"V-a stat în gât Cuminţenia Pământului că ar fi costat 11 milioane euro? Ei bine, bucuraţi-vă, Firea va plăti 11 milioane euro (50 milioane lei) pentru o mizerie care va fi instalată în rondul din Piaţa Alba Iulia", spune Alex Mihăileanu, pe blogul personal.
Jurnalistul a dat opinia virală a săptămânii, cu un material în care critică propunerea Primăriei Bucureşti pentru un monument dedicat Marii Uniri, pentru care primăria ar urma să plătască 11 milioane de euro.
Opinia, publicată vineri pe blogul Subiectiv.ro, a adunat 11.642 like-uri şi share-uri, potrivit unei monitorizări Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro.
Din material:
"V-a puţit Cuminţenia Pământului, o sculptură a lui Brâncuşi, şi n-aţi vrut să daţi un SMS ca să se strângă cinci milioane euro? Nu-i nimic, Firea vă donează banii voştri cu forţa. Lui Bolborea.
Să nu-mi spuneţi că mizeria asta e mai valoroasă decât o sculptură de Brâncuşi. Zău. Cactusul lui Bolborea nu doar că nu se susţine nici măcar din punct de vedere conceptual, dar din punct de vedere estetic, este definiţia cuvântului “oribil”."
Articolul a fost cel mai viralizat material din blogosferă din ultima săptămână.
Care a fost situaţia pentru ziua de azi?
Viralul zilei în blogosferă este dat azi de Moise Guran. Jurnalistul este în topul celor mai apreciate şi distribuite opinii publicate ieri cu două articole:
- O opinie despre "dezbinările sociale" realizate de "tot felul de iresponsabili care cred că dacă hrănesc masele cu ură, asta îi face pe ei mai populari"
- Un advertorial despre un ONG care se ocupă cu colectarea deşeurilor de echipamente de iluminat.
Cele două materiale publicate ieri pe blogul Moise.ro au adunat, cumulat, peste 5.000 de like-uri şi share-uri, potrivit monitorizării Facebrands PRO.
În topul opiniilor publicate ieri, cu cele mai multe like-uri şi share-uri, au intrat materiale de pe Moise.ro, Simonatache.ro, Cotributors.ro şi Blogurile Adevărul.
Menţiune importantă: Topul include, cumulat, numărul de like-uri şi de share-uri.
Cele mai apreciate şi distribuite opinii din blogosferă, potrivit monitorizării Facebrands PRO pentru Paginademedia.ro:
1. Moise.ro, ”O fi adevărat că ura produce riduri?”
- 2.679 like-uri şi share-uri;
"Dar, încă o dată… la ce v-au folosit toate aceste dezbinări sociale? Poate or aduce voturi, dar vedeţi că a cam trecut campania electorală, iar până la următoarea, efectul de drog al acestei uri diseminate se cam duce. Banii de mită electorală se termină şi ei, iar în final rămâne rece şi organică, aceeaşi foamete. Şi ridurile."
2. Moise.ro, ”Ne otrăvim anual ţara cu 55 de kilograme de mercur. Din ignoranţă, populism şi iresponsabilitate… (P)”, de Roxana Sunica
- 2.347 like-uri şi share-uri;
"Un bec economic aruncat pur şi simplu la gunoi se sparge, inevitabil. Judecând după cifra de vânzări, în România se înlocuiesc şi se aruncă zilnic peste 30 de mii de becuri, deci la o medie de 5 mg de mercur, asta înseamnă că peste 54 de kilograme de mercur ajung anual în sol, subsol, pânză freatică."
3. Simonatache.ro, ”Jurnalul unui om care nu la făcut măsa pieton”
- 2.181 like-uri şi share-uri;
"Gata plec din ţară, mâncaţiaş, mam hotărât. Vreau să îmi cresc copii întro ţară care să pot să îi plimb în ea, civelizat, cu maşina scumpă în parc. Nu am muncit ca un bou să îmi iau maşină scumpă, ca să fiu obligat să mă plimb pân Orăşelu Copilor pă jos, cu copilaşi de mână, care plânge că îi doare săndăluţele şi vrea înapoi în tu-tu. Nu îşi bate nimeni joc dă durerea în săndăluţe a lu’ copilaşii mei, mai înţeles?"
4. Contributors.ro, ”Bicicleta după ureche”, de Mihai Alexandru Crăciun
- 505 like-uri şi share-uri;
"Bicicleta nu este o necesitate de bază, pe care statul să trebuiască să o subvenţioneze ca un fel de ajutor social. Aceasta este prima diferenţă fundamentală dintre Londra şi Bucureşti: la Londra programul se adresează exclusiv celor angajaţi sau echivalenţi PFA, în vreme ce la Bucureşti s-a oferit practic pomană oricui. Din bani publici, desigur."
5. Blogurile Adevărul, ”Pleşu, un pretins intelectual”, de Mugur Varzariu
- 305 like-uri şi share-uri.
"Unul dintre aceşti falşi intelectuali este Andrei Pleşu. În urmă cu ceva vreme, încercând timid să depăşească stadiul regurgitării (nici măcar la regurgitare nu a fost campion, fiind cu mult surclasat de C.V. Tudor, chiar şi mort fiind), domnul Pleşu a emis o aparentă idee (de fapt a dat doar drumul la aerul din plămâni) potrivit căreia nu îi place să i se spună că „victimele Gulagului sunt mai puţin victime decât victimele Holocaustului, deşi ştiu că geneza şi substraturile lor sunt diferite. Moartea e democratică. Şi crima...“"
Autor: Daniel Puisor redactiapaginademedia.ro
Comentarii