Magnatul Rupert Murdoch a numit în fruntea Fox News doi "veterani" ai companiei, pe Jack Abernethy şi Bill Shine, după ce directorul executiv Roger Ailes a demisionat, luna trecută, în urma unor acuzaţii de hărţuire sexuală a mai multor prezentatoare de ştiri ale postului de televiziune, scrie The Guardian. Cei doi vor conduce Fox News din postura de copreşedinţi.
Jack Abernethy este director executiv al Fox Television Stations, iar Shine este vicepreşedinte senior executive la Fox, parte din Twenty-First Century Fox. Ambii au lucrat în compania Fox încă de la lansarea din anul 1996.
Jack Abernethy şi Bill Shine îi vor raporta lui Rupert Murdoch, cel care a şi asigurat interimatul din momentul demisiei lui Roger Ailes şi până la numirea celor doi copreşedinţi.
”Deşi aceasta a fost o perioadă de tranziţie majoră, nu a mai existat niciodată o oportunitate mai mare pentru ca Fox News şi Fox Business să servească mai bine şi să îşi mărească publicul”, a spus Rupert Murdoch, director executiv al 21st Century Fox şi Fox News.
CONTEXT. Preşedintele şi directorul executiv al Fox News, Roger Ailes, a anunţat pe 21 iulie că demisionează după 20 de ani din fruntea unuia dintre cele mai puternice televiziuni de ştiri din Statele Unite. Motivul? Mai multe prezentatoare de ştiri ale postului l-au acuzat de hărţuire sexuală, potrivit agenţiei de presă Reuters.
Acuzaţiile de hărţuire sexuală care l-au determinat pe Roger Ailes să-şi dea demisia de la Fox News
O fostă prezentatoare de ştiri a Fox News, Gretchen Carlson, l-a dat în judecată pe Ailes la începutul lunii iulie pentru hărţuire sexuală. Ailes a negat acuzaţiile, iar Fox a angajat firma de avocatură Paul, Weiss, Rifkind, Wharton & Garrison pentru a efectua o anchetă internă.
Revista New York a publicat articole despre alte femei care susţin că au fost hărţuite sexual de Ailes, în anii 1960. Luna trecută, jurnaliştii au scris că prezentatoarea Fox News Megyn Kelly le-a spus anchetatorilor angajaţi de Fox că Ailes i-a făcut ”avansuri sexuale nedorite”, în urmă cu aproximativ 10 ani.
Ailes, care a fondat televiziunea de ştiri în 1996, spune că nu a hărţuit-o sexual pe Kelly, potrivit unei declaraţii a avocatului său apărută în New York Times.
Demisia marchează o prăbuşire rapidă pentru Ailes, directorul de media în vârstă de 76 de ani care a adus Fox News în poziţia de lider a pieţeie de televiziuni de ştiri din SUA şi care i-a sfătuit pe mulţi preşedinţi republicani ai Statelor Unite, inclusiv George H.W. Bush.
Demisia vine în contextul unor rezultate foarte bune de audienţă. Fox News a obţinut, potrivit datelor de anul acesta furnizate de Nilsen (până în luna iunie), o audienţă medie, în prime-time, de 2,2 milioane de telespectatori, ceea ce îl clasează topul celor mai urmărite televiziuni private din Statele Unite.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
Trimite un comentariu