Skip to main content

Când CNA vrea, CNA poate. Emisiunea Jocuri de putere în care a fost atacată instituţia, analizată de urgenţă

 
CNA
CNA

Deci se poate! Derapajul de la Realitatea TV, în vizorul CNA. Consiliul Naţional al Audiovizualului are deja raportul de monitorizare pentru emisiunea Jocuri de putere de joi, 28 septembrie, în care membrii Consiliului au fost jigniţi. Emisiunea urmează să fie analizată în următoarea şedinţă.

Publicitate

Cazul era chiar pe ordinea de zi de marţi, 3 octombrie, dar surpriză: după ce a fost trimisă ordinea de zi către presă, cei de la CNA şi-au dat seama că nu este cvorum pentru a se ţine. Şedinţa se poate desfăşura doar dacă sunt prezenţi cel puţin opt membri din cei 11. Mâine vor lipsi patru: trei care şi-au depus cereri de concediu (Florin Gabrea, Dorina Rusu şi Gabriel Tufeanu) şi un al patrulea, Laura Georgescu, care are „un protocol/delegaţie externă”, după cum se menţionează în mesajul instituţiei.

Analizarea unui derapaj dintr-o emisiune la mai puţin de o săptămână după ce a avut loc este o raritate pentru CNA, care are sute de reclamaţii care fie au expirat fie urmează să expire.

Reamintim cazul înmormântării Ilenei Ciuculete, pe care CNA nu a reuşit să-l analizeze timp de şase luni, deşi a fost unul dintre cele mai grave derapaje TV din acest an. Astfel că, reclamaţiile s-au prescris şi cazul nu mai poate fi analizat.

UPDATE. Cazul a ajuns să fie analizat ca urmare a unor autosesizări ale unor membri. Din informaţiile Paginademedia.ro, este vorba despre membrii Radu Călin Cristea şi Monica Gubernat.


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Sorin Radulescu Sorin Radulescu
    Herjeu face pe barbatul. Agentul PSD se lauda cu cv_ul. Care cv?
  • livia cazaban livia cazaban
    @Herjeu De cite ori ai fost concediat? De cite ori ai fost șomer? PSD ti-a dat dregătoria asta si acum cu constiinciozitate il slujesti. Asta e cv-ul tau!
  • livia pila livia pila
    @Radu Herjeu. Măi, Raducule, ce cv ai tu? Uite -l in rezumat!Ai fost concediat din citeva locuri, ai fost somer, esti uritel, esti singur, neimplinit, mustind de invidii si de ura. O *** de partid. Hai, continua-și lupta de a deveni pdg la TVR. Stie toata lumea ca asta visezi. Degeaba!
  • cititoru de prompter cititoru de prompter
    "Un solitar printre masculi" - ha ha ha. Va dati seama? La ce CV am eu!
  • dan dan
    herjeu,poate nu esti complexat in slugarnicia ta..tot un sclav ramai!salariul vine tot asa din 2 parti? si de la cna si de la sebi?
  • Radu Herjeu Radu Herjeu
    @ livia pila

    La CV-ul meu e mai dificil sa fiu complexat. Si-apoi, daca as fi un nimic, m-as ascunde pe net in spatele un pseudonim. Ceea ce, dupa cum se vede, la mine nu e cazul.
  • Adi Chirila din Neamt Adi Chirila din Neamt
    Buna ziua, in strict opinia mea Nu a fost nici un derapaj grav cu Ileanu Ciuculete d-zeu sa o ierte, orice persoana publica/vedeta are avantaje in timpu vieti si dezavantaje cand decedeaza cand mAi este si foarte iubita de toti romani fanii muzici populare e logic sa te astepti ca tv de profil sa transmita.... Antena Stars este o televiziune de profil privata ce se sustine din audiente ce avea sa faca!!! Daca CNA nu a amendato inseamna ca a respect legea audiovizuala!
  • claudiuu claudiuu
    Normal cei de la Cna sunt *** Psd ce ordona tovarasul Dragnea astia executa Radu Herjeu tot un complexat mereu ia lins in coooooor pe Varan si Ghita
  • livia pila livia pila
    @Iulia Bunea. Nu contează. Herjeu tot complexat e. Om de partid. Iar atitudinea lui Radu Călin Cristea ma pune serios pe ginduri. Incep sa am tot mai serioase bănuieli ca a fost infiltrat la REL:
  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    @Livia Pila. Am facut un update cu membrii care s-au autosesizat pe acest caz. Nu era vorba despre Radu Herjeu.
  • Lt. Commander Alex Lt. Commander Alex
    Oare cat din amenda care ar fi aplicata ar ajunge in buzunarele celor nemulțumiți? Oricum presa de la noi este *** . Orice s-a discutat prin emisiuni si alte articole ceea ce s-a schimbat *** De pe o parte pe alta. Așa ca ...
  • Ionescu Ionescu
    O sa analizeze cazul Kiss FM , retea cu statii locale. Cu ANCOM in concubinaj.
  • david david
    @valentin: asa e ordinu' ... astia executa. Te asteptai la altceva de la politrucii astia tristi?! Cum e aia: ".... da-i prostului puterea.."
  • livia pila livia pila
    La ce va astepati? De la complexatul Herjeu, de la omul cu misiune clară Radu Călin Cristea?
  • Valentin Valentin
    Dacă e vorba de Realitatea TV se poate. Dacă e vorba de România TV/Antena 3, nu.

Trimite un comentariu

sus