Skip to main content

Altex, pe TV cu un nou slogan. Ce e în loc de „Cel mai mic preţ din România”

 
Altex
Altex

Reclamele Altex şi Media Galaxy au apărut pe TV cu sloganurile modificate după ce Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis că mesajele publicitare ale acestora încalcă legislaţia audiovizuală.

Publicitate

Mai exact, forul audiovizual a considerat că sloganul „Cel mai mic preţ din România”, de la Altex, şi „Cea mai variată gamă de produse online şi offline” încalcă articolul potrivit căruia „Comunicările comerciale audiovizuale trebuie să respecte, indiferent de formă şi de durată, principiile de protecţie a minorului, de informare corectă a publicului, de respectare a demnităţii umane, de asigurare a unei concurenţe loiale.”

Membrii CNA au considerat că afirmaţiile din sloganurile celor doi retaileri nu pot fi susţinute. Forul audiovizual a decis interzicerea sloganurilor de pe TV de mai bine de două săptămâni, însă abia joia trecută CNA a informat oficial televiziunile. În week-end, au apărut şi noile variante de spoturi, cu sloganurile modificate.

Noile sloganuri:

Altex: „Cel mai bun raport preţ-calitate din România”

Media Galaxy: „Acum ai de unde alege”

VIDEO. Spoturile Altex şi Media Galaxy, în noile variante, obţinute cu susţinerea MediaTRUST:

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Altex Romania Altex Romania
    @Hercules, salut, oferim "Cel mai bun raport preț-calitate" pentru echipamente de înaltă tehnologie, electrocasnice mici și mari, în plus garantăm cu serviciul Altex 2x diferența (mai multe detalii poți găsi aici - http://www.altex.ro/regulament-dublul-diferentei-online).
  • Hercules Hercules
    @Altex Romania: din cate vad eu acolo, aveti certificat cel mai bun raport pret-calitate la electrocasnice si aparate de bucatarie, nu la toata gama de produse (2 din 14). Dar in slogan nu se precizeaza asta. Din contra, reiese ca e valabil la tot ce vindeti, ceea ce e din nou o minciuna prin omisiune.
  • Altex Romania Altex Romania
    @Hercules - Salut, expresia "Cel mai bun raport preț-calitate" este certificată de către ICERTIAS (Zurich, Eleveția - http://www.icertias.com/page.asp?pageID=26) încă din 2014, de când Altex este premiat cu câte un premiu Best Buy în fiecare an, ba chiar cu două în 2014. http://www.altex.ro/bestbuy
  • Altex Romania Altex Romania
    @Constantin - Salut, orice campanie derulată de către o companie trebuie să aibă un regulament pentru a putea fi aplicată. Regulamentul poate fi găsit aici - http://www.altex.ro/regulament-dublul-diferentei-online, condițiile fiind foarte simple și ușor de verificat. Pe scurt, trebuie ca mai întâi să achiziționezi un produs de la Altex, iar mai apoi, dacă îl găsești altundeva mai ieftin (timp de 3 zile consecutiv în cazul unui magazin online), în aceleași condiții de comercializare (detaliile complete în regulament), vei primi 2x diferența.
  • Constantin Constantin
    Și Altex mai are și minciuna ca dacă găsești mai ieftin în alta parte îți returnam de 3 ori diferența.
    Cu telefonul în mana le-am dovedit ca exista preturi mai mici și au venit cu o lista de condiții de 1 metru ca eu trebuie sa dovedesc ca prețul mai mic e asa cel puțin ptr 3 zile consecutiv.Aberații și minciuni...!
  • Hercules Hercules
    Vor trebui sa renunte si la "Cel mai bun raport..." pentru ca iarasi este o afirmatie comparativa si nesustinuta de nimic concret, necuantificabila pana la urma...
  • Dan Dan
    E prea lung și plictisitor "cel ai bun raport....". Cel de la media galaxy pare ales mai cu cap.
  • Gabi Gabi
    Sincer, nu trebuia "raportul calitate pret"?
    In cazul lor : cu cat raportul e "mai bun" pretul e mai mare si calitatea mai mica!
  • Iuli Iuli
    Acum Carrefour foloseste "de 15 ani, campionii preturilor mici" :))
  • Cristian Cristian
    Au păstrat ideea. Bravo lor pentru că, fără voie chiar, s-au înnoit!

Trimite un comentariu

sus