După 15 ani. Cum arăta reality-show-ul românesc la începuturile sale în România. Vă mai aduceţi aminte de Vara ispitelor? Pro TV a fost printre primele posturi care au avut o astfel de emisiune, în 2001, Vara Ispitelor, un format asemănător cu Temptation Island - Insula Iubirii (apărut şi el în acelaşi an la nivel internaţional).
Show-ul avea mai multe cupluri trainice, acestea fiind puse în postura să-şi demonstreze fidelitatea. Acţiunea show-ului s-a petrecut la mare, unde fetele şi băieţi au fost separaţi şi ţinuţi în hoteluri diferite. Aceştia trebuiau să reziste inspitelor, aduse special în concurs. Astfel şi-au început „cariera” Victor Slav şi Bogdan Vlădău, amândoi ispite în emisiunea produsă de Mona Segall.
Momente din primul reality show românesc au fost reluate în urmă cu câţiva ani într-o ediţie specială. În acelaşi clip, Mona Segall, fost producător la Pro TV, acum la Antena 1, povestea despre proiectul favorit la Pro TV, care a fost chiar Vara Ispitelor.
De ce a fost proiectul favorit al Monei Segall: „Pentru că acolo am simţit că tot ce se întâmplă iese din mâinile mele şi că e decizia mea. Am manipulat, dar probabil că asta îmi place. Acolo am putut să manipulez cât am vrut eu. La alte reality show-uri, Alege ASIA sau Pop Stars, sigur că finalitatea e tot muzica şi restul lucrurilor se pierd. Dar acolo era vorba despre manipulare, până la urmă”, a explicat ea.
Comentarii
Nu știu dacă mai există fidelitate pe lumea asta, acum vreo două generații încă exista, erau des întâlnite cuplurile care se căsătoreau pe la 20 de ani și prindeau nunta de aur pe la 70 de ani, fără derapaje în viața de cuplu. Lumea de astăzi însă este mult schimbată, dacă reușești să îți înfrânezi nevoile sexuale (primul tip de ispită), vine mai apoi un alt tip de ispită, dragostea nepotrivită, nevoia de a proteja o altă persoană mai tânără, de regulă de sex opus, amiciția de lungă durată care vrea la un moment dat mai mult decât o simplă amiciție, legături sufletești născute chiar dintr-o nobilă dragoste, care însă sfârșesc întinându-ne.
Însă tot dragostea curată față de persoana pe care am ales-o să ne fie alături ne poate salva! Iubiți-vă cu adevărat!
Ajungem noi la lumină!