AUDIENŢE. Cum au stat posturile de ştiri în luna iunie, perioadă pe finalul căreie a izbucnit criza politică soldată cu demiterea Guvernului Grindeanu?
Toate posturile de ştiri au avut plusuri de audienţă, dar sunt de remarcat câteva concluzii:
Realitatea TV aproape şi-a dublat audienţa seara, în intervalul de maximă audienţă, 19.00-23.00, unde sunt emisiunile prezentate de Denise Rifai şi de Rareş Bogdan.
Antena 3 a avut creşteri de câteva zeci de mii de telespectatori pe toate targeturile şi şi-a mărit avansul în faţa România TV. Postul fondat de Sebastian Ghiţă rămne peste Antena 3 doar după media pe zi la nivel naţional, însă la o distanţă mult mai mică decât în luna mai.
Audienţele posturilor de ştiri în luna iunie:
PRIME-TIME. Intervalul de maximă audienţă este al Antena 3, şi la nivelul întregii ţări, dar şi la oraşe. Pe întreaga ţară, Antena are peste 350.000 de telespectatori (faţă de 320.000 la RTV). La oraşe, diferenţa între cele două staţii este şi mai mare: peste 250.000 media Antena 3, cu aproape 80.000 mai mulţi decât la RTV.
DE NOTAT. Realitatea TV aproape şi-a dublat audienţa seara (peste 70.000 mediea la oraşe, faţă de sub 40.000 în mai). În mai, era ultima staţie de ştiri în Prime-Time. În iunie, a urcat după Antena 3 şi RTV.
MEDIA PE ZI. Dacă în mai Antena 3 şi România TV erau la egalitate la oraşe, după media pe zi, în luna iunie postul Intact a luat avans: are 20.000 de telespectatori în plus.
La nivelul întregii ţări, România TV rămâne peste Antena 3, dar la o distanţă mai mică: în luna mai, RTV avea 30.000 de români în faţa Antena 3. În iunie, mai are în plus doar 7.000.
Şi după media pe zi, Realitatea TV are un plus de audienţă notabil.
Audienţa posturilor de ştiri în lunile aprilie, mai şi iunie, după media în PRIME-TIME (intervalul de maximă audienţă, 19.00-23.00):
PRIME-TIME URBAN:
APRILIE | Persoane (Rtg%) | MAI | Persoane (Rtg%) | IUNIE | Persoane (Rtg%) | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Antena 3 | 239.000 (2,5) | Antena 3 | 232.000 (2,4) | Antena 3 | 253.000 (2,6) | ||
Romania TV | 207.000 (2,1) | Romania TV | 175.000 (1,8) | Romania TV | 177.000 (1,8) | ||
Digi 24 | 53.000 (0,5) | B1 TV | 54.000 (0,6) | Realitatea | 71.000 (0,7) | ||
B1 TV | 50.000 (0,5) | Digi 24 | 54.000 (0,6) | Digi 24 | 64.000 (0,7) | ||
Realitatea | 45.000 (0,5) | Realitatea | 39.000 (0,4) | B1 TV | 57.000 (0,6) |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
PRIME-TIME NAŢIONAL:
APRILIE | Persoane (Rtg%) | MAI | Persoane (Rtg%) | IUNIE | Persoane (Rtg%) | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Romania TV | 354.000 (2) | Antena 3 | 320.000 (1,8) | Antena 3 | 352.000 (2) | ||
Antena 3 | 328.000 (1,8) | Romania TV | 304.000 (1,7) | Romania TV | 317.000 (1,8) | ||
B1 TV | 86.000 (0,5) | B1 TV | 88.000 (0,5) | Realitatea | 103.000 (0,6) | ||
Digi 24 | 69.000 (0,4) | Digi 24 | 66.000 (0,4) | B1 TV | 94.000 (0,5) | ||
Realitatea | 67.000 (0,4) | Realitatea | 58.000 (0,3) | Digi 24 | 77.000 (0,4) |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Audienţa posturilor de ştiri în lunile aprilie, mai şi iunie, după MEDIA PE ZI:
ZI URBAN
APRILIE | Persoane (Rtg%) | MAI | Persoane (Rtg%) | IUNIE | Persoane (Rtg%) | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Romania TV | 132.000 (1,4) | Antena 3 | 119.000 (1,2) | Antena 3 | 133.000 (1,4) | ||
Antena 3 | 132.000 (1,4) | Romania TV | 117.000 (1,2) | Romania TV | 113.000 (1,2) | ||
Digi 24 | 36.000 (0,4) | Digi 24 | 35.000 (0,4) | Digi 24 | 40.000 (0,4) | ||
B1 TV | 35.000 (0,4) | B1 TV | 33.000 (0,3) | Realitatea | 37.000 (0,4) | ||
Realitatea | 26.000 (0,3) | Realitatea | 23.000 (0,2) | B1 TV | 33.000 (0,3) |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
ZI NAŢIONAL
APRILIE | Persoane (Rtg%) | MAI | Persoane (Rtg%) | IUNIE | Persoane (Rtg%) | ||
---|---|---|---|---|---|---|---|
Romania TV | 231.000 (1,3) | Romania TV | 204.000 (1,1) | Romania TV | 212.000 (1,2) | ||
Antena 3 | 199.000 (1,1) | Antena 3 | 177.000 (1) | Antena 3 | 205.000 (1,1) | ||
B1 TV | 62.000 (0,3) | B1 TV | 58.000 (0,3) | B1 TV | 59.000 (0,3) | ||
Digi 24 | 45.000 (0,3) | Digi 24 | 43.000 (0,2) | Realitatea | 57.000 (0,3) | ||
Realitatea | 40.000 (0,2) | Realitatea | 36.000 (0,2) | Digi 24 | 50.000 (0,3) |
Sursa: Kantar Media, copyright: ARMA
Citeşte şi:
Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
Comentarii