O nouă televiziune cu seriale de comedie a fost licenţiată de CNA. Forul audiovizual a aprobat cererea pentru lansarea postului în limba maghiară Humor+ de către societatea CEE Broadcasting Co, în care acţionar este producătorul de la Hollywood, Andrew G. Vajna.
Postul Humor+ va difuza seriale americane de comedie şi, potrivit documentaţiei depuse la CNA, ar putea să înceapă emisia până la sfârşitul acestui an.
Pentru început este planificată distribuţia pentru România, Ungaria, Slovacia, Ucraina, Serbia şi Croaţia, dar are acoperire în toată Uniunea Europeană, dar şi Ucraina şi Serbia.
Potrivit reprezentanţilor postului, prezenţi azi în faţa CNA, postul va fi în limba maghiară, dar în ţara noastră serialele vor fi subtitrare în română.
Investiţia companiei CEE Broadcasting Co. care a mai primit anul acesta opt licenţe de la CNA este de şapte milioane de euro, pe an, în total. Pentru postul de comedie, investiţia va fi de 800.000 de euro pe an, potrivit documentului depus la CNA.
Logoul Humor+
Grila de programe:
Postul va difuza zilnic seriale de comedie de 30 de minute. Printre titluri se numără Familia Bundy, Joey, American Dad, Futurama, Dădaca, Millers, The Simpsons, American Dad, Adventures of Old Christine.
Aceasta este cea de-a noua licenţă audiovizuală prin satelit pe care o primeşte în românia societatea CEE Broadcasting Co. SRL, în care este acţionar producătorul Andrew G Vajna. În luna iulie a acestui an, societatea a mai primit opt licenţe audiovizuale pentru posturi tematice, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.
Este vorba de posturile Chilii TV (tematic gastronomic), Izaura TV (film, seriale), Joy TV(divertisment social), Kiwi TV (desene animate), Mozi+ (film), Prime (film şi divertisment),Super TV 2 (film şi divertisment), Zenebutik (muzical).
Date tehnice despre Humor+:
- Satelit: Amos 3
- Staţie up-link: Antenna Hungaria
- Transportul canalor până la staţia de up-link se va face pe fibra optică-provider INES GROUP SRL.
- Canalul se va difuza codat
Comentarii
Laszlo Daroczi a declarat pentru presă că televiziunea va fi lansată mai întâi în Ungaria. De asemenea, a explicat că toate producţiile difuzate în România vor fi difuzate în formatul original, dar cu subtitrare în limba română, în timp ce în alte ţări anumite producţii vor fi dublate în limba ţării respective (exemple: Ungaria, Croaţia).