Grupul Intact reacţionează, după declaraţiile şefului RCS, Zoltan Teszari.
Într-n mesaj scurt, grupul familiei Voiculescu anunţă: „va acţiona în instanţă atât compania RCS, cât şi pe Zoltan Teszari”.
De ce?
„Pentru inducerea în eroare a opiniei publice şi a instituţiilor statului”, menţionează mesajul Intact, fără a intra în alte detalii exacte.
Cea declarat Zoltan Teszari? De unde a pornit totul
În urmă cu câteva zile, Antena 3 a făcut publică, la Sinteza zilei, o înregistrare în care patronul Digi îi vorbea administratorului Ioan Bendei de vizita unui "Nea Traian".
În înregistrarea telefoniză dintre Zoltan Teszari şi Ioan Bendei, patronul RCS îi spune lui Bendei că a fost vizitat de "nea Traian şi Răducu". Sunt "nume ce duc cu gândul la Traian Băsescu şi ginere acestuia, Radu Pricop, care e şi avocatul lui Ioan Bendei", a notat Antena3.ro.
Afirmaţiile l-au determinat pe patronul RCS să iasă public cu câteva declaraţii, o premieră a ultimilor ani pentru proprietarul grupului de telecomunicaţii.
Zoltan Teszari a precizat că e vorba de alte persoane decât cele insinuate şi a acuzat Antena 3 de inducere în eroare.
Zoltan Teszari:
"Intrucat din conversatia mea cu domnul Ioan Bendei au fost extrase prenume si asociate eronat, precizez ca vorbeam despre domnul Sirian Traian, asociat-fondator RCS din anul 1994 si despre fiul acestuia – Sirian Radu (Raducu).
Consider ca aceste conversatii au fost prezentate in spatiul public in mod trunchiat, schimbandu-li-se contextul real. In acest fel, opinia publica a fost indusa in eroare."
Compania RCS a anunţat că se va adresa justiţiei ca urmare a noii campanii de „denigrare iniţiată de Antena 3, Antena 1 şi de Trustul Intact prin toate canalele de comunicare”.
Comunicatul Intact Media Group:
Intact Media Group a luat cunoştinţă de informarea publică făcută de către compania RCS&RDS şi de patronul acesteia, Zoltan Teszari, în data de 19 mai 2017.
Facem precizarea că afirmaţiile noastre se bazează pe documente şi înregistrări oficiale, departe de speculaţiile reprezentanţilor companiei sus-numite. Menţionăm că pentru inducerea în eroare a opiniei publice şi a instituţiilor statului, Intact Media Group va acţiona în instanţă atât compania RCS&RDS, cât şi pe Zoltan Teszari.
Departamentul de comunicare Intact Media Group
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii
Adevarul? ce este asta? o carte? o intamplare? o axioma? .... aaaa un fel de Realitatea! sigur, nimic de zis, dar sa nu ne spui ca despre tine scria ... prea spui cu patos! :)
TOȚII HOȚII LA PUȘCĂRIE CU EI.HOOTILOR.
In realitate tot acest scandal este amplificat acum pentru ca se apropie ziua deciziei finale si exista temerea ca nu doar Cofetarul va sta la racoare, ci printesa consoarta, Madam Camelia, care in prima instanta a luat cu suspendare.
Ca sa fim o tara normala ar trebui sa ne delimitam de modul in care au facut sau fac presa SRS, Diaconescu, Ghita, Voiculescu.
Ce e între patroni/sefi,acolo sa rămână.
A fost luat la purecat de catre ANAF. Luni de zile. N-au gasit nimic. Totul la zi.
Din partea TUTUOR televiziuni din AMBELE trusturi