Skip to main content

Preţul pentru câini s-a întors împotriva România TV. Protestele pe TV, primele amenzi: Antena 3 şi RTV, câte 50.000 de lei

 
Preţul pentru câini s-a întors împotriva România TV. Protestele pe TV, primele amenzi: Antena 3 şi RTV, câte 50.000 de lei

Primele amenzi pentru modul în care televiziunile au reflectat protestele din 22 ianuarie, după ce forul a primit 690 de sesizări de la telespectatori, ce vizau posturile România TV, Antena 3, B1 TV şi Realitatea TV. În sancţiune s-a ţinut cont inclusiv pentru afirmaţia făcută la RTV, cum că protestatrii ar fi fost plătiţi cu 100 de lei, 50 de lei pentru copil şi 30 de lei pentru câine.

Publicitate

După mai multe ore de vizionări ale emisiunilor şi discuţii pe acest subiect, forul audiovizual a decis:

  • România TV, amendă 50.000 de lei
  • Antena 3, amendă 50.000 de lei
  • B1 TV, somaţie
  • Realitatea TV, somaţie.

Amenzile în bani au trecut la limită: Florin Gabrea, Valentin Jucan, Orsolya Borsos, GabrielTufeanu, Radu Herjeu şi Dorina Rusu au votat pentru. Laura Georgescu, Monica Gubernat şi Răsvan Popescu au fost împotrivă, fără a face vreo altă propunereu şi fără a explica decizia. Ulterior, Monica Gubernat a explicat motivul refuzului: „Constat cu mâhnire că ne transformăm într-o instanţă care interzice dreptul la opinie. Nu mai facem distincţie.”

Cele două somaţii au fost votate de Florin Gabrea, Valentin Jucan, Orsolya Borsos, Gabriel Tufeanu, Radu Herjeu, Dorina Rusu, cărora s-a alăturat şi Răsvan Popescu. Şi aici, Laura Georgescu şi Monica Gubernat s-au abţinut de la vot.

Roxana Niculescu, director de programe la România TV: „Nu o să vă spun decât un truism: Într-o democraţie, adevărul este al tuturor. Nu ştiu de ce adevărul unora poate fi deasupra adevărului altora.”

Dorina Rusu a făcut propunerile de sancţiuni pentru România TV şi Antena 3. Membrul CNA a amintit, în propunerea sancţiunii pentru România TV, momente precum: afirmaţia că protestatarii ar fi fost plătiţi cu 100 de lei de câine, 50 de lei de copil şi 30 de lei de câine. Aceasta a amintit şi despre faptul că s-a menţionat în emisiuni că ar fi vorba de o „tentativă de lovitură de stat”, de afirmaţiile unui realizator că Iohannis este „arestabil mâine dimineaţă, pericol concret pentru ordinea publică. Cum îi ia pe ăia, pe violatori, pe răpitorii de minori şi aşa mai departe”

Despre postul Antena 3, Dorina Rusu a remarcat că la postul de ştiri al Intact au fost făcute, în timpul reflectării protestelor, afirmaţii precum „incendiul a eşuat, lovitura de stat continuă” şi s-a vorbit despre mineriadă.

Radu Herjeu, a afirmat despre Antena 3: „Au fost două lucruri pe care le-am observat cu precădere: lipsa distincţiei dintre fapte şi opinii, numai că asta e o meteahnă generalizată a televiziunilor de ştiri. Nu pot sau nu vor să facă aceste distincţii între ceea ce e real şi ce cred ei că e real. Au fost cele 2 burtiere care într-adevar, cu incediul şi cu lovitura de stat, care chiar nu aveau ce sa caute acolo. Pe de alta parte, e un fenomen psihologic natural. Oamenii aceia foarte nemultumiti din piata au aflat de la alti oameni despre ce se întâmplă la televizor. Eu sunt convins că daca s-ar fi uitat la acele emisiuni la rece, senzaţia ar fi fost cu totul alta. (...) Nu stim cum au fost transmise lucrurile astea către oameni. Asta nu e scuza televiziunii. Tocmai, televiziunile ar trebui sa fie mai conştiente de impactul pe care îl are o prostie.”

„Pe mine ce mă deranjează foarte tare la aceste posturi este lipsa de responsabilitate, nu punctual, ci pentru că nu au conştiinţa importanţei a ceea ce spun ei acolo. (...) Trebuie să fie conştient moderatorul de impactul pe care îl are ceea ce se spune pe post.”, a mai adăugat radu Herjeu, membru CNA.

„Aici nu merge că dacă nu-i convine să schimbe canalul. Aici nu ai de unde să ştii când moderatorul o să trântească o prostie acolo”, a încheiat Herjeu.

Despre postul România TV, Radu Herjeu a explicat: „Trebuie să fim conştienţi: dacă nu era prostia aia cu câinii, trei sferturi din agitaţia produsă de modul în care s-a reflectat emisiunea în seara aia dispărea. A fost gentul de prostie pe care să o preia partea celaltă şi să o rostogolească, pentru că este atât de caraghioasă încât chiar şi cei care antipatizează mitingul s-au întrebat ce este cu tâmpenia asta.(...) Se discută cu multă lejeritate despre lovitura de stat. Sugerează cu prea multe lejeritate că ar exista o legătură între incendii, între manifestaţii, între picările de guverne şi aşa mai departe.”

Radu Herjeu a fost cel care a propus somaţiile pentru B1 TV, pentru burtiera „Război cu oamenii în stradă” şi pentru Realitatea TV, pentru că în cadrul emisiunii despre proteste un invitat a folosit un limbaj injurios al unui invitat.

LEGISLAŢIA în cazul România TV şi Antena 3


ART. 3 (2) Toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor.

ART. 64 (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii: a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

ART. 65 În emisiunile de ştiri şi dezbateri, radiodifuzorii trebuie să respecte următoarele reguli:

c) titlurile şi textele afişate pe ecran să reflecte cât mai fidel esenţa faptelor şi datelor prezentate;

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • dan andrei dan andrei
    Prea putin si deloc probabil ca respectivele amenzi sa fie si achitate in viitorul apropiat!....
  • Luca Luca
    Iar digimaghaiar nu ?!?!
  • Adi Adi
    Cand aceste *** de la CNA nu vor mai fi numite de partide,guvern etc atunci poate vom avea o institutie sanatoasa!

Trimite un comentariu

sus