Skip to main content

DIN VINA CNA. Radioul Antenei 3 nu poate fi lansat la un an după ce a obţinut licenţă

 
Sursa foto: Hepta
Sursa foto: Hepta

Situaţie fără precedent la CNA. Antena 3 a câştigat o frecvenţă radio pentru Bucureşti, însă nu o poate folosi. De ce? Forul audiovizual nu a eliberat-o încă. CNA, prins într-un labirint legislativ din cauza frecvenţei 106,2 (care a aparţinut City FM), din Bucureşti, pe care Antena 3 a câştigat-o cu un an în urmă şi pe care urma să fie lansat un post de radio de ştiri.

Publicitate

Frecvenţa în cauză, care a aparţinut Radio City până în iulie 2013, este încă în litigiu, iar CNA nu a putut să dea Antenei 3 documentul de acordare a licenţei.

Reprezentantul departamentului juridic a spus în şedinţa de astăzi că s-ar putea da o decizie pe această speţă cel mai devreme în ianuarie 2017.

Radu Călin Cristea, membru CNA, către reprezentanţii Antenei 3: „E o confuzie, ca să folosesc un temen blând, la care dumneavoastră nu sunteţi parte. Vreau să înţelegeţi că în mod public ne asumăm o situaţie care vă creează dumneavoastră un disconfort şi poate că nouă ne creează un disconfort şi mai mare, dar să sperăm că în formula pe care o cunoaştem cu toţii, şi care a fost revalidată puţin mai devreme de colegul nostru de la juridic, lucrurile intră într-o linie dreaptă şi linia dreaptă nu poate să fie lungă. Aşa cum merg lucrurile, vom repara oarecum ceea ce dintr-un moment mai complicat s-a ajuns la o greşeală, o eroare pe care o reparăm din mers şi toată lumea va fi mulţumită.”

Cazul frecvenţei Antenei 3 a ajuns astăzi pe ordinea de zi a CNA deoarece în curând se împlineşte un an de la acordarea licenţei, iar potrivit legislaţiei, radioul fie este lansat, fie se cere o prelungire a termenului de intrare în funcţiune.

Doar că membrii CNA au avut o problemă în a interpreta legile după care funcţionează instituţia. Nu poate vota o prelungire a termenului de intrare în funcţiune deoarece, licenţa fizică nu a fost eliberată radiodifuzorului.

Radu Herjeu, membru CNA, a rezumat cel mai bine speţa, o declaraţie ce reflectă şi degringolanda din CNA: „Să presupunem că mai stăm un an şi instanţa nu o să dea o decizie. Situaţie în care noi ce o să facem? Noi va trebui să retragem o licenţă pe care nu am dat-o niciodată, iar dânşii vor pierde o licenţă pe care nu au folosit-o pentru că noi nu le-am dat-o. Noi prelungim acum un lucru, pe care, dacă îl prelungim, la anul va trebui să-l retragem, dacă se ajunge până acolo.”

Discuţia pe subiect s-a încheiat cu o amânare până la momentul când instanţa va da o decizie în speţa CNA - Radio City, care între timp a ajuns în insolvenţă. Când? Cel mai devreme, ianuarie 2017.

CONTEXT.

Pe 24 noiembrie, CNA organizează un concurs de frecvenţe radio, la care sunt puse la bătaie mai multe frecvenţe, printre care şi două de Bucureşti. Una a mers la Guerrilla, iar cealaltă la Antena 3 pentru proiectul 3FM (detalii, AICI)

Câteva săptămâni mai târziu, pe 15 decembrie, un membru CNA dezvăluia problema cu frecvenţa câştigată de Antena 3. Nu putea fi eliberată deoarece licenţa respective era în litigiu. Fostul proprietar Radio City a contestat în instanţă retragerea licenţei, iar procesul era încă în curs. Valentin Jucan, cel care a adus problema în faţa membrilor CNA a şi propus anularea acordării frecvenţei către Antena 3.

„Antena 3 nu are absolut nicio vină aici. La fel ca toţi radiodifuzorii, Antena 3 a participat la un concurs pe care CNA l-a organizat. Faptul că Antena 3 este în această situaţie este din cauza CNA, a modului în care CNA funcţionează.

Am aflat săptămâna trecută că absolut toate licenţele acordate în concurs au fost semnate de doamna Laura Georgescu, cu o excepţie: Licenţa 106,2. La fel de bine putea fi Guerrillla. Nu are legătură cu Antena 3 această problemă ci cu ce se întâmplă în interiorul CNA.”, povestea Jucan, în urmă cu un an presei. (pe larg AICI)

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • circo circo
    au trecut șase ani de când nu mai emite nimeni în bucurești pe această frecvență. poate ar trebui făcută o anchetă în acest sens.
  • Mm Mm
    Nu prea e nimic de comentat. Te doare mintea!

Trimite un comentariu

sus