West TV, una dintre cele mai vechi televiziuni regionale din zona Arad, a rămas fără licenţă. Consiliul Naţional al Audiovizualului a luat act în şedinţa de astăzi că licenţa postului a expirat.
Potrivit documentatiei CNA, societatea care a operat licenţa TV nu a mai solicitat forului audiovizual o prelungire. În plus, radiodifuzorula notificat CNA în legătură cu încetarea emisiei de la data de 2 august 2017.
Postul West TV a început să emită în 2008 şi avea o licenţă cu acoperire regională pentru 11 judeţe: Arad, Timiş, Bihor, Hunedoara, Caraş Severin, Alba, Satu Mare, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Cluj şi Sălaj.
West TV era în lista posturilor must carry, fiind preluat obligatoriu de către cablişti. Postul a fost operat de societatea Astra Vagoane Călători, ai cărei
acţionari sunt, potrivit site-ului CNA: Tristar SRL – 51%, Blidar Valer – 44,91%, alţi acţionari, persoane fizice – 4,09%.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii
West TV era ”pe pauză” de ceva vreme.Nu înțeleg de ce mai aveau licență
Foarte bine că au rămas fără,dar păcat că mulți oameni au rămas pe drumuri