Poliţiştii din Călăraţi au făcut vineri dimineaţă percheziţii la un post de radio local pentru că ar fi emis fără licenţă. Postul retransmitea un post de radio naţional: Radio ZU.
Poliţia vorbeşte de încălcări ale legislaţiei timp de trei ani şi că postul a "împiedicat comunicaţiile radio şi spectrul de frecvenţe radio".
Potrivit jurnalistului Marin Badea, din presa locală, ar fi vorba de radioul Stil FM, iar percheziţiile au avut loc ieri (joi, 19 ianuarie) la patru domicilii din Călăraşi, Olteniţa şi Borcea, fiind societatea Eagle Media Communications SRL.
Din verificările Paginademedia.ro, postul de radio Stil FM retransmitea Radio ZU. Potrivit unui reprezentant CNA, societatea Eagle Media, deţinută de Dumitru Driga, a solicitat în noiembrie anul trecut mutarea celor două licenţe radio pe care le deţinea la acel moment (în Călăraşi şi Olteniţa), pe o nouă firmă, Eagle Media Communications.
În aceeaşi perioadă, licenţele radio au fost retrase de către ANCOM, au mai spus aceeleaşi surse pentru Paginademedia.ro. CNA ar fi aflat ulterior despre această problemă şi urma la rândul său să abordeze subiectul, însă şedinţele CNA au fost puţine, iar când s-au întrunit, membrii au discutat alte chestiuni.
Din punct de vedere al CNA (care trebuia, conform legii, să elibereze licenţa), situaţia a rămas în aer: radioul avea emisia oprită de ANCOM, dar licenţa nu îi era încă retrasă de CNA.
Comunicatul integral de pe site-ul Poliţiei Călăraşi
În această dimineaţă poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din Călăraşi efectuează 4 percheziţii domiciliare într-un dosar privind săvârşirea infracţiunilor de transmitere a serviciilor de radiodifuziune fără licenţe de emisie sau licenţă de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru.
La data de 20 ianuarie a.c., poliţiştii de investigare a criminalităţii economice din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi efectuează 4 percheziţii domiciliare pe raza localităţilor Călăraşi, Olteniţa şi Borcea.
Sunt vizate persoane bănuite că în cursul anilor 2013 – 2016, în calitate de administratori ai unui radio local au retransmis emisia unui post de radio naţional, fără a deţine licenţă de emisie sau licenţă de utilizare a frecvenţelor radio în sistem digital terestru.
Din cercetări a reieşit că, utilizarea ilegală a frecvenţelor de radio în Călăraşi şi Olteniţa ar fi împiedicat pe de o parte comunicaţiile radio în zonele şi frecvenţele respective, cât şi activitatea de administrare a spectrului radio.
De asemenea, există suspiciunea rezonabilă că au fost reproduse programe de calculator în vederea instalării şi rulării acestora fără a deţine licenţe în acest sens urmând ca poliţiştii să desfăşoare cercetări în cadrul unui dosar penal.
Poliţiştii vor pune în aplicare 4 mandate de aducere, persoanele depistate urmând să fie conduse la sediul poliţiei pentru audieri.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
Succes.
Dragi prieteni,
Cu puțin timp în urmă au fost vehiculate diverse informații legate de companiile în care sunt implicat direct eu și familia mea. Iată că în urma cercetărilor efectuate pot spune că totul este în regulă și că acuzațiile nu au fundament conform cercetărilor efectuate.
Apreciez profesionalismul unor persoane din presa locală și chiar națională. M-am convins de același "profesionalism" al diverșilor oameni de presă care deja mă considerau acuzat,"hoțoman", "radio pirat" și alte forme de exprimare care nu știu să facă parte din vocabularul unui jurnalist. Dar nu-i nimic. Pot întoarce și celălalt obraz.
Concluzia este una singură:
- Contează foarte mult ce vreți să citiți sau de unde vă informați. Asta vă creionează caracterul sau vi-l întrețin.
Vorba aceea "Nu mor caii când vor câinii"
Mai e timp pentru scuze.... :)
Hoții sunt în altă parte. Mai căutați...
Cât privește imaginea: "Ne-o reperează dom'Mitică"...
PS Am crezut că ai renunțat la comportamentul de presa de cartier. De aceea am "suspendat" colaborarea. Vezi că prietenii te recomanda... Toate cele bune.
De mai bine de 5 ani postul STIL FM retransmitea Radio Zu ( culmea daca va uitati pe radiozu.ro la sectiunea "Reteaua Zu" veti vedea ca apar aceste frecvente ca si facand parte din acoperirea ZU
Emisia postului a fost suspendata pe cele doua frecvente pentru ca toata aparatura a fost ridicata
Retransmisia era intreruptq doar de publicitate locala sau in preajma alegerilor cand se faceau emosiuni locale de la Calarasi