Skip to main content

Primăria Sectorului 1, despre revista de trei milioane de euro: am făcut un studiu de piaţă. Costul e maximal

 
Primăria Sectorului 1, despre revista de trei milioane de euro: am făcut un studiu de piaţă. Costul e maximal

De ce este dispusă Primăria Sectorului 1 să dea 2,7 milioane de euro pentru patru ani, pentru revista Primăriei? Cum au ajuns la acest buget? De ce noua valoare este de trei ori mai scumpă decât vechiul contract?

Publicitate

Primăria explică pentru Paginademedia.ro:

De ce 2,7 milioane de euro?

„Alocarea bugetară a fost făcută în urma unui studiu de piaţă privind preţurile serviciilor care urmează a fi contractate. Este vorba despre un cost maximal, urmând a se ţine o licitaţie. Primăria Sectorului 1 se aşteaptă ca preţurile să scadă în urma concurenţei dintre ofertanţi.”

De ce e mai scump decât vechiul contract?

"Vechiul contract pentru realizarea revistei Primăriei Sectorului 1 a avut o valoare estimată de 1.224.000 euro. Noua achiziţie se referă la un tiraj de 133.000 de exemplare, faţă de 85.000 de exemplare.

În noul contract cadru, activitatea redacţională se va realiza prin personal de specialitate (editor coordonator, redactori, fotoreporteri, DTP etc.), iar câştigătorul licitaţiei nu va mai fi doar un prelucrător de texte."

Calculul Primăriei:

"Alocarea sumei amintite de dumneavoastră înseamnă, de fapt, un cost de 2,3 RON (cu TVA inclus) pentru fiecare exemplar de revistă editată, tipărită şi distribuită la fiecare adresă poştală din Sectorul 1 la care locuiesc persoane fizice."

Reamintim că Primăria Sectorului 1 a decis să aloce 2,7 milioane de euro pentru Buletinul Primăriei, pentru următorii ani, după cum Paginademedia.ro a scris aici. Câştigătorul licitaţiei va realiza, redacta, edita şi distribui în următorii patru ani revista Primăriei Sectorului 1."

Integral, răspunsurile Primăriei pentru Paginademedia.ro:

Răspunsul la solicitarea dumneavoastră, adresată Primăriei Sectorului 1, este următorul:

Vechiul contract pentru realizarea revistei Primăriei Sectorului 1 a avut o valoare estimată de 1.224.000 euro. Noua achiziţie se referă la un tiraj de 133.000 de exemplare, faţă de 85.000 de exemplare. Diferenţa este dată de numărul adreselor poştale apărute din 2012 şi până în prezent.

În noul contract cadru, activitatea redacţională se va realiza prin personal de specialitate (editor coordonator, redactori, fotoreporteri, DTP etc.), iar câştigătorul licitaţiei nu va mai fi doar un prelucrător de texte.

Caietul de sarcini la care faceţi referire delimitează clar răspunderea părţilor în ceea ce priveşte acţiunile editoriale, astfel încât comunicarea dintre Primăria Sectorului 1 şi cetăţeni să respecte regulile şi exigenţele jurnalistice.

De asemenea, în caietul de sarcini apare ca noutate definirea expresă a distribuţiei celor 133.000 de exemplare prin sistem door hanging.
Alocarea bugetară a fost făcută în urma unui studiu de piaţă privind preţurile serviciilor care urmează a fi contractate. Este vorba despre un cost maximal, urmând a se ţine o licitaţie. Primăria Sectorului 1 se aşteaptă ca preţurile să scadă în urma concurenţei dintre ofertanţi.

De asemenea, alocarea sumei amintite de dumneavoastră înseamnă, de fapt, un cost de 2,3 RON (cu TVA inclus) pentru fiecare exemplar de revistă editată, tipărită şi distribuită la fiecare adresă poştală din Sectorul 1 la care locuiesc persoane fizice.

Deşi nu face obiectul solicitării dumneavoastră, vă reamintim care sunt investiţiile majore aflate în curs de implementare în Sectorul 1:

  • Reabilitarea termică a 180 de blocuri, gratuit pentru cetăţeni (licitaţia se află în curs de atribuire);

  • Programul de eficienţă energetică la case, gratuit pentru cetăţeni (proiect aprobat recent de Consiliul Local al Sectorului 1);

  • Construirea unui bazin olimpic la Colegiul Tehnic Media, în zona Bulevardului Poligrafiei;

  • Implementarea unui sistem integrat de management al deşeurilor prin care se vor face investiţii în colectarea selectivă, sortare şi tratare a gunoaielor;

  • Dotarea tuturor şcolilor şi liceelor din Sectorul 1 cu computere performante şi echipamente IT conexe până la sfârşitul anului;

  • Relocarea Spitalului de Urgenţă Floreasca într-un complex de clădiri noi, care se vor construi pe Şoseaua Bucureşti-Târgovişte nr. 10.


Serviciul Imagine, Relaţii cu Mass-Media şi Informatică

Citeşte şi: SECTORUL 1. Trei milioane de euro pentru revista Primăriei. Cum trebuie să scrie ziariştii. Publicaţia, externalizată

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus