Aniversare pentru Şcooala IAA. Seria de cursuri ţinute de specialişti în comunicare din IAA (International Advertising Association) împlineşte un deceniu de activitate.
Şcoala IAA (în fapt, o serie de cursuri de perfecţionare profesională) a fost fondată de Felix Tătaru şi Alexandra Olaru, împreună cu ajutorul lui Dan Petre (D&D Research), al Afroditei Blasius (Bridge Communication), al lui Victor Dobre (IAA) şi al Cristinei Gheorghe (The Network), în urmă cu 10 ani.
Până în prezent, 400 de tineri au urmat cursurile.
„Sunt recunoscător Alexandrei Olaru, împreună cu care am avut gândul de a fonda o şcoală şi bordului şcolii IAA format din Cristina Gheorghe, Dan Petre, Victor Dobre şi Afrodita Blasius care au dat viaţă acestui gând. Cu toţii am fost inspiraţi de dorinţa de a ridica standardele în industia de marketing şi comunicare. Sunt bucuros că Board-urile care au condus IAA Romania ulterior au continuat să dezvolte această şcoală care devenit un model internaţional cu care am reuşit să inspir şi alţi colegi din IAA Global” declară Felix Tătaru, Preşedinte Şcola IAA, Preşedinte IAA Global.
Până în prezent, Şcoala IAA a dezvoltat patru module:
- Modulul 1 – Fundamentals of Marketing & Communication – numără 15 ediţii | 248 absolvenţi;
- Modulul 2 – Strategic Marketing & Communication – numără 4 ediţii | 60 absolvenţi;
- Modulul 3 – Leadership in Marketing & Communication - 1 ediţie | 32 absolvenţi;
- Modulul 4 – Digital Marketing & Communication – numără 5 editii | 80 absolvenţi.
În cadrul Şcolii IAA, 26 de specialişti în publicitate, consultanţă, research, brand, digital împărtăşesc experienţa tinerilor din agenţii şi de la client. Dintre profesorii de la Şcoala IAA îi amintim pe Bogdan Niţu (Managing Director Webstyler) care împreună cu Andrei Lăscuţ (Managing Director The Temple) au pus bazele Modulului Digital, Vlad Popovici (Kubis Interactive), Dan Petre (Managing Partner D&D Research), Mihai Ghyka, Paul Markovits, Afrodita Blasius, Victor Dobre, Cristina Gheorghe – profesori titular de la primele ediţii ale Şcolii IAA.
Dintre absolvenţii Şcolii IAA, care au devenit profesionişti în urma absolvirii cursurile Şcolii IAA îi enumerăm pe Elena Cîrîc şi Andrei Cismaru (bloggeri), Mona Opran (CEO Centrade Cheil), Monica Jitariuc şi Oana Bulexa (Managing Directors MSL The Practice), Nicoleta Deliu (Director de Comunicare Corporativă şi Afaceri Comunitare BCR), Ioana Sigarteu (SEE Social Media Supervisor Samsung România) şi mulţi alţii.
Şcoala IAA propune 4 programe de studiu, gândite pe diferite niveluri de senioritate, despre care puteţi afla mai multe pe site. Anul acesta
Şcoala IAA împlineşte 10 ani de activitate, pe care îi sărbătoreşte celebrându-i pe fondatorii, studenţii şi profesorii care fac sau au făcut parte din ea.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu