Skip to main content

Logo-ul Capitalei, descalificat: era aproape identic cu al oraşului Taipei

 
Foto: Europa FM
Foto: Europa FM

Bucureştiul a avut logo. Jumătate de zi. Primăria Bucureşti a anunţat pe pagina de Facebook că a decis să descalifice câştigătorul concursului de logo-uri, ca urmare a asemănărilor izbitoare dintre noul logo şi cel al oraşului Taipei din Taiwan.

Publicitate

„În urma semnalelor publice privind asemănarea foarte mare dintre logo-ul declarat câştigător al concursului organizat de Primăria Capitalei şi unul dintre logo-urile oraşului Taipei, organizatorii au luat decizia descalificării lucrării prezentate de Narcis Teodor Lupou”, se arată în comunicarea primăriei postată pe pagina de Facebook a instituţiei.

„Juriul va desemna în perioada imediat următoare un alt câştigător, variantă prevăzută de Regulamentul concursului”, au mai explicat reprezentanţii instituţiei.

„Regretăm situaţia creată şi, chiar în varianta foarte probabilă că nu este vorba de un plagiat, Bucureştiul nu poate avea un logo reprezentativ atât de asemănător cu al altui oraş”

„La finalul concursului, vom publica toate lucrările înscrise în concurs şi validate de secretariatul tehnic.”

Reamintim că ieri Primăria Capitalei, condusă de Gabriela Firea, a anunţat că a fost desemnat câştigătorul concursului de logo-uri pentru Bucureşti, la care au fost depuse peste 200 de proiecte.

Lucrarea câştigătoarea a fost aleasă de un grup format din primarul Capitalei, Gabriela Firea, profesor Mircia Dumitrescu, membru corespondent al Academiei Romane, secţia de Arte, Arhitectură şi Audiovizual, Adrian Majuru, directorul Muzeului Municipiului Bucuresti, Anca Boeriu, lector la departamentul Grafică al UNARTE, dr. Vladimir Nicula, lector la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism Ion Mincu, Ioana Ciocan, vicepreşedinte Uniunea Artiştilor Plastici, Dochiţa Zenoveiov, brand innovator, "INOVEO”, Bogdan Naumovici, managing partner "23 Communication Ideas”, Corina Vinţan, managing partner "Links Associates” şi Mirel Palada, sociolog.

Câştigător a fost desemnat Narcis Teodor Lupou, un designer în vârstă de 32 de ani din Timişoara, care urma să primească premiul de 50.000 de lei brut, suma reprezentând cesionarea exclusivă a drepturilor de autor.

Anunţul Primăriei, pe Facebook:

GALERIE FOTO. Cum a arătat logo-ul Bucureşti

  • Foto: Europa FM

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • alex2 alex2
    @radu: Firea sigur a analizat familia si numarul copiilor domnului autor. Pentru ca, desigur, un om cu copil e mai bun decat un om fara copil, la fel ca la presedintie. Ponta stie.
  • radu radu
    Cea mai tare comisie ever? Ce au analizat ei? cum e vremea afara? Batei de joc pe bani publici. Cati bani au luat membrii comisiei?Daca ai in comisie membri ca Bogdan Naumovici, care are "23 de idei" - si alea proaste e normal sa se intample si asta. Oameni care nu au o treaba cu branding-ul sau PR.
  • Cristian Popescu Cristian Popescu
    Curat ghinion.
    Eu apreciez munca domnului Lupou, a avut niște idei interesante, a lucrat profesionist, a desenat logouri și pentru mai multe departamente din cadrul PMB, din păcate nu s-a gândit la o stilizare mai uțin întâlnită a simbolului inimii, a ales o formă destul de ușor de desenat, dar care a și coincis cu un design folosit și de alți graficieni.

    Sunt convins că și lucrarea de pe locul II este una la fel de bună.
    Felicitări participanților, felicitări câștigătorilor.
  • Dorel Dorel
    si tot am scapat ieftin. daca venea Firea cu ideea si punea drept logo un bibelou de portelan care reprezenta un cioban?
    mai bine asa cum a cazut. Taipei e locatie cunoscuta si poate le incurca lumea si pe principiul Snoop Dog care a dat cu Bogata in Bogota, te trezesti cu valuri de turisti. hai ca nu e rau.
  • radu radu
    Pe bune??? Toata comisia aia nu putea sa vada asta de la inceput??? A trebuit sa le scrie cineva pe FB si sa le arate asemanarea????
  • alex2 alex2
    Frunza lui Udrea in varianta Gabi Firea. Doar 50000 lei.

Trimite un comentariu

sus