Skip to main content

Discovery Science sărbătoreşte Asteroid Day cu documentare în premieră: Oameni şi asteroizi şi Omul care a transmis mesaje din spaţiu

 
Discovery Science sărbătoreşte Asteroid Day cu documentare în premieră: Oameni şi asteroizi şi Omul care a transmis mesaje din spaţiu

Discovery Science anunţă că a încheiat un parteneriat în exclusivitate, pentru al doilea an, cu Asteroid Day, ocazie cu care va difuza programe despre spaţiul cosmic şi despre asteroizi şi va organiza o competiţie destinată publicului larg, derulată în parteneriat cu Agenţia Spaţială Europeană.

Publicitate

Pentru a sărbători Asteroid Day 2016 în Europa Centrală şi de Est, Orientul Mijlociu şi Africa, Discovery Science lansează Asteroid Day: Numărătoarea inversă, o serie de programe ce vor fi difuzate timp de zece zile, de pe 20 până pe 30 iunie.

Oferta de programe inspirate de planete va începe cu două ore de materiale despre asteroizi, difuzate pe Discovery Science în fiecare zi, începând de luni 20 iunie şi până miercuri 29 iunie, iar joi, 30 iunie, se sărbătoreşte Asteroid Day.

Aceste producţii ca obiectiv educarea telespectatorilor cu privire la riscurile prezentate de asteroizi şi eforturile pentru a proteja omenirea de un posibil impact, potrivit reprezentanţilor Discovery.

Asteroid Day este sărbătorită oficial pe 30 iunie, când Discovery Science va dedica întreaga zi programelor despre asteroizi, care vor culmina cu două titluri importante, difuzate în premieră Oameni şi asteroizi şi Omul care a transmis mesaje din spaţiu.

Concurs. În plus, telespectatorii Discovery Science din Europa, Orientul Mijlociu şi Africa au şansa de a câştiga o călătorie la Amsterdam, pentru a vizita sediul Agenţiei Spaţiale Europene, dacă urmăresc online clipuri inspirate de asteroizi, intrând pe www.yourdiscoveryscience.com, apoi răspund la întrebări simple, pe baza cărora se va organiza ulterior tragerea la sorţi a câştigătorilor.

Detalii despre câteva dintre programele care pot fi urmărite joi, 30 iunie:

Faţă în faţă cu Universul: Cum să distrugi un asteroid – de la ora 15.20

S-a mai întâmplat în trecut ca asteroizii să distrugă viaţa de pe Pământ şi istoria s-ar putea repeta. Pe tot globul, cercetători, ingineri şi astronauţi se pregătesc acum pentru o bătălie de proporţii cosmice, pornind să vâneze asteroizi ca să îi împiedice să intre în coliziune cu planeta noastră. În acest episod, documentarul prezintă experţi care construiesc noi telescoape şi sonde spaţiale, pentru a detecta cei aproximativ un milion de asteroizi estimaţi a fi suficient de mari pentru a putea distruge un oraş întreg. Experiţii prezintă planuri de luptă împotriva acestora, fie prin devierea lor de pe traiectorie, cu ajutorul unor navete spaţiale kamikaze, fie prin pulverizarea lor cu lasere spaţiale gigantice. Documentarul vorbeşte şi despre una dintre cele mai îndrăzneţe misiuni NASA propuse vreodată: capturarea unui asteroid în spaţiul cosmic, cu ajutorul unei capsule uriaşe, şi aducerea acestuia pe Lună.

51 Degrees North – de la ora 17.50

Programul spune povestea lui Damon Miller, un tânăr german care se luptă cu greutăţile unei profesii apăsate de sărăcie şi cu o relaţie personală în curs de destrămare, tânărul descoperă că o serie de asteroizi urmează să lovească Pământul, în mai puţin de trei săptămâni. Înarmat doar cu aparatul lui de filmat, Damon se pregăteşte să facă sacrificiul suprem pentru a-i salva pe cei pe care îi iubeşte.

Asteroizii: Misiune periculoasă – de la ora 18.40

Programul spune povestea celor mai sclipitoare minţi de la NASA, în încercarea de a controla cumva asteroizii care ne-ar putea distruge, dar în acelaşi timp ar putea fi cheia supravieţuirii noastre.

Telescopul – de la ora 19.30

Filmul îi invită pe telespectatori să facă un tur al istoriei acestui dispozitiv, de la Galileo şi Newton până la Hubble şi Telescopul Spaţial James Webb (JWST), care se construieşte în prezent şi urmează să fie lansat în 2018.

Omul care a transmis mesaje din spaţiu – de la ora 20.20

Astronautul canadian Chris Hadfield a fost supranumit ”astronautul preferat al Internetului”. El transmite mesaje pe Twitter, face fotografii uimitoare şi ia mereu legătura cu cei de acasă, în timp ce se roteşte în jurul Pământului cu 28,000 km/h, la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. Programul are ca invitaţi astronauţi de ieri, de astăzi şi de mâine, precum şi colaboratori experţi ai acestora.

Oameni şi asteroizi – de la ora 21.10

Acest program special de o oră prezintă în detaliu Asteroid Day Foundation, o organizaţie înfiinţată de Grigorij Richters şi legendarul chitarist al trupei Queen, Brian May, relatând povestea celor mai dramatice incidente cu asteroizi din istoria Pământului – de la cel care a căzut în Rusia, în 2013, până la cel mai mare asteroid prăbuşit pe planeta noastră în trecutul recent, în Tunguska. Materialul special va prezenta şi asteroizi care au ”ratat” Pământul în ultima clipă, ca de pildă bucata de rocă spaţială de peste 1,5 km lăţime pe care oamenii de ştiinţă au denumit-o Apophis şi care, după cum s-a crezut iniţial, urma să se prăbuşească pe Pământ vineri, 13 aprilie 2027. În plus, programul descrie şi cumplitele distrugeri provocate pe Terra de asteroidul care a dus la dispariţia dinozaurilor, ca specie.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mrpessimistik mrpessimistik
    Cum se numeste melodia din reclama pentru acest documentar?(2018)

Trimite un comentariu

sus