Anna Lesko, Cosmina Păsărin, George Vintilă, Cornel Ilie şi Andrei Stoica (kickboxer) sunt cele cinci vedete care intră în show-ul de pe Pro TV, Fort Boyard, filmat în Franţa.
Anna Lesko: „Pentru mine, a fost o provocare fizică, dar şi psihologică. Când mi s-a propus, nici nu am stat pe gânduri, am acceptat din prima, fără să cunosc formatul emisiunii, întrucât la noi, în Chişinău, nu s-a difuzat. E ca o şansă unică în viaţa, acum sau niciodată :) Aşa că am plecat la drum fără să ştiu prea bine în ce mă bag, însă experienţa trăită acolo a depăşit cu mult aşteptările mele. Odată cu Fort Boyard am avut prilejul de a cunoaşte oameni minunaţi, care s-au dedicat în totalitate pentru realizarea acestui concurs. Sunt parte dintr-o echipă extraordinară, care are un curaj şi un potenţial ieşite din comun.”.
„Mi s-a părut că este o experienţă care merită trăită din plin, pentru că nu vin în fiecare zi astfel de propuneri şi nu ai ocazia să apari într-un show de asemenea anvergură. Mi s-a părut interesantă povestea fortului şi m-am bucurat maximum de toată experienţa. Telespectator fidel fiind, pe vremuri, m-am gândit întotdeauna cum as proceda în locul concurenţilor şi iată că mi s-a întâmplat. Nu pot spune că probele au fost uşoare, dar am avut parte de o super echipă! ”, spune Cosmina Păsărin.
George Vintilă: „Când e vorba de aventură sunt primul! Sunt un bun coechipier, lucru imperios necesar într-un loc ca Fort Boyard! Locul acela emană "greutate" de pe vremea când am văzut prima emisiune în anii '90... şi tot de atunci mă gândeam: Uaaaa, ce tare ar fi să ajung măcar să il văd! Şi nu doar l-am văzut, ci am fost căpitan în echipa cu cei mai buni oameni! La propriu! Am acceptat să particip la acest super show în primul rând pentru oameni şi apoi pentru tot ce e acolo: istorie, ocean, bastioane, aventură, adrenalină... O experienţă pe care nu aş fi ratat-o niciodată!! Şi mai vreaaau...”.
Pro TV pregăteşte emisiunea Fort Boyard pentru această toamnă.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii