoul lui Congo crede în Cimpanzeu.
- Au jucat cu gorilienii, practic. Să faci 1-1 cu gorilienii nu-i de ici, de colo. Ăia au muşchi, se ascund prin copaci…
- Mâna la piept toată lumea, pentru imnul statului Congo. Hai, toate maimuţele laba la blană! Cum la noi e mâna la piept, la ei e…
- Avem şi declaraţiile câtorva fotbalişti.
- Am vorbit cu Ne-a Puiu, cu Father Chitken şi l-am întrebat: tătuţule, ce s-a întâmplat? Buzdugan, ştii că eu fac alergie la maimuţe. El nu suportă maimuţele.
- Aseară, Naţionale României a fost deprimată, nu?
- Zice Nea Puiu: stăteam pe băncuţă, acolo – pe băncuţa de rezerve – pupam iconiţele într-un colţ. Alibec mânca o banană, pe bancă, să-i dea energie. Denis Alibec, de la Astra. La un moment da – zice tata Puiu – văd cu coada ochiului un macac. Jas sare pe Alibec. Eu mă sperii şi strig – Macac pe Alibec! Macac pe Alibec! Prepeliţă cred că şi el avea o maimuţă, că striga: şi eu, şi eu!
- Dacă n-ar fi fost incidentul cu acest primate, noi nu am fi fost atât de deprimate.
Comentarii