Skip to main content

BLOGOSFERĂ. Psiholog: "Un om cu doctorat suferă la fel de mult ca unul care cântă manele. Duminică a murit un om". Opinia, virală

 
BLOGOSFERĂ. Psiholog: "Un om cu doctorat suferă la fel de mult ca unul care cântă manele. Duminică a murit un om". Opinia, virală

"Un om cu doctorat suferă la fel de mult ca unul care cântă manele. Duminică a murit un om", spune psihologul Diana Nicolescu pe Blogurile Adevărul. Articolul de opinie publicat ieri este o critică la reacţiile negative faţă de dispariţia Denisei Răducu, cunoscută drept Denisa Manelista.

Publicitate

"Oare viaţa unui profesor e mai valoroasă decât viaţa unei cântăreţe de manele? Ce înseamnă „valoros“?", se întreabă aceasta. Opinia a fost virală pe reţelele sociale, adunând peste 5.000 de like-uri şi share-uri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.

Psihologul Diana Nicolescu, pe Blogurile Adevărul:

"Cât de duplicitari suntem când ne punem toţi steguleţe de doliu pe Facebook când sunt împuşcaţi nişte ziarişti din Europa? Ştiaţi că pe 12 noiembrie 2015 au fost atentate cu bombe în Beirut şi au murit 43 de oameni şi alţi 240 au fost răniţi? Nu, pentru că în aceeaşi zi erau atentate la Paris şi ce mai înseamnă viaţa „unor arabi“ pe lângă cea a unor francezi?

Oare viaţa unor francezi e mai valoroasă decât viaţa unor mame cu copii din Liban? Oare viaţa unui profesor e mai valoroasă decât viaţa unei cântăreţe de manele? Ce înseamnă „valoros“?

Topul opiniilor publicate ieri, cu cele mai multe like-uri şi share-uri, este ocupat de materiale de pe Blogurile Adevărul, Simonatache.ro, Idevice.ro şi Cristianchinabirta.ro.

Menţiune importantă: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.

Cele mai apreciate şi distribuite articole de opinie publicate ieri în blogosferă, potrivit monitorizării Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro:

1. Blogurile Adevărul, ”Un om cu doctorat suferă la fel de mult ca unul care cântă manele. Duminică a murit un om”, de Diana Nicolescu

- 5.041 like-uri şi share-uri

"Dacă „valoarea“ vieţii însă e dată de rasă şi studii, atunci propun să salvăm numai profesorii, doctorii, inginerii, arhitecţii şi să îi lăsăm să moară pe ceilalţi: manelişti, gunoieri, cei care curăţă toaletele publice, ştiţi voi, cei care alcătuiesc România profundă şi a căror viaţă pare să nu valoreze nimic din punctul de vedere al unor cititori. Oh, dar asta ar însemna eugenie, nu?"

2. Simonatache.ro, “O zi în care am avut curaj e o zi în care am mers în parc cu Olga”

- 951 like-uri şi share-uri

"Olguţa nu a fost niciodată rea, încruntată sau pretenţioasă. Doar acum, când a crescut, e mai cochetă. Tot ce e diferit este că uneori şi în unele perioade ale anului are, cum îi zic eu, o “depresie”. Ea se autostimuleaza şi alungă plictiseala devenind una singură sau mai multe C.A.R.A.C A.T.I.T.E."

3. Blogurile Adevărul, ”Mutarea spectaculoasă a Chinei care schimbă întreg echilibrul geostrategic”, de Cristian Unteanu

- 410 like-uri şi share-uri

4. Idevice.ro, ”iPhone 8 – Noul Design FINAL si Pretul Apple”, de Zaone

- 268 like-uri şi share-uri

5. Cristianchinabirta.ro, ”Exemplu despre cum influenţează brandul la care lucrezi ce faci tu personal în social media”

- 253 de like-uri şi share-uri

"De când am lansat cursul ”Cum influenţează brandul la care lucrezi ce faci tu personal în social media” (asta este o temă recurentă cu probleme, ca să zic aşa, drept pentru care am fost solicitaţi să realizăm un curs pe tema asta), mă uit atent la situaţii care ar putea fi material de lucru pentru cursul cu pricina. Din nefericire sunt cu duiumul…"

Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus