CREATIVITATE ÎN PANĂ. Din bube, fungi, bacterii şi puroi, iscat-am spoturi şi reclame noi.
Totul cât mai explicit, fără eufemisme. Calupurile publicitare de pe TV, doldora de reclame pentru tot felul de medicamente, au făcut loc unor spoturi în care sunt detaliate afecţiuni din cele mai intime.
Bacterii, ciuperci, unghii scorojite, negi, “monştri” microscopici recreaţi grafic, infecţii peste infecţii.
Abrupt, fără metafore, descriptiv şi fără niciun fel de “licenţe creative”. “Durerile din zilele delicate” de pe vremuri sunt acum definite direct: “Mamă, ai ceva pentru durerile menstruale” (NoSpa Forte).
În timpul zilei, aflăm tratamentul “pentru uscăciunea zonei intime”, cu un medicament al cărui nume nu are nevoie de alte precizări: Vagisan. Aflăm şi răspunsul la întrebarea “tu ştii ce se întâmplă cu vaginul tău?” (Idelyn, un spot care a rulat în urmă cu mai multe săptămâni).
Tot în miezul zilei, calupuri de teleshopping prezintă explicit vizual problemele şi tratamentele unghiilor pline de ciuperci, dar şi efectele unui produs asupra negilor.
Ieri, CNA a oprit un spot pentru Zenella Med, un medicament pentru “infecţia intimă”, care “elimină simptomele precum mâncărime, usturime şi leucoree” (definiţia e detaliată în DEX).
A fost oprit pentru probleme de “informare corectă”, dar un membru CNA a ridicat şi problema intervalului nepotrivit pentru difuzarea unui spot pentru afecţiuni intime.
Mai era o reclama tare scârboasă, cu pasta de dinții și cu scuipatul de sânge!