Parteneriat între Sindomet (Sindicatul Metrorex) şi foşti oameni din Spectacular, coordonaţi de Vlad Ruţă. Pentru acest parteneriat, Sindomet a creat o nouă divizie, pentru vânzarea spaţiilor publicitare.
În noua divizie, Sindomet vine cu aproximativ 2.500 de spaţii publicitare – coloanele şi o parte din pereţii staţiilor de metrou.
Vlad Ruţă şi oameni care au lucrat în Spectacular vin cu know-how-ul de vânzări, cu softul de operare şi cu softul de monitorizare.
Negocierile cu agenţiile de media vor fi făcute de echipa lui Vlad Ruţă, iar contractele se vor semna cu Sindomet.
“Parteneriatul este deja funcţional din această săptămână, iar agenţiile au fost deja anunţate”, a declarat pentru Paginademedia.ro Vlad Ruţă. “Acest parteneriat asigură o transparenţă totală a veniturilor.”
În prezent, spaţiile publicitare disponibile la metrou sunt împărţite în mai multe companii:
-o parte sunt vândute prin Euromedia (companie controlată de Sebastian Ghiţă)
-publicitatea în interiorul vagoanelor (a fost vândută prin intermediul companiei Lemmon, dar contractul a expirat la începutul anului)
-ecranele digitale TV (o asociere înre Sindomet şi Blitz TV – compania lui Gabriel Faflei)
-spaţiile mari de pe pereţii galeriilor din staţii (erau ale Spectacular, în prezent sunt în litigiu.
Vlad Ruţă, despre spaţiile în litigiu: sunt negocieri pentru o rezolvare amiabilă
În afara spaţiilor din parteneriatul cu Sindomet, Spectacular – compania lui Vlad Ruţă – a vîndut şi alte spaţii la Metrou, printre care panourile mari din staţii. Aceste spaţii sunt încă în litigiu.
“Pot spune că există în prezent negocieri pentru a se ajunge la o înţelegere amiabilă”, spune Vlad Ruţă.
Istoria Spectacular – Metrorex
În anul 2011, compania Spectacular câştiga, prin licitaţie, administrarea unor spaţii publicitare din staţiile de metrou, pentru o perioadă de zece ani. Spectacular a câştigat cu o ofertă de cel puţin 700.000 de euro anual.
În primăvara lui 2015, Metrorex nu a mai permis companiei de panotaj să amenajeze spaţiile publicitare de la metrou. Regia a invocat plăţi restante, dar şi faptul că Spectacular a montat panouri mai mari decât cele prevăzute în contract.
De cealaltă parte, Spectacular a făcut plângere penală împotriva a patru manageri din Metrorex şi a precizat că refuzurile Metrorex nu au bază legală şi că, potrivit caietului de sarcini, nu se făceau referire la dimensiunile panourilor, doar la faptul că “Suporturile publicitare vor trebui să aibă un design modern, vor fi construite din materiale de calitate rezistente la coroziune” şi că iluminarea lor trebuie “să nu afecteze vizibilitatea conducătorilor trenurilor”
Anunţul trimis agenţiilor de publicitate, după parteneriatul cu Sindomet:
“SINDOMET revine in piata cu un portofoliu de peste 2500 de spatii la metrou.
Metroul va avea din nou reclama, dupa aproape 4 ani de blocare a contractelor majore, respective cele cu Sindomet si Spectacular.
SINDOMET a construit o divizie specializata pentru vanzarea spatiilor publicitare, majoritatea oamnilor angajati, provenind din pepiniera lui VLAD RUTA.Toate contractele vor fi inchise direct de catre SINDOMET, prin divizia nou creata.”
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
De cand face afaceri un sindicat? Nu mi se pare in regula, ceea ce se intampla.