Pro TV Internaţional, post TV destinat românilor de peste hotare, a scos programele de ştiri din grilă. Este o decizie temporară, doar pentru perioada Euro 2016.
Decizia Pro TV de a nu retransmite ştirile pentru românii din diaspora este legată de drepturile de difuzare pentru Campionatul European.
Pro TV a cumpărat drepturile de difuzare pentru 23 de meciuri de la Euro, doar pentru teritoriul României.
Programele de ştiri ale staţiei conţin multe imagini şi subiecte legate de meciurile Euro 2016, care nu se pot difuza în afara graniţelor României.
Faptul că Pro TV Internaţional a scos programele de ştiri de la începutul Euro 2016 a fost semnalat de un cititor Paginademedia.ro din Israel:
"De sambata 11.06.2016, am observat ca nu se mai dau stirile de dimineata, apoi acelasi lucru cu stirile de la ora 19 si am observat ca si in zilele urmatoare se intampla la fel. Pe intervalul respectiv este reluare La Maruta sau Ce spun romanii."
Comentarii